joi, 12 iulie 2012

Angoasă în Mall

Asist, fără să vreau, la o discuţie legată de oameni şi ajutorul pe care s-ar presupune că ar trebui să ni-l acorde. Astfel, individul supărat de dincolo ţine să ne spună tuturor că oamenii sunt răi, iar în străinătate este mult mai bine. De ce o mai fi aici? În fine, probleme, probleme. Toţi avem probleme. Nu cred să existe cineva pe lume care să nu aibă probleme. Totuşi, sunt momente, clipe când nu mai contează nici problemele. Iar de obicei îţi dai seama exact atunci când te afli prins într-o mare de oameni. Eram acum câteva zile într-un Mall. Lume multă, grăbită chiar şi la localuri. Toţi fugeau, dacă stau să mă gândesc, de ei. Angoasa nu vine niciodată la program, ea nu este pusă pe hârtie, vine peste tine, nu este lungă, nici nu ar avea cum să fie, ci scurtă. Însă, în clipa aceea, eternitatea se dilată în tine. Nu mai contează nimic. Nu mai contează persoanele de lângă tine. Nu mai contează că toţi sunt preocupaţi să-şi cumpere haine. Nu mai contează că ai cheltuit enorm pe nu ştiu ce lucruri. Nu mai contează persoanele care te bârfesc. Nu mai contează mediul, locul, nimic. În clipa în care te-ai lăsat sedus de angoasă ai trecut într-un alt plan, într-un joc necunoscut, dar familiar. Este straniu, este (de) dincolo, dar te duce cumva la tine, la neputinţa ta, la faptul că eşti slab. Nu cred că numai anumiţi indivizi pot fi angoasaţi. Consider că toţi fugim de angoasă într-un fel sau altul. Cu metode specifice – unii dansează non-stop, alţii se îmbată… şi tot aşa. În plus, nici nu am putea să fim luaţi de gulerul propriei conştiinţe în fiecare zi. Ar fi mult prea mult pentru noi, nişte biete animale.