Sclavul

      Orice om care caută să ajungă la un ţel îi tratează pe toţi ceilalţi ca pe nişte mijloace. Omul contemporan trăieşte în lumea mijloacelor, şi nu a scopului. În vremea lui Aristotel, cetăţean era luptătorul care apăra cetatea. Fiecare luptător avea un sclav şi o parcelă la capătului cetăţii. Sclavii nu aveau cetăţenie. Te-ai prins? Dacă luptătorul are o parcelă la capătul cetăţii, normal că are şi un interes, să nu-i fie prădată. Un sistem destul de precar, ai spune, la prima vedere, dar inteligent. Cum apare sclavismul în zilele noastre? În primul rând, orice angajat este un sclav, dacă ar fi să ne raportăm la principiile enumerate mai sus. Oricărui angajat i se vinde iluzia că are ceva, la fel cum luptătorul era primul care pierea în război, el fiind cel care sărea în goana focului. Acest "cetăţean" avea impresia că este important, însă la ce nivel? Trebuie să înţelegem că într-o societate comercială, fie că este în comandită simplă, pe acţiuni sau cu răspundere limitată, rolul şi cauza ta de om, de cetăţean care este privit cu drepturi depline, este doar o minciună. Mereu vei fi mijloc pentru angajator, şi nu scop, chiar dacă ai impresia că joci un rol important, nu. Şi acum, nu că este un lucru rău, dar sistemul întreţine acest tip de valori, la el ne închinăm, aşa arată istoria noastră comună, actuală. Orice om care pune preţ pe capital nu o să fie, niciodată, preocupat de viaţa ta personală. Nu o să-l intereseze decât la nivelul de cunoaştere superficială, doar pentru a ajunge şi mai mult la natura ta, ca să poţi munci, apoi, şi mai bine, adică, ca să scoată şi mai mulţi bani cu tine. Este o regulă simplă care ne scapă mereu. Adesea, aud persoane care se plâng de condiţia lor, găsind, mereu, scuze sau chiar vinovaţi. Nu avem un vinovat, ci mai mulţi vinovaţi. Sistemul juridic actual este proiecţia voinţei comune a unei întregi societăţi. Rolul politicului este tocmai de a întreţine un mediu precar, noi fiind masa manipulabilă,  tot noi fiind şi cei mai vinovaţi. 

Offshore ascultă:

Inelul

Am găsit într-o carte următoarea idee:

„Ambivalența acestui simbol vine din faptul că inelul leagă, dar în același timp izolează, ceea ce amintește de relația dialectică stăpân-sclav. Imaginea îmblânzitorului de șoimi fixând un inel de gheara șoimului care de-atunci încolo nu va mai vâna decât pentru el se poate asemui cu cea a Abatelui, substituit al Dumnezeirii, care, trecând inelul nuptial pe degetul novicei o arată a fi mireasa lui Dumnezeu, slujnica Domnului. Numai că supunerea călugariței, spre deosebire de cea a dobitocului, este liber consimțită. Aceasta dă inelului valoarea lui sacramentală; el este expresia unei juruințe sfinte. Se va constata aici că tradiția cere ca logodnicii să-și schimbe verighetele între ei în timpul slujbei săvârșirii căsătoriei. Ceea ce înseamnă că relația evocată mai sus se stabilește de doua ori între ei, din sensuri opuse; o dialectică de doua ori subtilă, care cere ca fiecare din soți să fie totodată stăpânul și sclavul celuilalt.“ *

*Dicționar de simboluri, 3 volume, Jean Chevalier și Alain Gheerbrant.

Pentru tine ce reprezintă inelul?