Se afișează postările cu eticheta papagali. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta papagali. Afișați toate postările

vineri, 11 iunie 2010

Despre papagali feroce

      
       Îmi plac tipii care vin la tine atunci când eşti lângă cineva anume şi până atunci nu ştiu cum te cheamă. Am observat că nebunia asta ţine la băieţi. Îl vezi pe unul cu o tipă lângă şi deodată îţi dai seama că-i cunoşti şi numele. Genul acesta de lipitori mă seacă la propriu. În primul rând pentru că nu sunt în stare să facă nimic. Stau cu mâinile în sân şi flecăresc în dreapta sau în stânga. Caţele sunt mici copii pe lângă tipul de băiat ratat. Cunosc indivizi care s-au căsătorit aşa. Au venit ca prin minune şi au cucerit marea cu sarea. Tot genul de băieţi rataţi sunt şi cei care spun că femeile sunt proaste şi materialiste. De parcă nu am fi toţi oameni. Sincer, nu-mi pasă cum e nimeni! Pretexte pentru eşecul de a fi în pielea ta. Ţin minte, era o chestie faină cu un tip care se duce într-o discotecă şi acolo întâlneşte o tipă. Îşi face curaj şi o întreabă dacă vrea să danseze cu el. Tipa îi spune că revine imediat, că trebuie să-şi ia ceva de băut. Iar tipul ce face? Pleacă supărat foc că a fost refuzat! Care e morala? Că nici măcar nu a lăsat să se consume situaţia, aia chiar nu vrea sa fugă de el, chiar vrea să bea ceva, atât. Şi, uite aşa, tipul ratat se ratează singur. Oricum, genul ratatului este, din perspectiva lui proprie, cât se poate de ilustru. Niciodată nu o să se vorbească de rău, el mereu o să fie adulat de o mie de fete, culmea, atunci când este înconjurat de băieţi. Dar, de fapt, care era problema mea? Păi, nu este moral să intervii, să intri peste un om când vorbeşte cu cineva la telefon sau când este alături de altcineva. Şi, la fel, nu este deloc normal să intervii mai ales când nu ai de ce să o faci. Se vede clar că vii ca un căţeluş doar ca să admiri un ciolan. Acum, eu nu spun că este anormal să intri în discuţie cu cineva care este cu altcineva. Este anormal să o faci doar când îţi convine, când ţi se învârt ochii după persoana care stă lângă respectiva victimă. Mi-e scârbă. Sincer, mai bine alergi singur pe stradă ca un nebun decât să te prefaci… Şi-mi mai place că ratatul amintit nu-şi poate controla privirea şi balele. Se vede de la o poştă că nu are ce să facă pe acolo. Ciudat este că trăim în lumea oamenilor corupţi de prostie şi de invidie.


Dead boys!