Pinguinii sunt foarte interesanţi. Mai ales ritualul de împerechere. Fiecare pinguin caută câte o pietricică să-şi seducă prada. Dacă femela acceptă pietricica, aleasă cu iscusinţă de mascul, atunci ăsta e semnalul că cei doi vor fi împreună până la sfârşitul vieţii. Sunt nişte păsări, nu mai ţin minte specia, care caută albine pentru a le oferi în dar… Uite aşa, găsim tot felul de tertipuri, unul mai presus decât altul. Oamenii ce caută? Noi ce adulmecăm cu fior? Ideea de iubire sau iubirea în sine? Câţi dintre noi ajung să trăiască iubirea cu adevărat? Spuneam într-un articol mai vechi că foarte puţini. Că cei care iubesc cu adevărat pot fi număraţi pe degetele de la o singură mână. Până la urmă, este normal să fie aşa, dacă iubirea s-ar vinde la colţ pentru toată lumea, atunci ea nu ar mai fi deloc specială, nu ar mai avea cu ce să surprindă, dacă factorul cantitativ ar fi reper demn de luat în seamă. Oricum, toţi spun că iubesc. În fond, iubim ideea de cuplu perfect, de o căsnicie sănătoasă, sau ne lăsăm purtaţi de focul incertitudinii prin care ajungem să distrugem şi această ultimă minciună? Femeile, leoaicele, când vânează pentru familie, o fac cu o îndârjire de sar pietrele din apă. Leul îşi mişcă fundul doar când femela este pe cale să fie cucerită de un alt leu. Asta înseamnă că ritualul sau modul de viaţă cabalistic al leilor ţine să ne arate că cine e mai puternic câştigă. Cu o precizare: cine e mai puternic fizic. Însă, pentru oameni, puterea nu vine din pompa somatică, ci din puterea de adaptare. Se ştie foarte bine că un om puternic nu este om plin de muşchi, ci un pervers care ştie să se mute dintr-o parte în alta. Şi atunci, iubirea asta contemporană este un fel de du-te încolo, vino încoace. Fiecare caută să fie iubit, dar uită că iubirea nu poate fi pusă la pachet cu tot felul de lucruri facile, petale prinse comod de existenţa noastră puturoasă. Ce rezultă? Că e mai uşor să o iei pe una sau pe unul de braţ ca să fii în ton cu ideea de iubire decât să încerci să găseşti iubirea. Că e mult mai lejer să te măriţi cu primul venit decât cu ultimul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Ne tot frământă întrebările care ascund ceva în ele, tot încercăm să răscolim sinistrul perfid al fiecărui gând în speranţa că ... -
Astăzi am citit cel mai frumos comentariu la un articol într-un ziar online. Recunosc, mi-au dat lacrimile de râs, dar omul merită ...
-
Nu cred că există ceva mai interesant pe pământ care să nu fie trădat de jocul dintre alb şi negru. Nu există o dualitate mai m...
32 de comentarii:
i like it
Uneori primul venit e ultimul. (si in cazul iubirii adevarate)
E fain articolul, inspirat:)
Sa stii ca ti-ai pus o intrebare buna..
Probabil, singure, se simt mai vulnerabile.. si atunci isi cauta un "ocrotitor.." sub masca de iubit, pentru ca nu mai au rabdare pana la aparitita celui potrivit..
Pana la urma.. toate visam la fat-frumos din lacrima:)
Dana@ Merci:)
Free spirit@ Primul, ultimul nu trebuie intelese neaparat in sens cronologic. Multumesc.
Herta@ Fat Frumos nu exista. Poate daca nu am mai crede atat in povesti, am ajunge sa traim cu adevarat.
Hmmm.... si eu care credeam ca femeile nu vor sa se mai marite asa usor...Dar, trecand peste asta... iubirea nu este pentru oricine... majoritatea nu stiu sa lupte, habar nu au ce este iubirea si ce inseamna acea chimie....fiecare are propriul reper legat de ceea ce inseamna a iubi....in secolul vitezei fara povesti primul venit....primul servit... De ce atata oboseala si atata alergatura cand poti gasi pe cineva care ti-e comod? Asta este ideea de iubire in zilele noastre... PACAT
Eu cred in povesti, in iubire si in lupta, in alergatura si in fluturii aceia de te fac sa innebunesti doar cand ii simti prezenta.... cred ca am cele mai simple gusturi posibile: ma multumesc intotdeauna cu ceea ce este mai bun! Si inca alerg...si nu ma voi opri pana nu voi gasi ceea ce caut... IUBIREA adevarata si pura
Barbie@ Problema, din punctul meu de vedere, apare atunci cand, din iubire de iubire, chiar ajungi sa crezi ca iubesti. Aici este cheia, caci toate pe urma se destrama. Nu exista o solutie clara, nu stiu daca e bine sa stai sau sa alergi, insa stiu ca nu este normal sa te minti.
Iubim iubirea, asta este clar. Pozam in indragostiti si ne mintim singuri. Cand apare ceva ce ar putea deveni iubirea vietii noastre fugim pentru ca ne sperie. Sunt cazuri exceptionale cand in cearca si reusesc sa descopere iubirea. Dar am observat ceva ciudat: in ziua de astazi barbatii sunt mai dornici de o casatorie decat femeile. Poate pentru ca am inteles si noi ca nu este o rusine sa cauti, sa descoperi. Ca nu mai esti catalogata imediat drept.... usoara.
qed@ Chestia cu tiparul pus pe seama femeilor nu este suficienta ca argument. Este clar ca e ceva mai mult de atat...
Una dintre variante ar fi: de proaste, iar alta: le plac minciunile falsilor feti frumosi. Le plac vorbele dulci, de doi lei, le place neimplinirea.
Una@ Ai fost foarte categorica.
exact!:)
nu toate femeile tin neaparat sa se marite.doar cele care iau casatoria ca pe o garantie.eu una cred ca mai degraba casatoria ar putea fi asemanata cu prostitutia,in ambele cazuri devenind "proprietatea" cuiva.totusi,consider ca adevarul e undeva la mijloc.intotdeauna e asa
Si ce faci daca nu gasesti iubirea niciodata??? Ramai singur?? Nu am fost conceputi sa fim singuri si atunci suntem nevoiti sa facem compromisuri...
Corina
Marry@ Mi-am placut comparatia cu prostitutia:)) Geniala!
Corina@ Moartea ne spune cat de singuri suntem. Orice ar fi, orice am face, mereu vom fi singuri, chiar daca ne place sa credem ca e mai mult de atat.
Cred in iubire, nu cred in casatorie... deci daca exista macar o femeie care nu vrea sa se marite, mai exista cu siguranta si altele...
George, nu iti impartasesc comparatia intre singuratate si moarte. Ai dreptate ca toti murim, dar ideea e sa nu murim singuri. Si batranetea este mai frumoasa in 2.
Corina
Am o prietena foarte buna care nu vrea sa se marite. Vrea un copil, dar se vede o mama singura. A intalnit iubirea vietii ei, dar stie ca nu va ramane cu el. Sunt multe prea complecsi amandoi, incat se anuleaza reciproc, uneori. Eu ii accept ideile, mi se par ok :) Lumea din jur ne priveste ciudat cand vorbim de asta. Eu ma vad maritata, dar nu prea curand. Totusi, voi stipula in contractul mutual sa mi se acorde libertate individuala, atunci cand doresc eu. De ce? Pentru ca, uneori e bine sa mai iei o pauza, chiar si atunci cand te mariti. E alegerea fiecaruia, poate ca fiecare din noi vede iubirea in felul lui, prin maritis sau nu :) Din fericire pentru mine, am trecut de faza in care credeam toate vrajelile tipilor si vorbele dulci; de fapt, chestiile astea ma plictisesc si prefer sa le-o spun direct, fara ocolisuri. Indiferent ca le convine sau nu. Ma voi marita atunci cand voi simti ca omul de langa mine imi ofera si libertate personala, fara a deveni neaparat, indiferent. Daca primul corespunde acelui profil din capul femeii, unde este problema?
p.s: Imi place noua hainuta a blogului. Ii da un aer fresh si tonic :D
Floare albastra@ Am invatat la facultate ca o analiza obiectiva nu se face cu o exceptie, doua, trei. Culmea:)
Corina@ Nu era nimic metaforic in ce am zis. La argumentul tau, Liiceanu avea o intrebare: Poti sa dai moartea cu imprumut?
Silvia@ Inca nu ai intalnit o persoana care sa te faca sa nu mai vrei nimic altceva. Este usor sa spui ca totul este frumos. Cand iubesti nu vrei libertate individuala, cu asta se ocupa J.S Mill si era vorba despre o societate in ansamblu:) Hai sa fim sinceri cu noi, toti vrem ceva bombastic, ireal, este imposibil sa nu vrem nu asta, avand in vedere ca de aproape 2000 de ani credem ca o sa traim printre stele dupa moarte, ca exista fericire si implinire. Multumesc! Si mie mi se pare ok noul look:)
Intradevar e trist ca pana si un animal poate iubi mai des decat un om, insa diferenta evidenta dintre cele doua specii e gandirea omului care implica amortizarea sentimentelor pentru satisfacerea logicii in detrimentul simtirii.
Societatea ne invata frica de singuratate, poate asta e din nou un motiv pentru care omul, fiinta sociala, luptand cu mintea sa, isi gaseste atat de rar dragostea adevarata si chiar daca ar fi sa dea ochi cu ea, misiunea mintii de a se adapta societatii i'ar amortiza simturile.
Viciile mintii umane ne impiedica deseori sa ne ascultam instinctele in pasii pe care ii facem, astfel incat ajungem sa ne multumim cu putinul, sa renuntam la lupta pentru extreme. Poate ca asta e menirea noastra la urma urmei; sa traim si sa ne dezvoltam intr'o iubire mediocra simtirii. Nu degeaba avem zicala "Dragostea e oarba".
Am putea spune ca dragostea adevarata ramane subiect de legende chiar si in zilele noastre.
De ce?
Pentru ca pot muult mai usor decat barbatii:))
In loc de paine..e muult mai bun si un tir cu cozonac..:)
Genial articolul si comentariile!
Eu sunt femeie, necasatorita, cred in iubire si in casatorie... asa cum vad eu casatoria.
In casatorie nu vad acte si nici garantii ci libertate si drum in doi+copii. Libertate comuna si drum parcurs cu un ritm stabilit de comun acord. Cred ca e destul de important ca cei doi sa se miste in acceasi directie in acelasi rtim, sa evolueze impreuna. "Intotdeauna unul cu altul, intotdeauna unul ca altul"
Casatoria poate fi si o binecuvantare si o corvoada- totul depinde de tine si de partenerul/a ales. Are momente frumoase si momente triste, ca orice relatie.
Cam asta e parerea mea. Nu cred ca iubirea de iubire poate rezista, acum depinde. Eu am cunoscut altfel iubirea, atunci cand ma asteptam mai putin.
Doar eu
Foarte frumos ce ai spus...Sa-ti spun ceva...Eu nu m-as casatori niciodata cu un om pe care nu il iubesc. Sa-ti spun si de ce. Nu poti construi ceva cu un om fata de care nu simti nimic. Din punctul meu de vedere prefer sa raman sg pana imi gasesc alesul. Pe acel om pur si sincer, care sa-mi ofere caldura, dragoste, atentie...De nenumarate ori mi s-a spus ca sunt visatoare. Si chiar nu imi pasa. Eu cred in iubirea adevarata si cred ca ea exista.
De ce femeile vor neaparat sa se casatoreasca? Nu e o intrebare la care m-am gandit vreodata...m-am gandit insa de ce oamenii cauta sa aiba prieteni, relatii, cunostinte...apropiati (cred ca asta e cel mai potrivit cuvant). Si am ajuns la concluzia ca noi, oamenii, ca si restul animalelor, avem nevoie de siguranta si de ideea de apartenenta. E foarte simplu. Desi sunt poate oameni care spun ca ei nu au nevoie de nimeni, ca nu se vor casatori niciodata, sunt sigura ca in adancul lor, cand sunt acasa singuri cu ei insusi, se urasc pentru masca asta pe care o afiseaza in public, de oameni puternici si independenti (sens inteles gresit de toata lumea)... cu totii ne dorim sa ajungem acasa si sa ne intampine cineva (de-asta isi iau caini o parte dintre acesti oameni), sa nu mancam singuri, sa nu ne culcam singuri, sa ne uitam sambata la un film cu cineva cu care sa ne tinem in brate, sa avem cui sa ii povestim cum a intrat o masina in lac astazi si a stropit pe toata lumea de pe trecere....chestii de genul asta...
In ce priveste casatoria, eu personal, nu o vreau pentru ideea de a avea siguranta. Eu am siguranta in partenerul meu oricum ar fi. O vreau deoarece orice femeie, de copil fiind, viseaza la o zi in care sa fie printesa, in care sa fie toata atentia concentrata asupra ei si toti ochii atintiti pe cat de frumoasa e ea, dar si rochia pe care o poarta. Cred ca asta e adevaratul motiv pentru care suntem atat de nerabdatoare sa ajungem in ziua nuntii. Eu cel putin asta vreau. Ideea de casatorie nu mi se pare decat o formalitate in care se da o hartie fara valoare. Adevarata valoare a dragostei se vede in cuplu si in legatura pe care o impartim (legatura nemateriala...pe care doar noi o putem vedea si simti).
Cred ca am scris suficient. Trageti voi concluziile!
Waw! Poate vor sa se marite cu.. tine!?
Nu vrem sa ne maritam cu orice pret, Doamne-fereste. Cu anumiti barbati insa vrei intr-adevar sa te mariti.
Aia cu primul venit cam asa e nu se uita in jurul lor sa vada cine li sar potrivi ... iau unu si se marita cat se poate de repede asta se intampla de obicei fetelor trecute de 25 de ani pana in 30 ... poate gresesc eu da unele se sperie cand se apropie de 30 ca mor necasatorite ... nu ca sunt eu casatorit da cam asa vad eu mai nou si sora mea tot cam pe la 26-27 de ani s-a maritat am auzit eu o discutie dintre ea si mama mea "ce ma fac ca acusi fac 30 si eu nu am reusit sa ma marit" si uite s-a maritat cu care a umblat numai un an dupa un an gata maritata si culmea ca a umblat cu un baiat 7 ani ... fetelor va vad eu acusi cum faceti ca si sora mea o sa va speriati ca muriti nemaritate ...
Buna, te-am gasit cu ajutorul fostului blog de pe blogger si am observat ca ai articole foarte interesante, asa ca ma gandeam ca nu te deranjeaza daca te adaug la blogroll :).
Si ca sa-mi dau cu opinia si la casnicie: Sunt tanara, poate de aceea ideea de casatorie mi se pare ceva prostesc, caci eu nu ma pot imagina cu o familie "creata" de mine.
Nu pricep rostul unei bucatele de hartie sau a unui chef cu toate rudele.
Nu-l astept pe Fat Frumos, nu astept pe nimeni altcineva decat pe mine. Mi se pare aiurea sa ma inhamez la un lucru care-mi cere doar compromisuri, gandurile celuilalt inaintea alor mele...
Si nu, nu sunt egocentrista, cred doar ca oamenii sunt prea egoisti incat sa merite vreunul sa renunt la mine.
Dar asta e opinia de acum, poate in 5 sau 10 ani o sa ma schimb, desi sper ca nu.
gotta say - like it....
Trimiteți un comentariu