Îl iubesc, dar… am un amant

În biserică femeile se acoperă nu pentru că aşa le spune Dumnezeu, ci pentru că preoţii fac infarct! E o diferenţă mare între nepăsare reală şi instincte refulate, îmbrăcate şi ascunse, îndosite în „sacralitate.” Şi atunci? De ce să nu înşele? Să o facă! Şi să nu se uite în spate, să treacă aşa cum simt prin viaţă, căci iubirea nu este la orice colţ de stradă. Oamenii, dacă se căsătoresc, plecăm imediat de la falsa premisă că se (şi) iubesc. Nimic mai greşit. Între un aranjament fiscal şi iubire este totuşi o diferenţă destul de mare. O altă prostie, care ne obligă să dăm cu pietre, ideea că toţi iubim! Să fim serioşi, iubirea nu vine aşa la orice pas, doar pentru că suntem aşa de meschini şi de orgolioşi şi ne place nouă să credem că avem parte de ea. Cei mai mulţi stau într-o relaţie din plictis. E ca şi cum ai spune că cei mulţi stau în viaţă din frică de moarte. Asta nu e iubire, iar dacă nu este, să înşelăm în draci, oricum o facem cu mintea, cu sufletul, cu orgoliul, cu sufletul, chiar şi cu inima.

Citeşte mai mult aici. 

CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI

„Toţi bolnavii, toţi bolnăvicioşii tind instinctiv, din dorinţa de a scăpa de neplăcerea surdă şi de simţământul de slăbiciune, spre organizare de turmă; preotul ascet ghiceşte acest instinct şi-l încurajează; acolo unde există turme, instinctul de slăbiciune le-a vrut, iar înţelepciunea preoţească le-a organizat. Căci nu trebuie uitat un lucru: cei puternici tind la fel de firesc să se despartă, după cum cei slabi tind să se adune; dacă primii se unesc, atunci aceasta se petrece numai în vederea unei acţiuni agresive generale şi a satisfacerii generale a voinţei lor de putere, acţiune ce repugnă conştiinţei individuale; ceilalţi, dimpotrivă, se strâng laolaltă, faptul de a fi împreună făcându-le plăcere - aici instinctul lor este tot atât de satisfăcut, pe cât va fi de iritat şi de tulburat prin organizare instinctul ,,stăpânilor“ înnăscuţi (vreau să spun al speciei om-animal de pradă singuratic). Toată istoria ne învaţă că sub orice oligarhie zace întotdeauna ascunsă pofta de tiranie; orice oligarhie tremură neîncetat din pricina efortului pe care fiecare dintre indivizii ce o compun trebuie să-l facă pentru a-şi stăpânii această poftă. “ 

                                                                                                                                                 
F. Nietzsche - Genealogia moralei

Despre banii cheltuiţi şi alte minunăţii tipic româneşti. Click aici. 

Cum să minţi o fată? Minciuni ideale!

     Îmi place să privesc tabloul năzuinţelor voastre. Acolo unde nu există creier, trebuie să existe Internetul. Este aşa de uşor în ziua de azi să-ţi rezolvi problemele, cu un singur click, nimic mai mult. Oare există cu adevărat un răspuns în sine promiţător? Se pare că da, după pleiada de oameni avizi de Google. După mine, evident, nu. Şi atunci, să vedem ce speră un individ de la o asemenea problematică, care sunt năzuinţele lui, ce-l macină şi trebuie să fie răsturnat? În primul rând, omul cu pricina vrea să scape ieftin, să nu-şi mai bată capul cu atâtea răspunsuri. În fapt, el caută răspunsul tocmai ca să evite răspunsul. Îşi pregăteşte terenul, se încălzeşte şi atacă. Şi ca bâlciul să fie complet, maimuţoiul trebuie să ştie că femela miroase mult mai bine decât o vede el. Tot aşa, dacă nu spune, asta nu înseamnă că nu vede. În altă ordine de idei, minciuna nu este ideală, mai ales când o cauţi. În esenţă, cel care caută să mintă ideal este de fapt cel care se minte pe sine la fel de ideal. Prostul prostit de propria sa prostie! Nu există reţetă fixă nici măcar când pui un ou în tigaie, dar să cauţi un dicţionar al minciunilor ideale?!

Minciuna ideală? Normal, să nu minţi!