Nu-i înţeleg pe cei care se uită la Formula 1. Cum nu o să-i pot înţelege nici pe cei care consideră că boxul este un sport. Trăim într-o lume unde totul este prilej de desfătare, o lume a decadenţei morale, şi nu înţeles în sens nietzscheean, ce tulbură şi ultima rămăşiţă de incertitudine sau de trăire fundamentală. Dar, dacă stau să mă gândesc, istoria a întreţinut mereu acest mod superficial de a ne cultiva, de a ne suspenda de cotidian, şi de a ne scufunda în banal, fratele mai mic al cotidianului. Fie că te uiţi la nişte animale cum se zbat într-o cuşcă sau la nişte luptători care se închină cu pumni, tot acest miez întunecos şi falacios ne rămâne ca antidot pentru supravieţuire: Omul, maimuţă care spune că nu este maimuţă! Şi, poate că nu ar fi o problemă dacă ne-am recunoaşte rudele, însă problema pocneşte atunci când încercăm să o negăm cu ardoare ca şi cum ne-am răsfăţa numai cu lapte în timp ce alţii beau apă. Adrenalina pocneşte şi în cele mai umile momente, chiar ieri îl vedeam pe un dobitoc cum alerga cu motoreta printre oameni, doar, doar îl vede cineva şi îi face o statuie. Cum spuneam şi cum tot o spun, din nevoia de autenticitate devenim penibili, nu din autenticitate.
Se afișează postările cu eticheta sport. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sport. Afișați toate postările
duminică, 23 mai 2010
Formula 1
Nu-i înţeleg pe cei care se uită la Formula 1. Cum nu o să-i pot înţelege nici pe cei care consideră că boxul este un sport. Trăim într-o lume unde totul este prilej de desfătare, o lume a decadenţei morale, şi nu înţeles în sens nietzscheean, ce tulbură şi ultima rămăşiţă de incertitudine sau de trăire fundamentală. Dar, dacă stau să mă gândesc, istoria a întreţinut mereu acest mod superficial de a ne cultiva, de a ne suspenda de cotidian, şi de a ne scufunda în banal, fratele mai mic al cotidianului. Fie că te uiţi la nişte animale cum se zbat într-o cuşcă sau la nişte luptători care se închină cu pumni, tot acest miez întunecos şi falacios ne rămâne ca antidot pentru supravieţuire: Omul, maimuţă care spune că nu este maimuţă! Şi, poate că nu ar fi o problemă dacă ne-am recunoaşte rudele, însă problema pocneşte atunci când încercăm să o negăm cu ardoare ca şi cum ne-am răsfăţa numai cu lapte în timp ce alţii beau apă. Adrenalina pocneşte şi în cele mai umile momente, chiar ieri îl vedeam pe un dobitoc cum alerga cu motoreta printre oameni, doar, doar îl vede cineva şi îi face o statuie. Cum spuneam şi cum tot o spun, din nevoia de autenticitate devenim penibili, nu din autenticitate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Ne tot frământă întrebările care ascund ceva în ele, tot încercăm să răscolim sinistrul perfid al fiecărui gând în speranţa că ... -
Astăzi am citit cel mai frumos comentariu la un articol într-un ziar online. Recunosc, mi-au dat lacrimile de râs, dar omul merită ...
-
Nu cred că există ceva mai interesant pe pământ care să nu fie trădat de jocul dintre alb şi negru. Nu există o dualitate mai m...