Este foarte frumos să spui cu mâna pe inimă că iubeşti. Este şi mai interesant să trăieşti în lumea iubirii. Dar oare câţi iubesc cu toată fiinţa? Câţi se lasă, pur şi simplu, hrăniţi de nevoia celuilalt şi nu de nevoia sa proprie? Orice persoană o să-ţi spună că a iubit, nu o să fie nimeni pe pământul acesta care să nu fi trecut prin chinurile iubirii. Nu este, totuşi, ciudat să iubim toţi, să fim „toţi“ botezaţi cu acest miracol? Nu este ciudat să fim aruncaţi de destin şi blestamaţi să iubim cu toţii? Mă întreb - Dacă avem parte de iubire, atunci cum de mai este ea specială? Dacă toată lumea iubeşte, de la cel mai penibil, până la cel mai ilustru, cum mai poate ea să fie specială, adevărată, pură? Specialul nu este dat de cantitate şi de gregaritate, ci de calitate, care este rară, o caracteristică care trebuie să aducă pe tavă ceea ce este pur în sine. Când eram mic, mama îmi spunea că nu oricine iubeşte, că sunt puţini cei care iubesc, că îi putem număra pe degetele de la o singură mână pe toţi cei care iubesc cu adevărat! Păi, din câte văd eu, nu ne-ar ajunge un întreg univers, ca să putem descrie spectacolul îndrăgostiţilor din zilele noastre. Şi acum, întrebarea la care ar trebui să răspundă orice îndrăgostit ar arăta aşa: Ţi-ai lua viaţa pentru persoana pe care o iubeşti? Ai face exact ca în filmul amintit în titlu? Te-ai arunca în ciment pentru cineva? Ţi-ai curma viaţa tocmai ca să păstrezi viu idealul unei iubiri ce nu este veşnice? Chiar sunt curios!
Offshore loves Big Love!
72 de comentarii:
As putea abera o eternitate, sa-mi evaluez vechile rani, sa stau sa-mi plang inca putin de mila, sa ma urc pe pereti, sa zic ca traiesc un requiem for a dream, sa-mi arunc cenusa in ochi sau sa ma vand ca produs afectiv ieftin, dar la limita, nu pot zice decat... NU!
Mihnea: iti cunosc instinctul de conservare, noi doi fiind probabil cei mai mari egoisti EVER! Acum, inseamna ca avem ceva intemeiat, nu? Stiu, vrem sa schimbam lumea, eu vreau sa elimin fanatismul, ca simptom al bolii "postmoderne", si u vrei sa te scalzi in ceva ascuns! :))
de ce iei extrema cea mai urata fata de care sa iti dovedesti iubirea...de ce trebuie sa ne gandim la faptul ca daca iti iei viata pentru cineva asta inseamna ca il si iubesti? sau daca nu o faci nu il iubesti? de ce ai alege o anumita persoana langa care sa razi...de ce ea si nu alta?
de ce trebuie sa faci distinctie intre oamnii care iubesc? iubirea vine de la fiecare si fiecare o percepe prin sentimentele si emotiile proprii.
as fi si mai curioasa sa dai un exemplu de om penibil si de om ilustru pt ca partea asta din post mi se pare cel putin revoltatoare.
Curly" nu trebuie sa iei la propriu partea cu penibil si ilustru. este un mod de a spune de la cel mai mic la cel mai mare, de la 1, la 10, atata tot, nu are conotatie etica! Asa, de ce nu, de ce da? Este un exercitiu, pe care vrei sa l faci sau nu. Acum daca ne intrebam de ce 1 plus 1 fac 2, unde ajungem? Faci sau nu faci? asta e miza articolului, dincolo de ceea ce ai ridicat tu, discutia cu iubirea adevarata, falsa, a fost facuta in art precedente si o sa mai fie. asa, ai face asta sau nu ai face? e simplu, raspunzi cu Da sau cu Nu si spui de ce...
Nu m-am mai gîndit de mult la 'ce aș face pentru un X', unde acest simplu 'ce' ar sta pentru gestul extrem / de extrem altruism. Așadar, voi spune ce gîndeam odinioară, în ceea ce-mi pare a fi un illo tempore imposibil de prins. Atunci am rîs teribil la gîndul că cineva 'ar muri pentru altcineva'. Îmi părea stupid, teribil de stupid. Și tot atît de simplu. Moartea durează un moment, viața...ei, bine, o viață. Să explic, murind renunț la ceva, renunț la tot, se va spune. Da, dar nu voi avea pentru totdeauna conștiința renunțării, doar un moment. Trăind pentru un cineva oarecare, renunț la ceva, voi spune la tot. Dar, spre deosebire de prima situație, voi trăi cu ideea (remușcarea??) renunțării...Cît? Pînă ce voi uita sau pînă ce voi înțelege că sacrificiul a fost sacrificiu doar pentru mine. Din afară a fost un gest normal, banal, chiar. Cap ou pas cap? Qui, je suis capable mourir (pour un X), mais...suis je capable de vivre (pour il)?
ma "obligi" sa fac abstractie de restul textului pe care l-am citit pana in momentul in care apare exercitiul tau. daca tu vrei sa nu iau in seama si partea aceea atunci o pot face.
raspunsul meu la intrebarea ta este Da, as muri pentru persoana iubita pentru ca eu cred in iubire absoluta, mai cred si ca poti ramane langa un om o viata intreaga neconditionat dar idealul partenerului presupune si o imbinare pe care trebuie sa o simti pana in fiinta.
Lethe@ experienta mortii ar aduce autenticitatea?
Curly@ Dar nu ai face asta de frica? Pentru ca, te ai putea gandi, ca totul intr o zi ar putea sa se termine? Si tocmai ca sa nu se termine, paradoxal, alegi u cand sa se termine si nu soarta sau destinul?
??? Ce ''autenticitate'??? Carpe diem, atît! Dacă mori...crezi că dovedești ceva? E un biet clișeu. Autenticul? Caută-l de vrei! Spor și baftă maxime în a-l găsi. Nu există. Iubirea, scrisă totdeauna cu majusculă, există? Există sentiment de atașare, există încredere, există atracție fizică. Ordinea poate varia (și adesea variază). Iubirea? Iubirea 'nu a existat [...] Și pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, un singul nume, li s-a spus' iubire.
Lethe@ nu se poate, o viziune cam trista, nu crezi? oamenii mor si tu....traiesti! :))))
Cred ca fiecare are o notiune despre ceea ce inseamna iubirea dar, intradevar, putini sunt cei care iubesc cu adevarat! Majoritatea habar nu au ca inseamna... sa iti raspund la intrebari... DA... mi-as da viata pentru persoana pe care o iubesc, as trece prin foc si ... practic as face orice... cu toate astea, stau si ma intreb: Este iubire cu adevarat? Chiar stie cineva ce este iubirea sau si asta este o alta notiune pe care o dam noi?
Barbie@ iti dai seama ca noi de fapt nu stim nimic. noi nu stim ce este un mar, dar iubirea, fericirea, folosim concepte conventional, ca sa ne putem intelege, dar e ca si cum ai pune un x in locul unui y, fara a ajunge cu adevarat la esenta fiecaruia sau a unuia dintre ele. Filosofii cauta, de mai bine, de 2000 de ani,esenta , o tot cauta si cu siguranta ca nu or sa ajunga la ea, deja incep sa o spuna. Iubirea, putem sa o analizam pana la cer, insa nu stiu cum o sa ajungem la ea, cert e ca avem nevoie de situatii la limita, de un ceva care sa ne arate pana unde poate sa patrunda cineva in tine, pana la moarte sau nu? cam asta era scopul art.
Iti dai seama daca iubesti sau nu atunci cand cel/cea pe care o iubesti ,pleaca undeva ,atunci simti ca ceva din interiorul tau se rupe atat de dureros ,ca nu sti cum sa iei medicamentele potrivite,pentru ca nu exista medicament pentru iubire,poate doar iubiorea,toata lumea crede ca iubeste insa putini iubesc cu adevarat ,iar de sacrificat si mai putini ,sau deloc...
În mod cert NU. Şi acest NU se referă atât la trecut cât şi la prezent. Nimic din trecut nu poate aduce un DA ...a trecut ca un fum. Nimic din prezent nu poate aduce DA...e doar chimie şi plictis. Dar, cred că ar fi posibil. Nu, nu din partea mea. Din partea lor, a acelor care ştiu să iubească....mama ta avea dreptate. Sunt infinit mai puţini cei ce ştiu să iubească. E ceva amestecat....abstract, respect, voinţă, compromis, atracţie, durere, inconştienţă, bucurie....dacă reuşeşti să găseşti combinaţia perfectă...... Şi singurul film care îmi vine în minte, pentru-că iubirea aia adevărată poate fi pentru oricine, este LA VITA E BELLA.
dupa cum ai spus si tu, toata lumea iubeste... dar in filmu respectiv este vorba de mult mai mult decat o poveste de iubire ... eu una nu m-as ingropa in ciment pentru cineva pe care-l iubesc... in schimb cred ca as face-o pentru cineva care reprezinta totul pentru mine, ceva asemanator si comparabil cu viata mea si invers, pe care da as fi capabila sa mi-o pun pe tava pentru fericirea celuilalt... cred ca mi-as da viata deocamdata doar pentru fratele meu, dar nu cred ca este iubirea de vina aici, ci legatura de sange mai mult...
interesant topic oricum
Cand am vazut titlul, primul gand, firesc, m-a dus la Jeux d'enfants si la scena cimentului... Se intampla uneori sa avem senzatia ca am face orice pentru persoana iubita, chiar si sacrificiul suprem. Dar este un gand si o traire trecatoare. As spune din fericire. Nu stiu daca merita cineva acest gest.(Cand se termina relatia, stai si iti spui: uite pentru ce / cine vroiam eu sa-mi dau viata!)Daca insa intrebam un anume parinte daca si-ar da viata pentru copilul sau... nu numai ca ar spune "da", dar cred ca ar face-o... (Cel putin asa erau parintii mei.)
Stim ca ar trebui sa existe o iubire de poveste, dar nu mai stim cum se serveste. Calda sau rece?
Povestile despre zane si printi ce au fost citite in copilarie nu ne-au adus altceva decat intrebari despre o alta lume. Moartea nu dovedeste nimic. O traire in alte reguli poate determina iubirea pentru altul, dar oare stim ce suntem pentru a trai si pentru a merita iubirea? Putem vibra pentru o alta persoana fara a cunoaste sentimentul trairii din noi?
Eu nu cred ca a-ti lua viata are de-a face cu iubirea. In nici un caz cu iubirea. Iubirea e despre viata, ca sa zic asa.
Chestie e ca... din punctul meu de vedere, poate limitat el...dar e adevarat ca toata lumea iubeste, dar fiecare iubeste in felul lui! Nu o sa gasim niciodata doua iubiri identice...nicio iubire nu o sa fie la fel. Si mai e si chestia ca iubirea asta e si ea de mai multe feluri...iubire pt parinti, frate, parteneri...etc. Se pot naste multe discutii, si foarte putini am pica deacord. Chestia e ca...eu iubesc, cu toata fiinta mea, ma simt irigat de acest sentiment la fiecare sarutare... si ca sa raspund si la intrebarea ta, zic eu ca as renunta la mine pentru ea, as renunta la viata mea in schimbul vietii ei.
Merci pentru faptul ca esti una dintre persoanele care imi urmareste umilul blog!
personal, nu cred ca neaparat moartea este lucrul care ar dovedi existenta iubirii sau suprematia ei. adica, nu in toate cazurile. necesitatea acestei dovezi nu apare decat extrem, extrem de rar (accidente, razboaie, situatii reale de viata si moarte). de aceea, in mai toate cazurile, se poate vorbi mai degraba de a lupta, de a supravietui pt a putea dovedi aceasta iubire si altfel. suntem pamanteni, suntem vii, viata ne-a fost data cu un scop. asa ca as trece la o abordare mai putin morbida a dovedirii iubirii si anume, la aceea de a dovedi prin ceea ce faci, prin prezenta ta, prin faptele tale, prin atitudinea ta, iubirea. poate suna prea pragmatic, insa iubirea insemana uneori si discernamant. caci, cu ce am fi noi de folos, celui pe care sustinem ca-l iubim, murind? sau de cate ori, in cate din cazuri? consider ca e vorba mai degraba aici de evaluarea necesitatilor si a proritatilor. vrei sa mori si basta, sau vrei sa traiesti iubind si facand ceva realmente pt a-ti dovedi iubirea?
poate vorbeste acum gena egoista din mine, sau poate doar ratiunea. ceea ce stiu insa, este ca am iubit si, de cate ori a fost nevoie, m-am lasat pe mine de-o parte pentru celalalt. dar si asta a venit dintr-o evaluare a situatiei: considerandu-ma in ochii lui Dumnezeu egali, am decis sa fac ceea ce era mai stringent, indiferent ca era vorba de celalalt. nu am regretat asta niciodata, chiar daca nu am primit in aceeasi masura dragostea inapoi. insa, peste timp, lucrurile si-au aratat valoarea. nicicare nu am murit, insa mi s-au intors toate faptele.
ar fi mult de discutat pe aceasta tema, insa nu cred ca moartea este ceea ce zi de zi ne cere dovada iubirii, ci mai degraba viata.
probabil ca iubirea e mult mai simpla decat considera unii. probabil ea nu trebuie sa constea in fantasticul prin care se manifesta, ci prin continuitate, prin insasi asumarea existentei ei cu seninatate. doar nici Iisus Christos nu a facut din moartea sa un spectacol, El doar a iubit lumea. atat. simplu. pentu El, nu moartea a fost punctul forte al piesei de teatru care reprezenta viata lui. punctul sau forte a fost tocmai iubirea. (poate de acolo... invierea, unde invierea = viata?)
Darias@ si rasp la intrebare?
La Rose Jaune@ deci sa inteleg ca nu ai face acest gest....
MIhai@ asa o fi, dar atunci esti exact ca ala de langa tine care spune ca a iubit, si asta ptr ca nu avea un bagaj lingvistic compentent, care sa exprime diferitele stari prin care a trecut sau trece. Ce face iubirea speciala pentru tine, nu tocmai acel lucru dus la extrema?
Sighel@ NU este umil, orice lucru care incepe, de undeva, trebuie sa treaca prin niste etape. si blogul meu, la inceput, nu era cum este acum. uita te la cei care conduc topurile, sunt varza! Asta e si motivul ptr care caut tot felul de bloguri si nu cele care se presupune ca sunt cele mai bune. Mult succes si spor la treaba, pentru ca un blog iti ocupa timp si nervi.
Sorina@ intrebarea nu este intocmai daca ti ai luat vita pentru el, ea, ci daca ai face exact ca in film, daca te ai omora alaturi de el?
Eu cred ca daca iubesti, nu se pune problema de a muri...trebuie sa te lupti pentru a trai langa omul iubit. Daca el pateste ceva..atunci e alta problema. Cred ca intrebarea e daca ti-ai da viata pentru ca omul pe care il iubesti sa traiasca. .
E foarte idealist sa comentam asta...pentru ca sunt unele momente in care simti asta...eu am simtit...insa viata mi-a dovedit ca ar fi fost o greseala.
e relativ...
offshore: NU! daca recitesti ce am scris in comentariu, o sa vezi ca raspunsul l-am dat deja si el consta in faptul ca, in ochii mei, viata primeaza. deci, NU, moartea nu e o solutie. si in nici un caz sinuciderea.
deci inca o data: NU categoric!
iar asta nu este lasitate in fata mortii ci curaj in fata vietii, respectiv a iubirii. desi par, probabil, la o prima evaluare echivalente, intre cele doua abordari e o diferenta ca de la cer la pamant, iar ideea motrice o contine viata si nu moartea!
poate ca pentru altceva nu as muri
( nu iau in calcul familia acum ) insa asta este singurul lucru la care m-am gandit daca imi merita viata. si raspunsul este Da clar.
Georgiana@ Te ai lua de mana cu persoana pe care o iubesti si te ai arunca in ciment? Daca si ea o face?
Sorina@ si atunci cum probezi iubirea? daca ti ar propune iubitul sa va omorati, si tu simti ca l iubesti cu adevarat, ai face o? stiu ca sunt stresant, dar este f important sa merg pana la limita....
Curly@ f frumos si nebunesc si romantic si autentic si .....
George,da...sincer as fi facut-o...atunci cand il iubeam mai mult decat ma iubeam pe mine. Iubirea insa cuprinde doi oameni. Eu as fi facut sacrificiul suprem pentru iubire...el insa...
Tocmai de aceea cred ca ideea de a dramatiza totul e crunta.
Iubirea nu devine inaltatoare sau divina prin suicid...chiar in numele iubirii..chiar amandoi participantii la iubire...pt mine e absurd asta.
iubirea nu e divinizata prin moarte...ci printr-o viata la finalul careia poti spune: puteam sa mor pentru tine, am ales sa traiesc langa tine si sa ma bucur de tine, sa te iubesc in fiecare zi a vietii mele...pentru ca adevaratul test la care trebuie supusa iubirea e testul timpului. Care e cel mai greu.
tu ai face asta?si cum ai fi sigur ca e omul potrivit?
Mihail Drumes zicea prin intermediul unui personaj de-al sau : "De fapt adeptii dragostei adevarate sunt la fel de rari ca si geniile" pentru mine asta e definitie,dar cu totii speram sa ne imbalsamam si noi inima,sufletul,sentimentele in dragostea adevarata..
Ce e dragoste in ziua de azi e o iluzie,si probabil un gram din adevaratul sentiment dar cum un om foloseste doar 3% din creier de ce ar avea nevoie de o dragoste completa? Oamenii se multumesc cu firmituri(probabil de asta li se spune porumbei indragostitilor-si aici aberez :D )
Crezi ca ceea ce vedem noi acum, se cheama iubire?
Indragostiti care rostesc juraminte pe care nu le respecta; declaratii de dragoste care tin zile, poate chiar luni, dar atat; gesturi din iubire trase la xerox; cadouri cumparate, caci nu necesita efortul acela, care ar trebui sa vina din dragoste, si cate altele.
Poate ma repet, dar cred ca iubirea e daruire, o daruire naturala, cum ai darui corpului aerul de care are nevoie. Fara efort. Pur si simplu.
Atunci cand iubesti cu adevarat, oricum viata nu-ti mai apartine. Esti lumanarea care arde pana la capat.
"Ţi-ai curma viaţa tocmai ca să păstrezi viu idealul unei iubiri ce nu este veşnice" asta este intrebarea pusa de tine si totodata raspunsul la o alta intrebare a ta pe care un alt comentator a calificat-o ca fiind revoltatoare si la care eu subscriu. anume, mai este dragostea zeiasca din moment ce toti o pot simti? este, dupa cum bine obsevi, o resursa epuizabila. cel putin in prima ei faza, de "indragosteala" .
iubirea îţi dă viaţă,iar viaţa e colorată mai frumos atunci când iubeşti; deci da, ar merita să mori pentru şi din dragoste, dacă simţi că fără acel cineva viaţa nu mai e viaţă; probabil aşa ai demonstra că ai reuşit să treci peste voinţa oarbă de a trăi şi astfel ai dat totul pentru cineva, demonstrând că ai jucat ce ai avut mai bun pentru bucuria de a iubi.Chiar dacă nu pare un gest înalţător, totuşi conţine acel ceva pe care mulţi oameni nu îl au: curajul de a merge până la capăt, orice ar fi şi oricare ar fi consecinţele.
alina: nu mi ai raspuns, da sau nu?
Simplu@ multumesc pentru raspuns si pentru ca ai revenit! :) frumos spus...
Anonim@ revoltatoare? nu e mult spus? :)
da spectacolul indragostitilor... da e vorba cumva de acea iubire reala de care vorbea mama ta? nu cred..revin la ideea ca iubirea e efemera si nu merita sacrificiul vietii, poate a vietii unor naivi, fiindca nu poti fi sigur pe iubirea celuilalt si mori cu o idee, mori pentru un ideal, care poate nici nu e si inca asteapa sa fie gasit...tu ti-ai da viata pentru persoana pe care o iubesti in acel moment? sau cum spui tu pentru a evita spulberarea magiei? eu nu si nu
Adizzy@ urmatorul articol va fi o continuare a acestuia in care voi formula si un soi de raspuns:) merci de vizita! te mai astept.
Incep sa cred tot mai putin in iubire. Mi se pare egoista. Poate nu am gasit eu ce trebuie. As vrea sa si primesc. E rau?
As suferi mai putin daca as ingropa-o.
In timp ce navigam pe o mare* nesfarsita...dam de furtuni**: unele aduc soare dupa ce se sfarsesc, altele ne scufunda. La fel si iubirea: ne poate aduce soare pe strada sau ne poate scufunda.
*marea = viata
**furtuni = obstacole
Viata nu este sigura, in schimb...noi trebuie sa fim siguri de sentimentele noastre. Doar siguranta noastra ne poate mentine intr-un echilibru nesiguranta vietii.
O zi buna maine!
Citeam undeva,despre un tip ,care isi povestea prima lui dragoste,la 14 ani.Isi dorea atat de mult ca acea dragoste pura sa nu se piarda incat se gandise sa se sinucida cu prietena lui,colega de clasa,cumparand o cantitate mare de nuferi:).O moarte lenta si sublima pana la urma:).
Adormeau impreuna,iar dimineata mureau otraviti de mirosul degajat al florilor,dar mureau fericiti,impreuna.
Este necesar sacrificiul,pentru a putea vorbi de o iubire eterna?:)
"Totusi este trist in lume",ajunge la aceasta concluzie Eminescu.Sa fie o iluzie,o goana,o cautare interminabila a fericirii absolute?:)
Jeux d'enfants (2003) - este filmul in care personajele folosesc replica "cap ou pas cap?"- capable ou pas capable- de a face fata unei provocari.VIZIONARE PLACUTA!
denis
PS.
george articolul e bun, imi place... incearca sa tii totusi cont de ultima critica ... lasa spatiu MULT intre idei.... daca cineva este torpilat de oboseala asa cum sunt eu acum ... urmareste greu ideile
offshore, ma facusi sa rad! ;-)
si ce daca esti insistent? doar esti filosof! asa si trebuie sa fii!
dar asa cum ti-am spus, iubirea nu se masoara in morti, ci in vieti. cat traiesti sa poti da iubire, nu la cate vieti ai renunta pt ceva ce - asa cum ai spus si tu inca in articol - si asa nu e vesnic.
poate vorbeste acum luptatoarea din mine, insa nu ma voi lasa "ucisa" doar pentru a aduce o dovada in ochii celui iubit. consider ca daca el ma iubeste, nu mi-ar cere sa ma sinucid pt nici un motiv, nici macar pt el si, cu atat mai putin pentru a salva ideea unei iubiri (in mod ideatic) eterne.
eu masor iubirea in lupta pentru viata.
si tot nu ai reusit sa ma faci sa "imi iau viata" pt cel iubit, doar pentru a-l lasa pe el sa-si probeze puterea asupra mea. pentru asta, iubesc prea mult partea luminoasa a vietii.
dar cred ca daca insisti atata asupra acestui aspect, ma voi duce pana intr-acolo incat sa-l conving pe el ca pentru a-mi dovedi ca (ma) iubeste, trebuie mai intai sa accepte sa traiasca. sa-mi dovedeasca atunci puterea iubirii prin viata si nu prin moarte.
acum tu ce zici?
sa presupunem ca esti tu in postura celui care sta atarnat pe o balustrada de pod si e gata sa sara in hau. vine la tine fiinta pe care o iubesti. desi te-ai decis sa mori, ea iti cere sa traiesti. tu ce faci?
si nu ma mai intreba acum de ce spun asta. asa sunt eu construita, tu, filosofule! :-)
Era vorba despre "crini".M-am incurcat
Andreea@ Cred ca ma prindeam si fara note de subsol:) Eram insa curios sa aflu ce ai face, ti-ai lua viata pentru cineva sau chiar impreuna cu el, exact ca in film?
Badafly@ Probabil ca este singurul lucru care probeaza autenticitatea iubirii, este si un risc, dar si o gluma a fericirii absolute. Tu ce-ai face?
Denis@ Incerc, numai ca blogspot are tot felul de erori, depinde si ce browser folosesti. Incearca sa citesti blogul cu Crome sau Mozilla.
Sorina@ O sa raspund intrebarilor in postul urmator, insa eu vream cu totul altceva, si se pare ca nimeni nu vrea sa inteleaga, daca te ai omori cu el in acelasi timp, simultan, sincronic, si nu singura pentru eu, ea etc. Deci, ce faci?
Eu cred ca intentionat ai inserat in postul tau aparenta egalitate intre a fi indragostit si a iubi(mama ta are dreptate!), desi titlul "Cap ou pas cap" remarcat de multi cititori ca fiind replica din "Jeux d'enfants" este poate legatura dintre cele doua sentimente...Cel putin in film, cei mici se antreneaza intr-un "joc" ce-i poarta prin viata, pana ajung sa inteleaga ca se iubesc cu adevarat...:)
Finalul postului este insa o "capcana", nu e vorba de a te omora pentru persoana iubita, in sensul practic al cuvantului(cred eu!), ci daca te poti abandona spre binele celui iubit...Nu stiu cat de multi pot face asta, insa oricum cred ca fiecare iubire prin care trecem stinge definitiv ceva in noi, asa cum o noua iubire isi face loc in conclavul sufletului demonstrandu-ne mereu si mereu...ca ceea ce se stinge renaste mai frumos, mai intens, mai profund...evoluam:)
Iubirea....pentru iubirea adevarata nu trebuie neaparat a renunti la ceva...cu atat mai putin la viata...
Dmc@ Tu vezi mai mult si ca mine... Asa e, imi place sa intind capcane cititorului, dar acum eram curios si de raspuns, strict statistic:)
intre bine si rau@ de ce nu?
Iarta-ma ca am pus subsolurile, dar voiam sa fiu sigura ca mesajul ajunge hm... intact, daca as putea zice asa.
intr-o alta ordine de idei, nu, nu mi-as lua viata pentru cineva sau cu acel cineva pentru a fi mereu impreuna.
in viata, trebuie sa stii sa la faci fata obstacolelor. si stii, trebuie sa fii putin nebun sa vrei sa te sinucizi din oricare ar fi momentul. sa traiesti, este un dar si nu il primim decat o data. exista cineva acolo sus care stie mai bine de ce trebuie sa se intample unele lucruri.
am un post pe blog aproximativ pe aceeasi tema cu tine. se numete ,,Bifurcatie". --> http://deea94.blogspot.com/2009/09/bifurcatie.html
p.s.: intr-un alt post pe blog am scris: ,,Nu te grabi sa dispari caci nu vei mai avea "prezent" ca sa intelegi de ce ai facut-o! Pretuieste viata, pretuieste amintirea, pretuieste ceea a fost pentru ca nu te vei mai lovi niciodata de acele momente... bune sau rele... ele ti-au fost lectii, din ele ai invatat cum sa traiesti!"
Iubirea in forma ei pura si umana, nu exista. Eu nu as cere nici un sacrificiu nimanui. Dimpotriva, as da libertatea de a alege. Sunt cu cineva pentru ca imi doresc asta, pentru ca doar acolo ma simt implinit.De aceea ma intorc mereu la aceleasi persoane, aceleasi amintiri, chiar daca ele au durut.Atunci cand iubesti un om, iar el iti vorbeste de alte chipuri, stii ca nu are nici un rost.
Dar asta mi se pare complicat, asa ca inchid usa, arunc cheia.
hmmmmmmmmmmm..... aici nu stiu ce sa-ti raspund. depinde pt ce motiv. de iubit stiu ca pot sa iubesc. dar ca sa fac asta, ar trebui sa fie ceva gen potopul lumii, sfarsitul sfarsiturilor, ceva gen titanic si atunci da. deci, o moarte iminenta. insa nu sa o aleg eu. iti amintesti, in titanic era o secventa unde un batranel si cu batranica lui se strang in pat in brate si asteapta sa vina moartea. atunci da. dar nu altfel.
si acum chiar ca nu mai am alta dovada a iubirii.
apropo: chiar ieri am descarcat o poza de pe net care mi se parea extrem de graitoare in privinta asta: love forever. e vb de doua schelete imbratisate, incolacite unul in bratele celuilalt, asa cum le-a prins moartea. probabil o descoperire arheologica sau poate un fals. indiferent cum, am descarcat-o tocmai pt ca ideea mi-a placut. poate o s-o postez odata la mine pe blog.
dar acum gata.
o seara placuta, offshore!
p.s. ai spus ca se pare ca nimeni nu intelegea intrebarea ta. poate ca ai pus-o tu cam ambiguu, pt ca vezi si tu ce raspunsuri primesti.
Sorina@ Filmul este evident. La sfarsit cei doi se ingroapa in ciment. Am specificat destul de clar, ai face exact ca in film?, asa arata intrebarea. Stii cum e, ca la magie, cand te duci sa vezi un magician, mintea ti o proiectezi in asa fel incat sa vezi iepuri cum ies din palarie si tot felul de minunatii, asa e si aici, gandirea normala, cea cotidiana - are in vedere sacrificiul, asa suntem construiti, cred ca intrebarea este f clara.
filmul a fost bun, dar ceea ce este extrem nu se încadrează în omenesc.
dar, chiar şi aşa, în acelaşi context dramatic, cred că mai potrivită ar fi întrebarea "dacă ai fi în stare să mori pentru tine însuţi", pentru că în cele din urmă etalonul iubirii eşti tu, nu cel de lângă tine. :)
Mag Dalen" ceea ce este extrem se incadreaza in om, altfel cum de poti vorbi despre? Si care e faza cu moartea ca persoana? mi se pare o metafora rasuflata. daca tu esti etalonul iubirii, atunci iubirea poate fi inlocuita cu relatie stapan - sclav, poate fi de ex inlocuita cu un catel care face tot ce spui u, ptr ca etalonul e in tine, si nu in el. cred ca ar treb sa te mai gandesti...
Indifernt de motiv, suicidul nu este o solutie.
cu cât mă gândesc mai mult, cu atât nu am timp să trăiesc mai mult. ştii, pasul acela de elefant dintre teorie şi practică...
nu neg extrem extrema, dar atât cât se poate vedea cu ochiul, orice cădere în limită conduce la eliminarea din joc.
în arena vieţii este recomandată atitudinea ponderată, altfel fie rişti să fii (auto)eliminat, fie atârni în ştreagul prins de colţul unei metafore, fie... te arunci în betonieră.
pentru armata antrenată să lupte cu morile de vânt, iubirea rămâne cel mai convenabil motiv întru justificarea ratării.
Nu trebuie sa iti iei viata pentru iubire , pentru ca viata este un lucru mai pretios decat iubirea. Sa te sacrifici pentru persoana iubita da. Se poate ca toata lumea sa iubeasca , dar iubirea adevarata e cea care ramane pana la sfarsitu' vietii . Aia e iubire !
Nu suntem egali. Nu vom fi niciodata. Asa cum nu suntem egali din punct de vedere intelectual si fizic (ca sa nu vorbim si de alte aspecte)...asa nu putem fi egali nici sufleteste. Am citit odata un citat care suna cam asa: "Daca cineva nu te iubeste atat de mult cat ai vrea tu, asta nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul lui". Mi s-a parut foarte adevarata chestia asta.Nu toti ne nastem cu aceeasi "capacitate" sufleteasca. Nu toti simtim la fel de intens dragostea sau ura...sau orice alt sentiment. Atunci e greu sa vorbim despre sentimente. Totul este relativ.
"Specialul nu este dat de cantitate şi gregaritate, ci de calitate, care este rară, o caracteristică care trebuie să aducă pe tavă ceea ce este pur în sine." Frumos spus.
Eu sunt o idealista, si da cred in iubire, dar in iubirea absoluta, acea iubire care sparge orice granita a firescului, acel extaz impletit cu agonie, acea iubire care sterge si ultima urma de ratiune facand sa nasca din ea adevarata si unica RATIUNE a vietii.
Cand eram micuta ( imi permit sa fac aceeasi paranteza pe care ai facut-o si tu in scrierea ta) ma rugam sa intalnesc intr-o zi o persoana in care sa ingrop toata dragoste pe care o nutrea trupul si sufletul meu de copil, imi doream insa o dragoste totala, care ca imi amestece fiinta cu cea care urma sa o iubesc. Am promis atunci viatii ca daca imi va scoate in cale omul pe al carui chip sa imi desenez dragostea si fiinta, voi accepta cu supunere orice suferinta pe care mi-o va provoca, il voi ierta si ii voi spala cu lacrimile greselile. Acum ma intreb daca sunt capabil sa ma tin de promosiune. Sunt, sau cel putin cred ca sunt. Pentru ca iubesc. Nu stiu de ce, cum dar stiu ca iubesc. Nu stiu ce e iubirea dar stiu un singur lucru: Iubesc atat timp cat sunt capabila sa fac ORICE pt persoana iubita, daca nu sunt capabila sa fac orice pt el inseamna ca nu il iubesc.
Isenineaza-te putin! :) http://www.youtube.com/watch?v=840NbiFF1zM
I read about it some days ago in another blog and the main things that you mention here are very similar
eu nu as stiu daca as putea..de fapt sunt mai mult ca sigura ca nu as face asta..poate ma iubesc prea mult pe mine si poate imi doresc prea mult ca planurile mele (asa profane cum sunt ele) sa le vad implinite..
sau poate nu am dat eu peste acea "love beyond reason" pe care, in momentul de fata, nici nu vreau sa o experimentez..mi-as pierde "mintea"
Trimiteți un comentariu