Prin toate romanele găsim câte ceva legat de modul de diferenţiere dintre bărbaţi şi femei. Ba mai mult, dacă stăm să ne gândim, aproape fiecare revistă, film, melodie se apleacă asupra diferenţelor. Încă de la începuturi, Adam şi Eva, mărul şi şarpele, trucuri şi nelinişti ce se adâncesc în noi! Unii spun că suntem la fel. Alţii încearcă să ne atragă atenţia asupra alterităţii. Toţi, în acest imens conjunctural, ne chinuim să definim natura umană. Însă, oricum am privi, nu putem să nu remarcăm faptul că femeile ştiu ce vor.
Deşi de cele mai multe ori bărbatul este asociat cu forţa şi vitalitatea, nu prea ştie pe ce pământ se află. Am putea da vina pe o joacă inutilă, pe un drum ascuns, sau poate simplu. Cert este că bărbatul se pierde pe drum, în dansul năvălirilor sale, în izbânda de a-şi arăta că este vânător. Nu cred că bărbatul este atât de puternic precum vrea s-o arate! De fapt, cu siguranţă, lucrul care ne separă de femei este înfipt în incertitudine. Bărbaţii nu ştiu când iubesc, spre deosebire de femei care ţintesc instinctual iubirea, şi-o aduc în spaţiul lor şi o împletesc trăind! Femeile, păstrând contactul real cu voinţa universală, cu viaţa, cu faptul că sunt purtătoare şi dătătoare de viaţă, nu au cum să nu simtă, să nu-şi vadă soarta, să nu se sacrifice pentru ea. În schimb, bărbaţii fug dintr-o parte-n alta. Aleg să nu aleagă, să se piardă într-o devenire inutilă, fără de scop şi naturaleţe.
