Eram la cumpărături acum câteva zile când m-am trezit la standul unde erau aşezate cărţile. Nu ştiu cum fac, dar mereu când mă duc să-mi cumpăr de mâncare, ajung şi pe la cărţi. Evident, toată lumea răsfoieşte cărţile mirificului Cărtărescu, fapt ce m-a impulsionat, să-i spunem, pentru prima oară să pun mâna pe o carte de-a lui.
Am luat o carte şi am început să o răsfoiesc, iar întâmplarea a făcut să ajung tocmai la nişte rânduri edificatoare. Cărtărescu, în mirifica lui carte, vorbea despre telefoanele pe care le primea de la diverse admiratoare, dornice să-l apuce de guler pentru un interviu, muribunde şi sorbind a dorinţă, numai că în ziua cu pricina, se trezea la uşă cu un tip chel. Nu vreau să analizez mai mult pentru că nu vreau să vorbesc despre un autor care spune că s-a ratat ca autor. Vreau să ajung la problema dorinţei şi a iluziei.
