Orice generaţie în parte are atât o proprie viziune asupra trecutului, cât şi asupra viitorului, dependentă de momentul istoric în care a ajuns. Această concepţie poate fi adevărată doar dacă putem să o raportam la valorile morale ale etapei specifice evoluţiei noastre. În cele mai multe cazuri, concepția istoriei a fost ciclică (nimeni nu avea aşteptări), o formă de obârşie creştină care putea fi văzută ca un cadru de idei (concepte primare), pe care nimeni nu le punea la îndoială. Însă, acum, totul este pus la îndoială! La Nietzsche, istoria apare în trei feluri – monumentală, tradiţională şi critică. Istoria vizează fiinţa în trei moduri – ca fiinţă activă şi plină de aspiraţii, ca fiinţă care cinsteşte şi conservă, ca fiinţă care suferă şi are nevoie să se elibereze. Prin descrierea istoriei, Hegel şi Marx pleacă şi ei de la premisa că oamenii şi societăţile lor sunt o parte a unei structuri mai vaste pe care Hegel o vede spirituală, iar Marx – materială. Ţelul omului activ este o oarecare fericire, poate nu a lui proprie, adesea cea a unui popor, el este cel care fuge de resemnare şi face uz de istorie ca remediu pentru resemnare. În cele mai multe cazuri, nicio răsplată nu-i convine, doar gloria poate, adică acea perspectivă care-i conferă un loc de onoare în cadrul istoriei. Aşadar, în al doilea rând, istoria îl vizează pe omul proslăvitor, pe cel care pune preţ pe tradiţii. Această istorie asigură simţul istoric şi constă în formularea de tradiţii, se bazează pe conservare şi preluare, iar omul conservator priveşte cu fidelitate şi iubire îndărăt, într-acolo de unde provine şi unde s-a format; el manifestând, oarecum, recunoştinţă pentru existenţa sa. În acest caz, tot ce este mic, limitat, putred şi învechit îşi dobândeşte propria demnitate şi iese din nou la viaţă. Faptul că ceva este învechit naşte ideea de nemurire, căci dacă o credinţă religioasă sau un privilegiu politic este moştenit, a acumulat în timpul existenţei sale un rang de veneraţie și atunci este criminal să înlocuieşti ceva antic cu ceva modern. Iar în ultimul rând, cel care critică şi observă totul cu un ochi distrugător trebuie să folosească forţa pentru a condamna – orice trecut merită condamnat !
