A accepta realitatea, care este crudă, înseamnă uneori a fi părtaşul celor mai crunte torturi. Realitatea nu este niciodată la îndemână şi adesea suntem fascinaţi de miracolul taumaturgiei care transferă un plan ireal, bombastic, într-un spaţiu cât se poate de ferm şi de legitim. Nu suntem porniţi şi chiar construiţi să acceptăm realitatea şi nici măcar nu contenim să ajungem la ea. Nu spun că ştiu ce este realitatea, însă spun că drumul ales de fiecare este superficial. Suntem fermecaţi de iluzia cu care se împreşură ascunsul şi astfel îl adulăm. Nu avem nimic de pierdut, numai de câştigat, căci retina se îmbată şi creierul se desfată. Imaginaţia este provocată, adulată, adusă pe tavă, de obicei, de cei care instaurează şi pun în scenă tot felul de trucuri meschine. Am învăţat să cred că adevărul doare şi că niciodată nu o să mă plimb cu el. Umil, ca un cerşetor care plânge, adevărul nu se lasă descoperit, el nu se trădează cu fala magicianului, dimpotrivă, vine la tine numai dacă eşti pregătit să-l accepţi. Adevărul provoacă greaţă şi milă, o scârbă care-ţi provoacă setea de a te defăima, de a te spăla cu tot felul de păcate haine şi murdare. Nimic nu te poate face să ajungi la el, ba chiar, nici nu ai de ce să ajungi la el, un minuscul obstacol care poate fi aşa de uşor îndepărtat. De fapt, nici măcar obstacol, poate o piatră pe care o arunci în mare. Dar, marea, iluzia sublimă a fantasmelor tale, este acolo, este lângă tine, te face să uiţi de toate şi de nimic. Marea semnifică viaţa, iar valurile reprezintă palmele pe care le primeşti întru-adevăr. Este sublim să pluteşti în apă, să scoţi capul de sub ea şi să auzi doar atunci când vrei să auzi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Ne tot frământă întrebările care ascund ceva în ele, tot încercăm să răscolim sinistrul perfid al fiecărui gând în speranţa că ... -
Astăzi am citit cel mai frumos comentariu la un articol într-un ziar online. Recunosc, mi-au dat lacrimile de râs, dar omul merită ...
-
Nu cred că există ceva mai interesant pe pământ care să nu fie trădat de jocul dintre alb şi negru. Nu există o dualitate mai m...
28 de comentarii:
Cand aud pe cineva ca ofteaza: "Ce grea e viata!", sunt intotdeauna tentat sa-l intreb:"In comparatie cu ce?". Vreau sa spun, draga ganditorule, daca nu accepti realitatea care e cruda, cam cat de dulce iti poate fi viata? Nebunii se chinuie atat de tare tocmai pentru ca nu accepta realitatea.
Succesul in viata cred ca depinde de cantitatea de iluzii pierdute.
Iti doresc o zi frumoasa!
Mihai@ Cand aud pe cineva ca intelege un text strict cu privire la persoana mea, sunt tentat sa inchid calculatorul. Cum spuneam, si cum probabil ar fi trebuit sa ti dai seama, textul nu are nicio legatura cu mine, este daca vrei, un mic pamflet, pentru cei care nu accepta realitatea, ba chiar mai mult, este un comentariu abscons al filmului Shutter Island. Orice text presupune o distantare si eu nu uit sa fac asta. Credeam ca ti ai dat seama pana acum.
Ionel@ probabil, daca ar exista o reteta a succesului, atunci cu siguranta modul in care ne raportam la idealuri ar conta enorm. Multumesc la fel! :)
E drept ca uneori adevarul doare, ca aflarea lui sfasie si rupe sufletul, dar doar in prima faza; un om inteligent se va detasa curand de suferinta si va fi multumit ca l-a aflat; si va fi fericit ca a platit pretul cerut. Pentru ca fara adevar plutim pe nisipuri miscatoare si nu stim cand vom fi inghititi...
Acum, că tot ai adus aminte de Shutter Island, pe care l-am văzut şi eu vineri seară şi e foarte interesant, în fond, care este realitatea corectă? A noastră, a celor aparent normali, sau a lor? I-am mai povestit cuiva pe blog, ca asta îmi aduce aminteşte de o povestioară din “Veronika Se Hotaraste Sa Moara” (de Paolo Coelho, pe care nu-l admir ca scriitor deloc, am impresia că face precum Băse când ne spune un banc, îl şi explică imediat, să fie sigur că am înţeles cu toţii). Povestea era despre un vrăjitor care a otrăvit fântâna de unde beau toţi locuitorii unui regat. Aceştia înnebuniseră cu toţii, mai puţin regele şi regina. Văzând că nu se mai înţeleg cu supuşii, beau şi ei din apa otrăvită. Şi aşa au început să vorbeasă toţi aceeaşi limbă, iar regatul a fost unul longeviv, în unicul său fel de a fi.
De fapt, cine mai ştie care erau nebunii: cei din regat, care trăiau fericiţi şi uniţi, ori cei de-afară, care se uimeau de nebunia celor care au băut din apa otrăvită? Concluzia poveştii este că poate e mai bine să rămâi nebun, să-ţi trăieşti viaţa aşa cum visezi, nu cum doresc alţii..
cu totii traim propriile noastre iluzii pe care le numim realitate...traim in propriile noastre vise si cautam sa ocolim adevarul pentru este calea cea mai simpla catre ceea ce credem ca ne dorim...
@ Mihai
In comparatie cu viata...
Interesant blogul tau. Mult succes!
Ce e mai usor de suportat: un adevar care ne face nefericiti sau o minciuna care ne mentine in starea de fericire?
Mie mi-ar placea sa nu fiu mintita.
la rose@ este f frumos si constructiv ce spui tu, dar totul pleca de la o premisa clara, adevarul. te as intreba, daca nu stim care este adevarul? ce facem?
kirstday@ citeste pe blog - despre nebunia nihilista. imi place partea de final a filmului, pana la urma, am impresia ca el a fost cel care i a tras in plasa, alegand sa moara.
barbie@ iluzii inseamna si zile de nastere, sarbatori legale, martisoare, tot felul de lucruri menite sa infrumuseteze viata. esti adepta unei vieti fara cutume?
simplu@ nu e nimic usor, cum nu e nimic greu, cum nu exista nici fericire sau nefericire. sunt doar povesti...
Povesti sunt pentru tine. Mie imi place sa traiesc viata, sa ma bucur. Daca simtim fericirea, inseamna ca exista. Iar in comparatie cu ea nefericirea e ca o carie care roade si lasa gauri.
Pentru mine nu sunt doar niste concepte.
simplu@ ce este fericirea? te ar intreba Socrate, si eu...
Nu cred ca pot eu defini fericirea. Pot sa-ti spun ce inseamna pentru mine fericirea. Este acea stare de beatitudine, cand totul se imbina armonios in tine si in jurul tau. Stiu ca nu exista fericire absoluta, dar pentru momentele de fericire as face orice.
Scrie despre fericire!
cred ca este scris un art mai vechi - despre fericire ca sacrificiu...dintr o perspectiva teologica...dar nu ma regasesc in chestia aia. cat despre fericire, sa fim seriosi, nu are rost, poate pe bani:)))in schimb, am scris un articol interesant, despre chip, care o sa apara in mixul de cultura. am stat 2 zile si m am gandit cam cum ar treb sa iasa, si pe urma l am scris intr o jum de ora. ideea este geniala, zic eu, si merita citit,atunci cand o sa apara...
Filosof materialist ce esti!
simplu@ aveam un profesor care spunea, citez: ,,inainte de filosofie, mancare'' :)
Eu aveam un profesor care manca filosofie pe paine. Era asa patruns de ceea ce citea incat uita cu desavarsire de el.
"Fizica fereste-te de metafizica!"
simplu@ pe noi la examen la metafizica ne a lasat cu cartile pe banca, laptop, orice, si tot am laut o nota mica...
este o poveste faina, la facultatea din cluj, petrecuta acum multi ani, cand la metafizica, a venit profesorul si i a pus pe studenti sa demonstreze, la examen, ca scaunul lui nu exista. a plecat si a venit peste 2 ore, astia toti innebuniti, cu teorii kantinene, hegel, de toate, si numai unul care a zis: care scaun? rezultatul? toti au picat, asta a luat examenul! :)) asa ca, sa te feresti de metafizica!
Fain! M-a amuzat asta.
simplu@ pe aia, nu! :)))) oricum, proful nostru de metaf era la fel de smecher, vream sa i scrie lumea la exam numai din alte carti, si nu din ceea ce spune el! :))
" Care prof.?":)
Poate pentru ca ideile lui nu existau?:)
Cică niste yoghini spuneau că durerea nu există... Unu' a trecut pe lângă ei cu o oală mare cu apă fiartă, s-a dezechilibrat si a scăpat oala cu apă fiartă pe ei. De atunci, niciunul nu a mai spus că durerea nu există. Am citit asta undeva, dar acum îmi scapă sursa.
si totusi@ interesant! :))
Nu suport Valentine's Day pentru ca o consider o ocazie de imbogatire pentru comercianti, nu port martisoare, iar Craciunul si Anul nou le ptrec in ultima vreme singura in casa analizand anul ce trece si greselile comise, zilele de nastere imi par uneori depresive pentru ca mai imbatranesc cu un an, nu am spus nimanui "Te Iubesc" iar cand mi s-a spus, am raspuns cu un simplu "Multumesc"; cand am fost ceruta de sotie am refuzat politicos afirmand: "Multumesc pentru ca m-ai luat in calcul!"... deci...poate nu mai cred in nimic, nu numai in cutume...
Barbie" sublim! asa da! nici eu nu cred in ele. ar treb sa invatam sa ne traim zilele de nastere in fiecare zi, să iubim femeia si sa o respectam in fiecare zi, si nu de 1 martie sau de 8 martie. ar trebui sa ne lasam purtati de val si de joc, si nu de mizerii concrete, care ne spala si ultima pata de autenticitate.
Trimiteți un comentariu