Festina lente

                                       

     Există o fată care se desprinde din lumea muritorilor. O fată adusă în această lume de muritori tocmai că să îţi spună că eşti nemuritor. Există o fată, îşi păstrează un glonţ doar ca să te ucidă cu "ea". Nu vrei altceva în baia autenticităţii voastre, doar un strop de minciună. Fata ideală te minte cel mai mult. Ochii ei ascund noeme criptice care te seduc de-ndată. Totul este prefăcut şi presărat cu stupoare de inconştientul absurd al fiecărui subiect. În faţa imaginii ce se desfată, alunecoasă şi puerilă deopotrivă, găsim un zvon, o hienă seducătoare ce se joacă cu voinţa ta. Tu nu alergi după persoana zilelor tale, ci o faci de dragul şi uimirea cu care te regăseşti în ea. Mirarea era cea care făcea din greci nişte exegeţi ai nimicului. Tot aşa, nimicul, însetat de setea cu care se naşte, adulmecă şi adună un fior ce este specific oricărei himere. Fata care stă în faţa ta este o frunză care se spală cu sânge, ea este jocul amuzant al copilăriilor tale şi mirosul pervers al promiscuităţii vârstei tale. În ea se naşte orice iluzie demnă de respect, căci orice om ajunge să moară pentru o cauză. Cauza mea este, acum, cauza ta. 

Cine strigă? Iubeşte-mă!?

      

           Era o melodie care spunea că toţi avem nevoie de cineva pentru a iubi. Logic, ca să ţii un coş de mere în mână, trebuie să ai un coş de mere. Dar, oare nu este trist să culegem roadele unei idei răsuflate? Să ne propunem, chiar şi inconştient, că există un-cineva fără de care va fiind totul mai trist? Nu zic că nu suntem slabi, suntem chiar fără de suflet dacă stăm să ne gândim că nimic nu ne aţâţă mai mult decât ideea supremă de iubire. Şi, uite aşa, culegem, ne lăsăm duşi de val şi ţipăm. Să fie, oare, egoismul din noi aşa de mare încât să nu ne mai lăsăm cuprinşi de această teamă? Deşi sună sinistru, iubirea nu este decât un scut aşezat împotriva morţii. Nu avem alte arme, nu avem nimic care să ne scutească de lemn şi de pământ. Oricum, din frică de moarte avem, cam tot ceea ce avem, de la mesaje obscure, la trăiri aşa zise autentice şi îngeraşi pe stele. Nu cred că o să caut niciodată o persoană constipată, genul de om profilactic, cel care sughiţă de fiecare dată când vorbeşte. Nu avem nevoie de ghete ca să mergem prin apă, pur şi simplu o facem, ne lăsăm duşi de ispita care ne arată că suntem inutili în dansul ce este pricinuit de moarte. Aşa că, poftă bună, coliva se serveşte cu frişcă, şi niciodată cu salivă. 

Offshore ascultă: 

Instinct şi dominaţie

    Din dorinţa de dominare apar toate confuziile care ne prefac viaţa. Noi căutăm aventură şi într-un pahar cu apă. Spirit cuceritor sau ideal de turmă, omul cu care ne întâlnim în mod normal este doar un lanţ care aşteaptă cu nesaţ să ne sufoce. Clipa, visul, speranţa, toate cele ce ne duc spre înfulecare, ţin de o anumită trăsătură comună cu animalul care zâmbeşte în noi. Chit că ne ascundem după dogme şi religii, după caste şi partide, alegem să ne izbim de adrenalină tocmai atunci când ne este lumea mai dragă. A te lasă condus de păcate este cel mai autentic mod de a fiinţa. În chintesenţa cu care s-a născut omul se găseşte şi sâmburele animalic al diavolului. Nu există autenticitate într-o lacrimă care nu este pătată cu sânge. Nu există iubire dacă nu există foc. Nu există nimic dacă nu avem instinct. O decizie nu este niciodată cântărită. Un răspuns nu este niciodată calculat cu adevărat, este ales instinctual, chiar dacă noi ne prefacem că-l vedem raţional. A te elibera de instinctul tău animalic ar fi echivalent cu  a-ţi săpa singur o groapă. Idealul cel măreţ te îngroapă ca pe un nătăfleţ!


Offshore ascultă: