Aici este gol. Aici este un pas care merită să fie şters, ca rândurile care se apucă să te cutreiere cu foc, aşa este şi pasul meu, măreţ şi anost, ca un ciot care-ţi rămâne în gât. Orice ar fi, căutăm să ne scufundăm în tot felul de vorbe anoste. Omul este ca un pas, un ritm ce aleargă, stă, bate, ţine piept piedicilor şi alunecă uşor pe ascunziş. Nu o să fiu nimic mai mult decât o imagine. Pasul mă poartă în lumea lor, dar şi în lumea mea. O să fiu precum oglinda care se reflectă în gol. În imaginea lor o să mă proiectez eu, ca o nălucă dusă de vânt, ca un şarpe ce îşi ascute dinţii. O să rup blestemul cioburilor noastre. Sfera care mă înveleşte mă obligă să o depăşesc. Gândul care mă năpădeşte mă obligă să-l cutreier cu adevărat. Lumea lor vine peste mine, iar eu, cu hotarul meu, vin peste lumea lor. Un joc ce se preface în bine şi rău, ca lacrima care te toarce şi te ţese în ascunsul tău.
Se afișează postările cu eticheta limita. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta limita. Afișați toate postările
joi, 20 mai 2010
miercuri, 3 martie 2010
Schiţa fizicii cuantice scrise pe un băţ
Fiind prins într-un sistem care imprimă o anumită modalitate de conduită, factorul nu se poate sustrage natural de acolo, deşi există potenţa care l-ar putea ajuta să erupă, nu poate, propriu-zis i se dictează o forţa de tracţiune. Factorul, subiectul, prins în limitele impuse de un anumit şir de puncte de referinţă, limite impuse la rândul lor de o matrice secvenţială, ajunge să se piardă într-un spaţiu complet haotic care pare dezordonat, dar sistematizat. Haosul derivă din împlinirea tuturor limitelor impuse de factor. Însă, haosul este cu mult mai mult decât atât, dar pentru subiect, imaginea reală a lui ţine, în primă instanţă, de potenţa cu care se proiecteză în acel sistem de referinţe. Viteza poate să forţeze ritmul de mers al lucrurilor, însă viteza este imprimată de ritmul de mers al agenţilor, deci, de acei factori care subliniează un context. A merge în linie şi, totodată, a străbate în sens limitativ, înseamnă a străpunge ritmul de mers al lucrurilor. A te proiecta strict factual în ceva ce este déjà alcătuit poate fi aproape echivalent cu a te afla pe loc, căci ritmul impus de starea în care te afli aruncat este şi cel care dictează mersul ulterior al lucrurilor sau al tuturor factorilor care te înconjoară.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
