Se afișează postările cu eticheta simplu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta simplu. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Povestea unui om simplu







        Am văzut cum oamenii sunt definiți în viață, cum fiecare, cu timpul, se pierde în lumea idealurilor personale. Am văzut cum, de fiecare dată, căutam același lucru. Strict formal, dacă pot spune așa, toți avem pasiunile noastre, toți căutăm ceva ca apoi să aruncăm acel ceva sub pretextul că vrem altceva când, de fapt, vrem același lucru mereu, numai că trebuie reînoit. Am văzut cum, sub lupa personală a omenirii, noi ne pierdem în păcatul păcatului. Am văzut cum soarele are aceeași culoare pentru toși. Am văzut lumea care omoară timpul. Am văzut lumea care caută sensul sensului. Am văzut lacrimi pe petale de flori. Am văzut cum lumina își pierde conturul în sunetele pricinuite de boală. Am văzut că prefăcătoria nu este nimic altceva decât sinceritate. Am văzut conturul durerii, sub el m-am pierdut latent în noapte. Am văzut că avem dorințe chiar dacă nu vrem nimic. Am văzut atavasimul omului care nu este decât o pată animalică. Am văzut morala ca o perdea ce ascunde natura bătăioasă a animalului. Am văzut, totuși, că noi suntem mai mult... Am văzut cum ele mă iubesc pe mine. Am văzut tristețea ta. Am văzut jocul pueril al seducției. Am văzut că m-am pierdut în nimicul locvacității. Și, totuși, după ce m-am străpuns de atâtea ori, nu am ajuns să mă cunosc, nu am reușit să ajung la tine, adică la durerea iubirii noastre.

vineri, 19 octombrie 2007

Despre Simplitate




În mod normal ar trebui să arăt aici acel lucru care scapă de multe ori de sub privirile noastre. Îmi propun să prezint simplitatea așa cum este și așa cum o văd eu, adică cât se poate de subiectiv și – normal – de simplu. Ce poate avea un om simplu? Omul simplu își câștigă simplitatea tocmai prin trudă, știe că poate ajunge la ea și nu ezită, în ultimă instanță, să fie conștient de simplitatea sa care-l face superior într-un anume fel. Un om simplu poate să simplifice tocmai prin faptul că el poate să prevadă. A simplifica, de fapt, înseamnă a avea puterea de a înțelege ceea ce alții nu văd. Niciodată acest om nu o să se prefacă, el o să știe să ridice ușor capul peste ei și tot el o să fie miraculos. Sună scrupulos? Liniște...