Noul cod rutier are colţi? Ori şoferul are imunitate stelară?

Îmi plac deciziile româneşti, chiar şi atunci când sunt amânate. Şi asta pentru că orice amânare este, în esenţă, o amintire a faptului că noi nu suntem în stare de nimic. Nu că m-ar fi excitat adoptarea noului Cod Rutier. De ce? Pentru că nu reprezenta din punct de vedere moral un reper.

Cum poţi să iei decizii doar în funcţie de buzunar? Ce se întâmplă cu oamenii care mor? Totul se rezumă doar la un calcul utilitarist? Pe acest principiu, bei trei beri, îţi aştepţi cel mai de temut duşman şi dai cu maşina peste el. Iei acolo un an jumătate cu suspendare. Ce logică e asta? Şi de când litera legii a fost spălată cu număratul banilor?

Dacă ar fi după mine, orice cod – din lumea asta – ar trebuie să fie cât mai sever. Nu numai că o persoană care încalcă regulile trebuie să plătească cu vârf şi îndesat, dar trebuie să şi putrezească în închisoare. Argumentele de genul – „Românii nu-şi permit să plătească amenzile” sunt cele mai penibile. Păi ce rezultă de aici? Că dacă nu-şi permit, evident trebuie să fie cât mai mici. Cu alte cuvinte, liber la crimă!

Şoferul nu este o specie aparte. El nu vine din stele şi trebuie protejat în plus. Şoferul, înainte de toate, este om. Iar oamenii, chiar şi ăia de nu merg cu maşina, au drepturi. Ca să vezi! Nu-i obligă nimeni pe „şoferi” să fie „şoferi”. Pot fi, fără prea multe greutăţi, pietoni. Culmea, oricum ar fi, tot oameni ar fi. „Deci, aşadar şi prin urmare”, „şoferii” când au dat de carnet şi-au asumat nişte obligaţii, nu numai drepturi. Iar aceste obligaţii, nu ştiu cum să spun, implică şi faptul de a nu ucide, fie că e intenţionat, ori neintenţionat. Evident, un pieton are mai puţine „şanse” să ucidă pe cineva pe stradă. Poate doar dacă are o zi mai proastă. Dar să trecem peste. Deci, „şoferul” se află în postura individului care vrea, dar nu-şi asumă nimic. Mai ales şoferul român.

Însă, ca să fie mai simplu de înţeles, o să fac un exerciţiu: Să presupunem că pe stradă, în spaţiul comun, public, merge un individ care jonglează cu săbii. Asta îi place lui să facă. Şi să presupunem că el consideră că este un bun mânuitor. Că aşa vrea el! Asta până într-o zi, când o sabie se înfige în gâtul unui individ de pe stradă. Evident, „cuţitarul” nostru spune că nu a vrut să se întâmple aşa ceva. Deci, în termenii noştri, îşi asumă doar prilejul de a jongla şi de a fi apreciat pe stradă, deci de a culege faimă, de a avea beneficii, dar în aceeaşi măsură neagă posibilităţile incriminatoare, reducându-le din joben, făcând din tot ceea ce este în jurul lui doar un imens balon de drepturi; cu alte cuvinte, refuzând ideea de a avea costuri, trăind în lumea profitului personal, a beneficiilor.

Aşa e şi şoferul nostru. Se foloseşte de maşină, are beneficii de pe urma ei, dar când mai calcă un individ, imediat soarta e de vină, eventual bietul om că s-a aruncat sub roată. Practic, la fel ca jonglerul nostru, şoferul culege doar beneficiile minimalizând costurile. Nimeni nu-l poate obliga să renunţe la maşină, ar fi împotriva drepturilor fundamentale ale omului, pardon, şoferului, nu? Deci, cum o dai, şoferul are imunitate. Şi orice ai zice, este îndreptăţit să aibă mereu dreptate!

Citeste mai departe.

Isteria iPhone 5

            Nu pot să înţeleg de ce aşa de multă nebunie legată de iPhone? Chiar să se rezume totul la un telefon amărât? A picat netul, siturile au transmis în timpi "reali" promovarea şi conferinţa aferentă produsului. Oare umanitatea să nu mai înţeleagă că nu totul se rezumă la nişte jucării? Totul, dar absolut totul este doar marketing şi păpuşărie ieftină, de debara.

            Nu am văzut oameni care să se înghesuie la nu ştiu ce invenţie legată de medicină, de fapt nici nu am văzut indivizi interesaţi să caute lucruri cu adevărat revoluţionare. Toţi aşteaptă un telefon cu o cameră de filmat mai bună, cu câteva comenzi în plus, ori poate câteva butoane mai buclucaşe. Tentant este că lumea nu mai stă să citească cărţi, să se intereseze de unde vin sau cum se construiesc noutăţile, nu, toţi stau şi citesc manuale de utilizare ale gadgeturilor. Se spune că un gadget îţi uşurează muncă, că scopul lui ar fi tocmai acela de a ne elibera de toate. În schimb, totul este cât mai ascuns, cât mai bine înţesat, cusut cu aţă neagră, nimic nu este clar, ci cât se poate de abscons.

            Citeşte acest articol mai departe. Dă click aici.  

Paradoxul iubirii

       Este acum la modă o carte intitulată ,,Paradoxul iubirii.“ Unele cărţi, parcă, sunt făcute să fie respinse din titlu, cel puţin pentru mine, pentru alţii se pare că toate-s bune şi frumoase. Acest titlu seamănă izbitor cu acel ,,De ce iubim femeile“ a lui Cărtărescu. Titlurile de genul acesta sunt puse parcă pentru a agăţa muşte. Nu există nicio noimă, şi nici măcar bun simţ pentru cititorul amărât.

       La Cărtărescu - cum am arătat într-un articol mai vechi - dacă iubeşti o femeie nu stai să te întrebi de ce o iubeşti, eşti prea preocupat să o iubeşti, să nu o pierzi, nu să găseşti iscoade ca să o arunci cât mai repede pe geam. La Pascal Bruckner, la fel. Evident că iubirea este paradoxală, este chiar fără de sens să foloseşti o asemenea sintagmă; este futil şi redundant! Ce cărţi valoroase avem în ziua de azi!

O hermeneutică a consumatorului

             Metoda fenomenologică este printre puţinele care ne poate spune cum funcţionează cu adevărat piaţa. Totodată ne arată cum gândeşte producătorul şi cum se lasă fiecare cumpărător sedus de vrăjeala acestuia. Trebuie spus, în lumea economiei nu există oameni, ci potenţiali cumpărători, consumători. Dar cum arată o hermeneutică a procesului economic? Cum se desprind şi se ţes articulaţiile financiare?

            În primul rând, să zăbovim puţin asupra conceptului de apariţie. Ei bine, conceptul de apariţie, sau de fenomen, este unul dintre cele mai importante repere ale gândirii fenomenologice. Aici, după cum o să vedem, este ascunsă şi miza fiecărui jucător pe o piaţă financiară. Apariţia este ceea ce dă în primă instanţă strălucirea, ceea ce se vede cel mai facil, ceea ce ne stă la îndemână. Şi aici intră mai ales ce ne interesează pe noi, produsele propuse spre vânzare. Heidegger însă priveşte adânc şi ne arată că de multe ori apariţia poate să fie văzută ca aparenţă. De fapt, apariţia prea adesea poate fi privită ca aparenţă. De exemplu, când vedem că soarele se învârte în jurul pământului, sau că marea se bifurcă cu marea; tot felul de iluzii forţează  limbajul să le promoveze, să le aducă în spaţiul uzual. De aceea, noi şi spunem: a răsărit soarele. Folosim un limbaj arhaic, metaforic, pentru a exprima lucruri, în esenţă, ştiinţifice, crude, reci. Operăm, cum ne arată Heidegger, cu o privire ambientală, adică aducem lumea la noi, la firescul din noi, şi nu la o robotizare mecanică. Însă, dacă ne gândim mai mult, producătorul, când vrea să-şi obţină mult iubitul profit, nu mizează tocmai pe această relaţie aparenţă-apariţie? Totuşi, relaţia, fie vorba, nu este tocmai o relaţie, este mai mult o interdependenţă ce pare să tindă spre dualitate. După cum indica Heidegger, apariţia este în sine, adică lucrul poate să existe fără aparenţă. În schimb, aparenţa nu are rost, nu-şi găseşte temeiul în sine, ea este legată de apariţie. Mai simplu spus, ca aparenţa să fie posibilă, trebuie să fie şi temeiul ei prezent, adică apariţia. Şi mai simplu spus, ca un producător să-ţi vândă o iluzie, o sticlă de băutură sau de orice altceva, are nevoie de un produs. Şi atunci, cum stau lucrurile?

            Producătorul va miza mai mereu pe percepţia oamenilor, pe modul lor de a se lăsa vânaţi de publicitate şi de ambient abstract. Vânzătorul aproape întotdeauna va jongla cu apariţia şi aparenţa, şi aproape de fiecare dată va vira pe piaţă doar aparenţă, şi asta pentru că nu poate altfel, pentru că nu are, în primul rând, fenomenologic vorbind, acces real la apariţie. Până la urmă, nimeni nu are, dacă ar fi să privim cu ochii lui Heidegger. Însă, comerciantul va juca instinctiv, fără a face hermeneutică, cu acest tip de gândire în care un produs va fi servit pentru o nevoie falsă. Şi acum un exemplu. Apariţia: unui consumator îi va fi sete. Aparenţa: Unui consumator îi va fi sete, dar de un anumit tip de produs. Aşa se arată pâlcul şi cheia economiei, care poate să fie avansată, trivială, barbară, specializată, tehnologizată; lucrurile aşa vor sta mereu, aşa se arată principiul şi punctul din care pornesc toate cele ce sunt, toate relaţiile economice, tot comerţul cu mărfuri şi nu numai.

           

            

CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI

„Toţi bolnavii, toţi bolnăvicioşii tind instinctiv, din dorinţa de a scăpa de neplăcerea surdă şi de simţământul de slăbiciune, spre organizare de turmă; preotul ascet ghiceşte acest instinct şi-l încurajează; acolo unde există turme, instinctul de slăbiciune le-a vrut, iar înţelepciunea preoţească le-a organizat. Căci nu trebuie uitat un lucru: cei puternici tind la fel de firesc să se despartă, după cum cei slabi tind să se adune; dacă primii se unesc, atunci aceasta se petrece numai în vederea unei acţiuni agresive generale şi a satisfacerii generale a voinţei lor de putere, acţiune ce repugnă conştiinţei individuale; ceilalţi, dimpotrivă, se strâng laolaltă, faptul de a fi împreună făcându-le plăcere - aici instinctul lor este tot atât de satisfăcut, pe cât va fi de iritat şi de tulburat prin organizare instinctul ,,stăpânilor“ înnăscuţi (vreau să spun al speciei om-animal de pradă singuratic). Toată istoria ne învaţă că sub orice oligarhie zace întotdeauna ascunsă pofta de tiranie; orice oligarhie tremură neîncetat din pricina efortului pe care fiecare dintre indivizii ce o compun trebuie să-l facă pentru a-şi stăpânii această poftă. “ 

                                                                                                                                                 
F. Nietzsche - Genealogia moralei

Despre banii cheltuiţi şi alte minunăţii tipic româneşti. Click aici. 

Omul ca scursură şi consum

            Există o siguranţă în nesiguranţa noastră care ne face să fim stăpâni pe nimic. Acolo, în iluzia clădită cu paie, se naşte perimetrul aşa-ziselor câştiguri. Păcat, însă, că trebuie să cuantificăm totul, să valorificăm umanul din noi. Ciudat şi chiar interesant este faptul că nivelul de împlinire al omenirii a ajuns să fie calculat şi disecat în funcţie de un barem matematico-economic, de parcă fericirea creşte în funcţie de rata şomajului. Interesante mai sunt mecanismele actuale de eficientizare şi de consum, aşa de interesante că omul nu are nevoie în fapt să fie disecat prin ele. Ne uităm la creşterea economică şi o asociem aproape imediat cu nivelul de trai care, la rândul lui, ar trebui să fie un factor de umanitate, adică o doză de împlinire sufletească, un fel de fericire autentică. Asta înseamnă că produsul sau banii, în ecuaţia de faţă, sunt şi reprezintă simptomul fericirii pe pământ.

            Omul, din perspectiva corporaţiilor avide de câştiguri, nu este decât un pion sedus de produse, în căutare de obiecte şi de ustensile care să-i satisfacă egoul de a pune mâna pe orice. Evident, falsa impunere a unor mărci, la fel şi posibilitatea de a cumpăra orice, nu duce la reuşită şi împlinire, însă marile organizaţii nu te vor lăsa niciodată să dai greş, mereu te vor aduce pe drumul cel voios, adică pe drumul lor cel bun. De ce să mai vrem altceva în afară de ceea ce ni se oferă? De ce să ne mai punem întrebări când totul este de vânzare? Este normal să fim fericiţi că ne identificăm cu un produs, să-l promovăm gratis şi chiar să ţipăm că el este cel mai bun. Este normal să le facem curăţenie prin fast-food, dar să aruncăm cu totul felul de lucruri în spaţiul public. Normal, nu e frumos să nu strângi după ce ai mâncat în ograda unei corporaţii, nu? Să-i ştergi şi masa, să nu uiţi! Dar să scuipi pe stradă! Până la urmă, falsa morală promovată de corporaţii nu este rea, este doar periculoasă, răufăcătoare, prin aceea că obligă la un altfel de comportament, la o uniformizare benefică lor şi numai lor!

Cum găseşti bărbaţi cu bani?

           Se pare că amicul Google a devenit prietenul de nădejde al tuturor. Aici învăţăm cum să ne spălăm pe cap, pe dinţi, tot aici învăţăm să găsim fraze de agăţat, cum fac toţi talibanii din Italia care-mi verifică blogul regulat…poate, poate, iese ceva. Raţionamentul după care îşi ghidează Google fiecare căutare a fost implementat, cu mult timp înainte, de un neurolog sau psiholog care spunea că mintea umană poate să reţină până la 7 numere sau cuvinte – undeva în jurul a 9 cuvinte, să-i spunem, cam pe aici. Mai târziu, sistemul a fost preluat de siturile de căutare. Care e ideea? Că orice discurs implică un anumit set de valori, iar în cazul tipei cu pricina, cea care caută soluţii pentru iubire cu bani, se pare că este destul de performant. Acum nu se mai vorbeşte pe la colţuri, nimeni nu-şi mă dă coate, e mult mai simplu să-l întrebăm pe amicul Google. Aveam un prieten care îmi spunea acum vreo doi ani că, dacă Google ar căpăta conştiinţă, ar fi prăpădul de pe lume. Râdeam de el, atunci, dar se pare că ideea nu este aşa de precară. Dacă s-ar naşte o voinţă într-un motor de căutare, ce s-ar întâmpla? Păi, toate tipele în genul minunatei cu pricina ar avea o dilemă, toate ar trebui să folosească acelaşi limbaj de agăţare, toate ar trebui să fie într-un anume fel, să nu iasă din cuvântul domnului Google sau Yahoo. Putem să creăm portrete aşa, putem să aflăm ce mănâncă lumea, putem, într-un cuvânt, dacă am fi vreo organizaţie secretă sau o mare corporaţie, să ne găsim victima perfectă. Să nu credem că nu se întâmplă asta deja…Cu toate acestea, ce aş putea să-i spun eu bietei fiinţe? Că unul cu bani îl găseşte în mall sau în maşină. Că nu are rost să-l caute pe unul cu bani dacă ea nu ştie ce e cu ea pe lume, dacă totul se reduce la un individ care trebuie să o întreţină. Urât! Nimic nu este mai urât pe lume decât să fii întreţinut. Adică, să fii o marionetă cu suflet, să stai într-un picior şi să-ţi sugi degetul de fiecare dată când sughiţă patronul. În fond, nu ştiu de ce mă mai obosesc cu atâtea explicaţii, fiecare cum poate, cu ce poate…

Pentru cursuri de agăţat bărbaţi cu bani, click aici.


Pentru cursuri de agăţat bărbaţi cu bani pe facebook, click aici.