În umbra ta, în spatele aparenţei tale, zace ceea ce te face să fiinţezi cu adevărat. Masca te cerne de povara de a fi tu însuţi, este chiar modul tău prim de a fiinţa. În chip explicit, eşti ceea ce se scurge din privirile celorlalţi, eşti limita impusă de imperfecţiunea de a te sustrage însăşi esenţei tale, şi anume, de a fiinţa din chiar momentul proiectivităţii tale. Eşti mască nu pentru că te camuflezi, ci pentru că devii, pentru că te renegociezi pe tine însuţi din chiar clipa în care te arunci într-o altă lume diferită de tine. Eşti mască pentru ei, dar nu şi pentru tine! Eşti ascuns pentru ei, dar nu şi pentru tine! Tu eşti singurul care se lasă dezvelit de aparenţe prin chiar însăşi dispoziţiunea ta de a face sau de a nu face un anumit lucru. Alegerea este pârghia care te scoate din baia neautenticităţii tale. Însă, la fel, poţi să alegi să fii neautentic. Depinde de tine!
Omul este mască pentru că fiinţează în lume alături de alte fiinţe, asemenea lui, care şi ele poartă o mască. Această camuflare extremă-generală caracterizează "mundaneitatea" omului. Eşti străin pentru ceilalţi, la fel cum eşti străin şi pentru tine. Eşti departe de ei, la fel cum eşti departe şi de tine. Omul nu este în cutare fel, tocmai pentru că se îndreaptă mereu către un "cutare fel". Şi atunci, ce este omul pentru ceilalţi oameni diferiţi de el? Omul este mască. Pentru că le înşală propriile aşteptări cu privire la însăşi fiinţa sa. Pentru că se deschide, prin alegere, diferit de modul în care a facut-o ieri. Pentru că se întreabă cu privire la fiinţa sa. Pentru că mereu o să fie dinamic, şi nu static. Pentru că nimic nu-l împiedică să-ţi încalce propriile idealuri despre viaţă. El o sa aibă altele! Şi pentru că este normal sa fie aşa. Cei care-i urăsc pe oamenii cu două sau trei feţe sunt nişte idioţi, nu-şi dau seama că însişi ei sunt la fel de ascunşi ca şi compatrioţii lor de celulă. Pa!
