Să fii iubit de toate şi totuşi de nici(una)

      Toate fetele caută băiatul perfect. De fapt, şi în cazul băieţilor se întâmplă cam la fel. Toţi căutăm, ne uităm, ne aruncăm priviri, seducem chiar şi atunci când o facem mai puţin. În baia care se formează se găseşte şi ideea iubirii supreme. Nu există om care să nu se lase sedus de ideea iubirii absolute. Niciunul! Nici măcar cel care neagă iubirea cu ardoare. La fel ca cei care critică religia, care se lasă purtaţi de valul ştiinţei, mânaţi de ideea că Dumnezeu nu există, şi care nu fac nimic altceva decât să-l caute pe Dumnezeu, şi cei care critică iubirea absolută nu fac decât să fie situaţi în aceeaşi paradigmă. A fi iubit de toată lumea şi totuşi de nimeni este echivalentul jocului în care un om rămâne închis pe o insulă, iar singura sa cale de scăpare este iubirea! Când cineva îţi face masaj pe cap înseamnă că vrea să fie alături de tine orice ar fi. În gesturile mici găsim scântei mari, căci totul se lasă purtat de o nebuloasă ce nu ţine de sfera cognoscibilităţii noastre, ci de o lumină ce vrea cu ardoare să ne fie străină. Misterul nu se coace, el vine peste tine, orice ar fi, este şi poate să fie în tine. De aia, cei care caută să fie misterioşi nu fac decât să devină banali şi umili. Scânteia pe care o caută toţi nu poate fi aprinsă, rolul ei este tocmai de a fi în sine aprinsă de necunoscut, de acel ceva care te face să cauţi şi mai mult. Scânteia, dorinţa de a fi iubit este şi frunza care falsifică realitatea cu care te naşti. Omul este "banal", dar vrea lucruri măreţe.