Metoda fenomenologică este printre puţinele care ne poate spune cum funcţionează cu adevărat piaţa. Totodată ne arată cum gândeşte producătorul şi cum se lasă fiecare cumpărător sedus de vrăjeala acestuia. Trebuie spus, în lumea economiei nu există oameni, ci potenţiali cumpărători, consumători. Dar cum arată o hermeneutică a procesului economic? Cum se desprind şi se ţes articulaţiile financiare?
În primul rând, să zăbovim puţin asupra conceptului de apariţie. Ei bine, conceptul de apariţie, sau de fenomen, este unul dintre cele mai importante repere ale gândirii fenomenologice. Aici, după cum o să vedem, este ascunsă şi miza fiecărui jucător pe o piaţă financiară. Apariţia este ceea ce dă în primă instanţă strălucirea, ceea ce se vede cel mai facil, ceea ce ne stă la îndemână. Şi aici intră mai ales ce ne interesează pe noi, produsele propuse spre vânzare. Heidegger însă priveşte adânc şi ne arată că de multe ori apariţia poate să fie văzută ca aparenţă. De fapt, apariţia prea adesea poate fi privită ca aparenţă. De exemplu, când vedem că soarele se învârte în jurul pământului, sau că marea se bifurcă cu marea; tot felul de iluzii forţează limbajul să le promoveze, să le aducă în spaţiul uzual. De aceea, noi şi spunem: a răsărit soarele. Folosim un limbaj arhaic, metaforic, pentru a exprima lucruri, în esenţă, ştiinţifice, crude, reci. Operăm, cum ne arată Heidegger, cu o privire ambientală, adică aducem lumea la noi, la firescul din noi, şi nu la o robotizare mecanică. Însă, dacă ne gândim mai mult, producătorul, când vrea să-şi obţină mult iubitul profit, nu mizează tocmai pe această relaţie aparenţă-apariţie? Totuşi, relaţia, fie vorba, nu este tocmai o relaţie, este mai mult o interdependenţă ce pare să tindă spre dualitate. După cum indica Heidegger, apariţia este în sine, adică lucrul poate să existe fără aparenţă. În schimb, aparenţa nu are rost, nu-şi găseşte temeiul în sine, ea este legată de apariţie. Mai simplu spus, ca aparenţa să fie posibilă, trebuie să fie şi temeiul ei prezent, adică apariţia. Şi mai simplu spus, ca un producător să-ţi vândă o iluzie, o sticlă de băutură sau de orice altceva, are nevoie de un produs. Şi atunci, cum stau lucrurile?
Producătorul va miza mai mereu pe percepţia oamenilor, pe modul lor de a se lăsa vânaţi de publicitate şi de ambient abstract. Vânzătorul aproape întotdeauna va jongla cu apariţia şi aparenţa, şi aproape de fiecare dată va vira pe piaţă doar aparenţă, şi asta pentru că nu poate altfel, pentru că nu are, în primul rând, fenomenologic vorbind, acces real la apariţie. Până la urmă, nimeni nu are, dacă ar fi să privim cu ochii lui Heidegger. Însă, comerciantul va juca instinctiv, fără a face hermeneutică, cu acest tip de gândire în care un produs va fi servit pentru o nevoie falsă. Şi acum un exemplu. Apariţia: unui consumator îi va fi sete. Aparenţa: Unui consumator îi va fi sete, dar de un anumit tip de produs. Aşa se arată pâlcul şi cheia economiei, care poate să fie avansată, trivială, barbară, specializată, tehnologizată; lucrurile aşa vor sta mereu, aşa se arată principiul şi punctul din care pornesc toate cele ce sunt, toate relaţiile economice, tot comerţul cu mărfuri şi nu numai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu