Îmi propun, în acest articol, să-l prezint pe Anonimul lui Blaga. Este important să parcurgem miza acestei gândiri strălucite şi să încercăm să pătrundem în misterul cu care se împleteşte întreaga natură. De fapt, motivul aşa arată! Pentru Lucian Blaga, modul nostru de a exista este condiţionat de cultură. În mrejele culturii se găseşte orice rod sau sămânţă care ne poate transpune întru-esenţă.
Cultura este încercarea omului de a străpunge zidurile pictate de mister. Cu alte cuvinte, în orizont metafizic, cultura este "dezastrul" care caracterizează neputinţa omului de a ajunge la el. Însă, orice cădere aduce un rest, ce este, în sine, o poartă spre transcendent. Ei bine, limita dedusă este tocmai încercarea de a ajunge la Marele Anonim. Dacă omul ar încerca să se oprească, să nu mai caute, atunci ar însemna că ar renunţa inclusiv la „firea lui de om“, pe lângă însăşi căutarea de a fi în acord cu Universul Transcendent.
Toată încercarea ce-l macină pe om este, în esenţă, o mutaţie de ordin ontologic, iar cultura ţine de acest monolit prin care se şi transpune. Marele Anonim este cel care pune beţe în roate, el este cel care păstrează echilibrul între om şi cunoaştere. Propriu-zis, orice creaţie este un scut pentru Marele Anonim, dar şi o pârghie prin care omul dă seama de misterele lumii. Scutul Anonimului este format din categoriile ce se desprind din creaţia stilistică. Ele sunt proiecţia gândirii noastre conştiente, şi orice act de creaţie ţine seamă de ele. Blaga vede în aceste categorii o „matcă stilistică“ ce uneşte inconştientul de conştient.
