Se afla furtul in natura umana?

De cand au inceput astia la televizor sa-l invoce pe Platon, am inceput sa-i acord si eu mai multa atentie. Nu de alta, dar cred cu tarie ca filosoful avea mult mai multe pe cap decat sa rezolve nu stiu ce probleme cotidiene. In aceeasi masura, il frecventez cu placere si pe Kant. Mai ales ca, odata cu nebunia aceasta cotidiana in care descoperim furturi de zeci de milioane de euro, devine, culmea, actual. Sa nu uitam totusi intrebarea lui Kant - "Cum ne putem astepta ca dintr-un lemn atat de stramb sa fie cioplit ceva cu desavarsire drept?"

Cum putem? Ei bine, tot Kant ar da raspunsul! Prin datorie morala, prin apelul facut la deontologie. Sigur ca omul, in prima instanta, este "profan”, insa tot "umanitatea” din el este sfanta. Si atunci, cum impacam aceasta antinomie? Adica, barbaria este in centrul proiectivitatii umane, insa tot acolo se gaseste si calea spre izbavire. Ce alegem atunci?

Sistemul de drept, daca nu ar exista oameni moralmente vorbind, drepti, nu ar putea sa dainuie, sa existe ca atare. Ceea ce ne indica oarecum o perspectiva pozitiva. Este in natura noastra sa fim invidiosi, vanitosi, corupti, vezi Platon - nu acela expus la televizor - dar tot in noi se afla si cheia pentru aceste probleme. De vina pentru acest raspuns este tot Kant.

Si am reusit. Legea este un raspuns la tot ceea ce se afla mai macabru in noi; da, in noi. Caci, da, tot noi suntem canibali, tirani, criminali in serie. Tot noi ne indragostim de cadavre si violam tot ce prindem. Tot noi masacram cu zambetul pe buze. Si tot noi, ca in orice comedie meschina, ne prefacem ca suntem morali, drepti, onesti.

Citeste mai mult: http://www.avocatura.com/se-afla-furtul-in-natura-umana--s8899.html#ixzz2jEFDJpP8

De ce nu se dă o lege ca toţi violatorii să fie castraţi?

Ce am avea de pierdut? Ei sigur ar avea ceva de pierdut! Nu de alta, dar sunt ţări în lumea asta care aplică o astfel de corecţie. Sigur că e vorba de o castrare chimică, dar mai contează? Uneori lucrurile trebuie să fie mai ferme, iar România parcă duce lipsă de fermitate. Şi în politică, dar mai ales în plan legal! Să ne gândim doar la faptul că aşa-zisa înăsprire a Codului Rutier a devenit o glumă bună. E suficient să latre doi căţei prin presă şi imediat se iau decizii în „favoarea cetăţeanului”. Nu cumva să pierdem nişte voturi, nu?

Cazul violatorului din centrul Bucureştiului este destul de tranşant. Pe lângă faptul că autorităţile, „organele” nu şi-au făcut simţită prezenţa, mai aflăm că violatorul a fost eliberat pentru bună purtare. Conform psihologilor, era un bun orator şi relaţiona într-un mod desăvârşit cu cei din jurul lui. Aş spune,  mai ales acum, la propriu! Relaţiona destul de bine. Şi pentru că relaţiona aşa de bine  s-au gândit că o poate face şi la prezent. Ceea ce a şi făcut! A ieşit la o plimbare prin centru şi a început să relaţioneze! Evident, avândul cuţitul în mână.

Scopul legilor, în ultimă instanţă, este acela de a da un exemplu. În acest fel,  factorul normativ nu-şi pierde din consistenţă, ci devine mai amplu, mai apăsat, deci mai sigur, mai bine clădit. În primul rând, într-o societate ne dorim să nu apară evenimente barbare. Şi ca să facem asta, forţăm nota din punct de vedere legal. Întindem aparatul normativ cât mai mult. Şi tindem evident spre deontologie, deci spre ideal. 

Citeşte mai departe.

Plagiatul si puscaria

In urma cu vreo luna si jumatate am participat in cadrul scolii doctorale de la Facultatea de Filosofie, Bucuresti, la o discutie legata de plagiat. Scopul intalnirii era legat de felul in care este perceput plagiatul in mediul academic. Totodata, era urmarit si codul etic din perspectiva plagiatului. O alta grila de discutie se desfasura in jurul autoplagiatului. Asta interesandu-ma pe mine mai mult. Dar sa le luam pe rand.

In primul rand, plagiatul, asa cum este perceput de societate, nu este vazut ca un furt. Desi este furt intelectual, el ramane aruncat in spatiul celor care gandesc si nu “muncesc”. Evident, munca bruta. Daca un individ fura o vaca, satul este revoltat. Daca un altul fura o masina scumpa, orasul este la fel de revoltat. In schimb, daca un individ fura niste versuri, nimeni nu este revoltat. De ce? Pentru ca, in mentalul romanesc, plagiatul are o latura mai idilica. Nu este strict legat de factual. Adica, daca nu e ceva concret, material, omul de rand nu percepe frauda. Ceea ce este destul de riscant, daca nu trist.

Plagiatul nu inseamna numai versuri aruncate pe foaie, copiate de un altul pe o alta foaie. Plagiatul poate fi material, iar discutia despre plagiat este cat se poate de apasatoare. In esenta, furtul intelectual poate fi luat in calcul doar daca ne raportam la beneficii ulterioare. Ca unul copiaza doua trei randuri pe o foaie, nu e nici o problema. Dar daca le duce la o editura si se semneaza, atunci e o mare problema.

Acum “idilicul” este transformat. Este rentabilizat si pus in bilant contabil. Devine materie, concret. Si poate fi mult mai rentabil decat furtul unei masini sau al unui bou. In acest sens, senatorul independent Valeriu Todirascu vine cu o propunere destul de interesanta, chiar riscanta.

Astfel, daca proiectul de lege este aprobat, plagiatorii ar putea ajunge in spatele gratiilor, chiar pana la 12 ani. Daca ne raportam strict la acest aspect, atunci proiectul are un anume sens. Pentru ca arata gravitatea faptei. In fond, cand vorbim de plagiat, singurul lucru care nu iese la suprafata este gravitatea. De cate ori nu mi s-a intamplat sa-mi gasesc articole pe diverse situri. Chiar cunoscute. De cate ori nu am auzit toti de lucrari de doctorat “contrafacute”. Toti stim de industria lucrarilor de doctorat. Si totusi nu reactionam.

Plagiatul, trebuie spus raspicat, iti poate aduce beneficii. Castigarea titlului de doctorat iti poate aduce iarasi beneficii. Este un lant cauzal care se poate fructifica. Prin salarii, contracte, drepturi de vanzare din carti si articole, calificare si participarea pentru posturi care presupun diploma de doctorat etc. O gramada de lucruri pot fi mercantilizate plecand de la creativitate. Si aici cel mai cunoscut proces este cel legat de inventarea stergatoarelor de la masini. Nu are sens sa dam numele companiei, ci sa spunem ca aceasta si-a insusit ideea, conceptul, de la un ins.

Citeste mai mult: http://www.avocatura.com/plagiatul-si-puscaria-s7784.html#ixzz2WvuCqAvR