De ce vor femeile să se mărite cu orice preţ?

      

     Pinguinii sunt foarte interesanţi. Mai ales ritualul de împerechere. Fiecare pinguin caută câte o pietricică să-şi seducă prada. Dacă femela acceptă pietricica, aleasă cu iscusinţă de mascul, atunci ăsta e semnalul că cei doi vor fi împreună până la sfârşitul vieţii. Sunt nişte păsări, nu mai ţin minte specia, care caută albine pentru a  le oferi în dar… Uite aşa, găsim tot felul de tertipuri, unul mai presus decât altul. Oamenii ce caută? Noi ce adulmecăm cu fior? Ideea de iubire sau iubirea în sine? Câţi dintre noi ajung să trăiască iubirea cu adevărat? Spuneam într-un articol mai vechi că foarte puţini. Că cei care iubesc cu adevărat pot fi număraţi pe degetele de la o singură mână. Până la urmă, este normal să fie aşa, dacă iubirea s-ar vinde la colţ pentru toată lumea, atunci ea nu ar mai fi deloc specială, nu ar mai avea cu ce să surprindă, dacă factorul cantitativ ar fi reper demn de luat în seamă. Oricum, toţi spun că iubesc. În fond, iubim ideea de cuplu perfect, de o căsnicie sănătoasă, sau ne lăsăm purtaţi de focul incertitudinii prin care ajungem să distrugem şi această ultimă minciună? Femeile, leoaicele, când vânează pentru familie, o fac cu o îndârjire de sar pietrele din apă. Leul îşi mişcă fundul doar când femela este pe cale să fie cucerită de un alt leu. Asta înseamnă că ritualul sau modul de viaţă cabalistic al leilor ţine să ne arate că cine  e mai puternic câştigă. Cu o precizare: cine e mai puternic fizic. Însă, pentru oameni, puterea nu vine din pompa  somatică, ci din puterea de adaptare. Se ştie foarte bine că un om puternic nu este om plin de muşchi, ci un pervers care ştie să se mute dintr-o parte în alta. Şi atunci, iubirea asta contemporană este un fel de du-te încolo, vino încoace. Fiecare caută să fie iubit, dar uită că iubirea nu poate fi pusă la pachet cu tot felul de lucruri facile, petale prinse comod de existenţa noastră puturoasă. Ce rezultă?  Că e mai uşor să o iei pe una sau pe unul de braţ ca să fii în ton cu ideea de iubire decât să încerci să găseşti iubirea. Că e mult mai lejer să te măriţi cu primul venit decât cu ultimul.  

Despre draci şi îngeri

Partea scrisă de înger.

       Există un conglomerat de forţe care năpădesc firea umană. Unele sunt negre, iar altele sunt albe. Un soi de pâlnie care cerne lacrimile focului şi care ucide orice tornadă. Demonii din noi sunt hazlii, au curajul să se prefacă în îngeri şi să zâmbească. Un drac frumos poate fi un prieten de nădejde, un actor ilustru ce îţi dă putere în clipe ineluctabile. Dracii sunt isteţi, au capacitatea să se metamorfozeze în orice. Ei nu ţintesc în jos, ei duc în sus tocmai ca să te coboare. Îngerii sunt puri, noumenali, ei nu zâmbesc incitant, ci cât se poate de natural. Sunt frumoşi prin culoare şi puternici prin pubertate. Asul unui câştigător poate fi întoarcerea la mirarea inocentă, cea care îi purta pe filosofii greci pe culmi. Îngerii, spre deosebire de draci, nu se pot metamorfoza, scopul lor fiind par excellence virginul. Dracul corupe, dezvirginează teritorii, el înscăunează valori şi distruge canoane. Funcţia lui este veşnic cotropitoare, pusă pe şotii şi jucăuşă. Virginul este laconic, atitudinea lui fiind măgulitoare, înduioşătoare. Demonul este desfăcătorul de drumuri, el atacă tot ce este necălcat în tine, stinge ape şi aprinde focuri, totul pentru a corupe. Dracul nu este negativ. Îngerul nu este pozitiv. Cu aceste reţete lucrăm noi, turma, cei care ne punem mâna la gură, atunci când considerăm că am greşit cu ceva. Aceste forţe sunt incisive prin ele însele. Gilles Deleuze descrie fenomenul forţelor care stau la obârşia voinţei de putere exact aşa. Dacă înţelegem mecanismul ascuns al inconştientului, atunci putem să ne rupem complet de bariere, să distingem cu adevărat dincolo de bine şi de rău. Mecanismul care se încleştează ţine de o atomică complementară. Când vorbim de drac sau de înger, vorbim de disimulare, de o conjunctură incipială care se joacă în tine şi cu tine. Tu nu eşti nimic mai mult decât un joc de note muzicale, dictate şi orchestrate cu migală de nişte forţe ascunse. Anatomic, biologic, dacă vrei, toate elemente care întregesc psihosomatic structura noastră sunt în noi prezente, ele nu fug, sunt acolo şi ne fac concret cu ochiul. De la jungla care joacă în noi la aşa zisul adevăr care face din noi nişte subiecţi goi, este un mare drum, o prăpastie care falsifică orice speranţă de a ajunge cu adevărat la esenţa noastră.

Partea scrisă de drac.

* Ca să înțelegi întru-totul acest articol ar trebui să ştii unele lucruri:

Să ştii ce este voinţa de putere în accepţiunea lui Nietzsche.

Să ştii exegeza cu privire la conceptul mai sus amintit.

Să fi citit Deleuze, Nietzsche, Vattimo, Cioran, Heidegger - cu privire la conceptul de voinţă de putere.

Să poţi să distingi analitic şi sintetic.

Să nu fi prost!

Să fi ascultat Wagner!

Să fi citit măcar o singură dată Biblia.

Să ştii câte ceva despre fizica lui Democrit ( cea pură, nealterată de alte doctrine).

Să ştii ce este scepticismul şi cum se manifestă.

Să nu te cheme x. Niciodată nu mi-a plăcut cum sună.

Să fii un bun dansator. Dacă nu simţi forţele în tine, degeaba.

Să te speli pe mâini când ieşi de la baie.

Să nu fumezi!

Să nu fii mimat în pat.

Să nu crezi că tu deţii răspunsuri supreme.

Să fii ideal.

Adică, să nu exişti! 

Offshore ascultă: