Nesiguranţa şanselor noastre

       Rămân şi acum la ideea că timpul se lasă sedus de emoţia unei îmbrăţişări pure. Nu ar trebui să ne temem de orgasmul fatalist prin care se dezveleşte orice încăpere lovită de irealul realismului. Nu ar trebui să ne mire că timpul se dilată odată cu dorinţa celor care înhaţă iubirea şi o iau de guler. În scara tuturor valorilor, în viaţa noastră personală, viermuiesc, mai tot timpul, valori, enigme sau dorinţe ce ţin să ne spună că unele sunt mai importante decât altele. Însă, tot cu timpul, ne dăm seama că himerele proiectivităţii şi ale cauzalităţii nenorocirilor noastre nu sunt decât nişte ţinte ce ţin, uşor, să te omoare sau să te ridice pe o columnă. Omul nu ştie să-şi organizeze şansele, dar ştie să le renege, să spună că mâine va lua o decizie importantă, un soi de revanşă existenţială faţă de trecutul nevoilor sale. Cine ne spune ce este mai important în viaţă? Există cu adevărat o ţintă a valorilor în care se înfig toate temerile şi reuşitele noastre? Şi cine mai spune că, dacă alegi una dintre ele, trebuie neapărat să o dai la o parte pe alta? Cum săpăm în cavoul gândurilor noastre? Cu lopata sau cu fulgul?

Mişcarea dadaistă

     Este o atitudine de nihilism continuu, de negare a întregului trecut. Unii interpreţi văd în ea o mişcare ce ţine de sfera răsturnării tuturor valorilor. O mişcare violentă dată şi de epocă. Ea poate fi văzută ca o revoltă brutală. Fiind una dintre mişcările avangardiste, poate fi închipuită ca modalitate reală de a duce mai departe acest curent nihilist. Viziunea se întoarce inclusiv împotriva naturii operei de artă şi intenţia pare a fi distrugerea artei. În mişcarea dada se poate vedea procesul de continuare a nihilismului nietzscheean. Apar ca teme, aici, hazardul, spontaneitatea, absurdul. În locul veşniciei, a ceea ce este bine determinat, apare, acum, absurdul, categorii diferite ce instaurează o nouă mişcare. Avem astfel colajul, fotomontajul, ready-made-ul. Dadaismul mută accentul pe acţiunea artistului. Dadaismul devine, oarecum, un tip de (anti)artă. Este pus sub semnul întrebării inclusiv gustul estetic. Acest tip de manifest cultivă libertatea de exprimare a artistului şi aduce la pachet o formă bizară de relativism. Libertatea poate fi văzută ca arbitru absolut ce instaurează şi dictează noile norme culturale. 


Offshore loves  Dirty Diana!