Se spune că un om are o singură vârstă toată viaţa sa. Nu mai ţin minte cine o zicea, dar cred că avea dreptate. Însă, mă gândesc acum, având în calcul logica mea obscură, dacă vârsta este cea care ne conferă credibilitate în faţa certitudinilor şi suspiciunilor noastre, atunci timpul înseamnă că falsifică conotaţia reală a existenţei noastre. Şi, uite aşa, avem oameni veşnic tineri sau de o bătrâneţe ineluctabilă ce le alungă sublimul semeţilor cu care ar fi avut să se întâlnească. Eu trăiesc şi acum primele note inventate de mine, nici acum nu uit nici cum a fost primul val de iubire, nici cum am pus muzică în timpul orelor, la maxim, căci aveam radio în pauză, eu fiind cel care a luat decizia supremă de a „încurca“ orele cu pauza şi, astfel, obligându-i pe toţi să asculte Goo Goo Dolls - Iris. Nu cred că o să uit niciodată cum arăta prima şi ultima mea salopetă şi nici frigul iernii care mă obliga să fug de toate şi de toţi. Nu pot să uit cum munceam într-un depozit ca să-mi strâng bani pentru examenul de admitere. Am făcut, poate, mai mult decât ar fi făcut orice alt copil, adolescent, dar nu regret nimic, căci fiecare lacrimă stoarsă te adună de undeva şi te aruncă în altceva. Veşnic nemulţumit, cu o imunitate slabă, am ajuns să desluşesc nevoile mele. Nu am încercat niciodată să pătrund în adâncurile omenirii, dar am fost nevoit, hărţuit fiind de nevoia firavă de a mă pune pe tavă şi a mă diseca. Astfel, ajungem să înţelegem procesul, coexistenţa, emergenţa care uneşte spiritul uman de lume, de ceea ce ne dă pată şi culoare. Deci, ce vârstă am? Dacă timpul îmi conferă iluzia amintirilor mele, pot eu oare să ajung la adevărata mea vârstă?
Pentru o femeie măritată, cu doi copii, nefericită, vârsta ei poate fi tocmai primul sărut sau chiar şmecherul care a făcut-o să uite de tot într-o zi, chiar dacă acela nu era tocmai soţul. Pentru soţul ei, vârsta poate să fie tocmai ziua în care a cunoscut pentru prima oară pe amanta sa. Pentru cei doi copii, vârsta poate să însemne ziua în care cei doi părinţi s-au întâlnit. Pentru muncitorul din depozit, obosit şi lovit de existenţa cotidiană, vârsta poate fi tocmai momentul în care a şutat pentru prima oară într-o minge. Pentru un om de afaceri, vârsta poate să fie primul împrumut, impulsul sau chiar principiul de la care a luat naştere o întreagă nebuloasă financiară. Pentru tine, vârsta poate să nu existe încă, căci tocmai faptul de a fi în căutare, te poate pune în potenţialitatea faptului împlinit. Este important să ne înţelegem clipa, vârsta, momentul, pentru că totul porneşte de acolo. Pentru unii va fi mereu un mijloc de a se agăţa, de a-i ţine în viaţă, în timp ce pentru alţii va fi doar un prilej de hărţuire continuă. În viaţă trec multe trenuri, nu există Trenul, există doar clipa, fiorul care te obligă să alegi un anume tren sau să nu-l alegi. Orice vagon care leagă un călător are rolul de a-l duce departe de peron, orice ar fi, chiar departe de un alt vagon, iar acest lucru ne arată că drumurile nu mai pot fi întoarse, nu mai pot fi întoarse clipele, dorinţele, reuşitele, nereuşitele, toate cele care ne frământă curat sau caustic. Vreau să înţeleg vagonul meu, să ajung să mă privesc în deplinătatea forţelor mele cu vârsta mea. Şi care este vârsta mea? Dar a ta?
Offshore ascultă:
