Sunt un ciudat

      Astăzi mi-am dat seama că sunt un ciudat, că nu mă pot integra în mizeria asta comună. Nu e vorba de aer de superioritate, nu ştiu cum ar rezista altul în locul meu, să nu mai trăiască muzica în comună, în prostime, să nu mai simtă nimic, să fie golit şi de ultima pată de semnificaţie, de viţă nobilă, de tremur şi de barbarism pur. Am încercat să descui uşa mea, cum am tot încercat, dar degeaba, parcă sunt ultimul om de pe pământ, ultimul meu duşman, evident, cel mai de temut, de fugit de el. Să fug de mine sau să mă îmbrăţişez ca pe un câine? Nici eu nu ştiu, poate că mi-a lipsit scrisul, am crezut că un proiect impersonal mă poate scăpa, că aceste rânduri au fost scrise pentru voi, pentru alţii, dar niciodată pentru mine, deşi în tot timpul acesta, în toată goana asta, de am vrut sau nu, m-am căutat pe mine! Nu asta facem mereu? Chiar şi atunci când minţim cu sânge rece, nu căutăm să definim indescifrabilul din noi, ascunsul,veninul, goana asta nebună de a ne spune că suntem aşa mici, fraţi cu destinul neputinţei, că suntem aşa de închişi? 

Urăsc iarna

      

       Pentru că mi-am pierdut toată copilăria sau sunt singurul copil din lume care încă mai crede în ceva pur. Pentru că toţi cred că este timpul să dai fuga în magazine şi să cumperi tot ce găseşti, inclusiv vestă de înot sau colac de salvare. Pentru că, fie vorba între noi, suntem aşa de păcătoşi, dar al dracului de curaţi. Pentru că alergăm după brazi şi porci, dar uităm să fim sinceri cu noi. Pentru că ajutăm cerşetorii doar de dragul de câştiga la loto. Pentru că frigul mă doboară la propriu, iar imunitatea mea e la pământ. Pentru că zăpada nu mă mai face să tremur de fericire, ci doar să tremur. Pentru că mi-e scârbă de sărbători umflate cu trompa şi cântate de toţi în cor. Asta nu înseamnă că nu o să dansez ca nebunul! Pentru că, sincer, nu cred că avem curajul să schimbăm paradigma în care trăim, poate să o mulăm şi mai mult pe propriile noastre oceane. Pentru că brazii sunt verzi, iar banii la fel de verzi. Pentru că femeile fac mâncare până dimineaţa, ca apoi să primească un şut în fund. Pentru că familia nu are nicio legătură sinceră cu ideea de familie sau cu ceea ce ar putea să fie…Pentru că avem copilaşi care se dau cu sania pe facebook, şi nu pe stradă. Pentru că Moş Crăciun nu există şi, odată cu el, nici marea noastră minciună festină. 

Despre mizerie

    

     Se spune că în făgaşul tristeţii se găseşte lacrima perfidă a lucidităţii. Că în plictisul cu care se naşte scepticul stă un pilon care stinge orice vară toridă. Îmi doresc să cad din vacuitatea care mă paşte şi să nasc o noemă. Un ţel de care să mă rup sau să mă sting. Nu am ştiut niciodată să-mi schiţez lupta cu care se joacă luptătorii; mereu am fost sau m-am poticnit de un fior rece. Falsa putere dă impresia oamenilor că sunt nemuritori. Lipsa ei face din noi nişte monştri în chiloţi. Nu ştiu ce vreau, am ajuns în punctul în care aleg să mă scufund şi nu să mă ascund. Mă pun în faţa iluziilor mele şi le zidesc cu foc. Mă pun pe mine ca pion în slujba inutilă a haosului. Viaţa nu are sens, moartea nu are sens. Orice trecere de pietoni, orice pod construit sau sistem de drept înseamnă organizare şi falsificare a haosului în care trăim. Noi căutăm sensuri într-o lume plină de himere. Noi ne vindem iluziei că deţinem mai mult decât putem duce. Trebuie să înţelegem focul, apa, deznădejdea, mizeria, goliciunea golului, trebuie să încetăm să ne vindem iluziei de a pune nume şi de a da definiţii. Omul este om! Nu e animal raţional, nu e nici fiinţă politică, nici client şi nici sclav! Hai să devenim, să ne contopim în mizeria comună şi să volatilizăm adaosul de stupoare. Hai să nu mai mimăm, să nu ne mai ascundem după degete…

Offshore ascultă: