Portretul omului contemporan: Barbarul

Câteva detalii găseşti aici. 

Cartea poate fi comandată de aici.

Câte ceva despre mine…zise falsificatorul

    

     Am citit mai demult, pe un blog anume, o descriere ce ţinea să separe faţa creatorului de faţa creatului. Este evident că, în fiecare operă, mare sau mică, plăsmuitorul se găseşte şi totuşi nu se găseşte. El este acolo prin gândirea şi prin munca sa, prin sudoarea cu care se rupe de cotidian doar ca să nască, un soi de maieutică. Însă, într-o bună măsură, cel care scrie nu este şi cel care ştie să pună mâna pe viaţa sa şi să fie în acord cu propria sa credinţă. Când scrii, te prostituezi, te rupi de tine în speranţa că o să ajungi la tine. Cei ce citesc nu fac decât să ajungă la o linie mediană, la un joc ce se desfăşoară între adevăr şi minciună, poate, la nimic, căci, până la urmă, ideea de prostituţie e mult mai frumoasă decât adevărul cuvintelor tale. Şi, uite aşa, ajungem la omul din spatele măştii, nu a celei conturate de viaţă, a măştii scrise voit de perversiunea de a te ascunde. Nu mi-am dorit niciodată să fiu păpuşar, dar uite că, vrei nu vrei, în viaţa mai faci şi scene fierbinţi de minciună. 

Portretul omului contemporan

            Trebuie să fii avid de putere şi urât, să nu se uite la tine cineva. Trebuie să înghiţi rahat şi să scuipi cu venin. Trebuie să rupi din priviri şi coate. Trebuie să fii rău, să nu te calce nimeni pe coadă, să treci dincolo de orice bariere şi să ragi cu tot veninul din tine. Trebuie să înveţi pe de rost toate numele mărcilor, să ştii ce telefoane au apărut, să nu uiţi câte culori au maşinile. Trebuie să împingi, să te uiţi cruciş şi să încerci să fii fenomenal, de parcă nu ai fi! Trebuie să ai coarne, să citeşti wireless, să priveşti cu unde sonore şi să mergi cu viteză pe stradă. Trebuie să pui piedici, să nu-ţi fie ruşine să minţi, să calci pe cadavre, să uiţi ce este demnitatea, să te prefaci că citeşti la metrou. Trebuie să faci rost de bani, de foarte mulţi bani, aşa de mulţi încât să te îneci cu ei. Trebuie să zâmbeşti fals, să iubeşti pe bani şi roate ca să nu dai, normal, din coate. Trebuie să ai semne, să încerci să ieşi în evidenţă, trebuie să-ţi sărbătoreşti ziua de naştere, de parcă ai fi vreun rege sau cine ştie ce mare sculă. Trebuie să le spui tuturor că eşti căutat, că nu ai timp de nimeni şi de nimic, nici măcar de tine. Trebuie să te scuturi de teamă şi să o înscenezi pe scenă, trebuie să dai tare, să fii mare, foarte mare, să captezi atenţia cu orice preţ, să se adune lumea în jurul tău. Trebuie să ai răspunsuri la toate, să-i citeşti pe toţi, să arunci cu pietre şi să spurci noeme. Trebuie, înainte de toate, să crezi că ştii ce vrei, să nu uiţi că ai o personalitate cu planuri măreţe, că tu nu dai niciodată greş, iar dacă o faci este de vină soarta sau destinul, în nici un caz propria ta persoană. Trebuie să fii isteţ, să ai ochi de vultur şi mândrie de corb, să fii iute ca şarpele şi avid de nimicnicie. Scuze, ultima parte era din vremuri apuse…

Portretul omului curat

      

      Să fii foc când toţi se lasă vânaţi şi seduşi de sete. Să fii avid de putere pentru o cauză moartă. Să cauţi în adâncul tău chiar dacă doare al dracului de mult. Să nu chiuleşti de la viaţa ta. Ar fi un păcat să nu trăieşti mizeria fericirii şi lacrima surâsului suav. Să alegi să porţi doar chipul tău prin lume, oricum, nimeni nu o să ştie cine eşti. Să fii eroul care vrea să moară pentru o clipă, şi nu pentru eternitate. Să te laşi purtat de goliciune şi să plângi cu nesaţ. Angoasa este făcută pentru oameni puternici, slăbiţi de un şir ce îi apasă. Să dansezi cu foc în stropi de apă. Să fii paradoxal în paradigme şi raţional în iraţional. O şansă în viaţă înseamnă un  pumn în spate, un cuţit menit să te cheme pe o scenă. Să nu uiţi să muşti!   

Offshore ascultă: