Mi-am dat seama că, atunci când încerci cu ardoare să laşi o impresie bună, nu faci decât să te afunzi, şi mai mult, în neputinţă. Sunt conştient că nu putem să mulţumim pe toată lumea, ar fi cât se poate de utopic, să încercăm să-i aducem pe toţi în spaţiul voinţei noastre. A încercat Hitler, Stalin, Ceauşescu, însă prefer să rămân umil într-ale societăţii închise. Mă mulţumesc cu un spaţiu, mai umil, dar util, specific oricărui om de rând. Cu toate acestea, ţin să precizez că nimic nu este surprinzător, cel puţin atunci când ai aşteptări. Şi care sunt aşteptările unui om normal, deşi nu poate să le controleze pe toate, care sunt acele puncte de adevăr? Să fie văzut cu ochi buni, să nu i se închidă uşi, orice ar fi, să aibă aproape mereu o figură intactă. Sigur că, strict factual, acest vis nu o să se împlinească vreodată, dar el speră, ucide pentru un zâmbet cu care să se îmbete. Nu cred că greşesc atunci când afirm că toţi oamenii aşteptă o alinare, unii o caută în putere, avizi de monumentalism, alţii în mijloace, în orice mod de face rost de pârghii utile vieţii cotidiene şi, uite aşa, mai apar şi cei care se lasă vânaţi pe scenă, şi aici întră actorii, cântăreţii, toată închisoarea care ascunde premisele lumii culturale. Nu am putut să fiu niciodată invidios şi, sincer, nu cred că o să pot să fiu. Nu o să înţeleg invidia, mai ales că fiecare în parte ascunde monştri, pitici pe creier, acele fete care zâmbesc aşa fals şi strident sunt cât se poate de vulgare în interior, acei masculi feroce care pocnesc numai a sclipire şi bâlci, la fel de morţi şi ei. Nu am nimic cu nimeni, numai că toţi suntem urâţi sau frumoşi, chiar egali, moartea ne face cu ochiul în fiecare secundă, însă uităm de ea fiind preocupaţi cu invidia, cu stâlcirea numelui şi comicul situaţiei. Comicul este, în esenţă, veritabil atunci când se împleteşte cu tragicul, de aici derivă şi relaţia tragic-comic care ne îmbină şi ne îmbată cu dionisiacul vieţii noastre. Revenind la invidie, cel mult, dacă stau să mă gândesc, ar trebui să fie ceva constructiv, şi nu o formă de fanatism prin care uiţi de tine, doar de a te lega de (alt)ceva, tu fiind cel perfect într-o lume cum nu se poate de imperfectă.
Offshore ascultă:
Offshore ascultă:
19 comentarii:
Uite de-asta spun ca esti o surpriza placuta. Din cauza modului profund in care gandesti si in care te prezinti prin scriitura ta foarte tonica, inteligenta si pozitiva. Aici 'vorbesti' despre invidie. Sunt putini cei care nu pot sa invidieze pe un altul....si mai putini sunt cei care nu pot sa urasca. Suntem intr-o continua urcare pe scara rafinamentului sufletesc.De noi depinde daca... cadem sau nu de pe scara.
anima" Imi face placere sa am cititori ca tine. Cand spui "cadere" simt un iz cioranian sau nu?
Invidia se naste din comparatie. Daca oamenii ar fi multumiti (si asta se invata)cu ce au, nu ar mai exista invidia (care duce la gelozie etc.
Legat de ce ai zis de asteptari - cred ca, cu cat ai mai multe asteptari, cu atat risti sa fii dezamagit.
Da, invidia e un sentiment care nu m-a chinuit nicodata, nu-l inteleg prea bine. E loc pentru toata lumea sub soare, fiecare poate veni cu talentele si calitatile sale, de ce m-as perpeli in somn de invidie ? Mai mult, ma bucur sincer de realizarile altora, iar achizitiile lor materiale nu ma impresioneaza catusi de putin. Uneori cand mi se prezinta lungi liste de bogatii ale cutaruia, incerc sa ma scutur de abundenta de cuvinte, care nu-mi fac nici o impresie printr-un simplu:"Ei, si ?"
Dar, bineinteles, m-am lovit deseori de invidia altora si intotdeauna m-am mirat ca au inteles atat de putin din viata.
Singura problema relaviv majora este ca lumea nu prea gandeste ca tine.Sunt prea mult gandaci de bucatarie care isi traiesc viata din invidii.Si atunci ce e de facut?Un om limitat, indiferent ca este limitat de invidie sau de altceva, acolo ramane.Oricum este de apreciat ca incerci sa spui ceva.Pentru asta felicitari,plus o intrebare? Esti constient cati oameni te citesc mai mult din invidie decat din placere, nu?
Un articol bun. Unii cauta alinarea in dragoste. Nu inteleg ca iubirea adevarata nu consta in idolatrizarea celuilalt, in a lua, a consuma libertati si frumuseti, ci in a oferi. Adevarata dragoste inseamna sa oferi: ganduri, sentimente, timp. Sa te oferi tu pe tine, asa cum esti.
Poti sta langa o persoana si sa te minti o viata intreaga doar pentru ca te-ai obisnuit cu ea. Faptul ca te simti singur langa ea, inseamna ca inca tanjesti dupa iubire.
Uneori invidiezi persoane dar pentru ca nu cunosti zbuciumul lor, te iei dupa aparente. Mai tarziu observi ca nu aveai ce invidia.
free spirit@ nu cred ca invidia se naste din comparatie, ci dintr o obsesie dusa la paroxism, daca s ar naste din comparatie, atunci ar fi ceva obiectiv, ce are el, ce am eu, si atunci, o posibilitate reala de afla unde ma aflu, ce vreau de la mine, de la lume. Ar fi chiar pasnica si constructiva o astfel de "invidie". cat despre ceea ce si doresc oamenii, iarasi nu cred ca are legatura cu invidia, este absolut normal sa ti doresti ceva, si cu totul sa ajungi acolo, insa sa nu te impiedici pe drum de o mica obsesie. multumesc pentru comentariu
Danagib@ o gandire sanatoasa. iti dai seama cu ar arata lumea noastra?
Magda@ Nu stiu daca articolul l-am scris de dragul de a ma pune pe mine in scena. Sunt constient, nu am cum, ar trebui sa ti arat mailul acum, sa vezi ce mi "ureaza" gandacii, din pacate pentru ei, nu mi permit sa mi murdaresc blogul cu "aforismele" lor. Oricum, sunt constient de acum 3 ani, de cand am blogul, cel putin imi fac ratting, si asta conteaza mai mult :))
Buburuza@ Aici avem o invidie "intelectuala" , ca sa i zic asa, iarasi, nu cred ca este ceva rau, este cat se poate de bine, sa te hartuiesti cu privire la ceea ce simti si faci. merci si te mai astept pe aici.
Publici doar comentariile fetitelor care te laudă? Bravo, bravo!
invidia: un pic cam complicat de definit, difera de la om la om , de la gandire la gandire.... eu cred ca fiecare sentiment urat care exista pe lumea asta se naste din neputinta, si fiecare la un anumit nivel suntem neputinciosi.
Invidia este un defect al fiecaruia dintre noi.Chiar daca nu suntem mereu invidiosi,de-a lungul vietii exista o clipa,o secunda in care invidiem pe cineva.In ziua de azi majoritatea se dau ce nu sunt,vor sa para ceea ce nu pot fi niciodata,asa cum spuneai si tu.Fetele sunt din ce in ce mai artificiale,mai pline de ruj,silicoane si haine de la nu stiu ce brand de fite,iar baietii se duc la sala,iau nu stiu ce fel de pastile,steroizi,etc. pentru a fi plini de muschi,a face o impresie mai buna,dar multi uita ca pe langa aspectul fizic conteaza mult ce vorbesti atunci cand intri in dialog cu o persoana,caci frumusetea dureaza putin,dar ce ai in cap dureaza o viata intreaga.Sa arati bine este un atuu pe care il atribui tie,dar un dialog,un schimb de opinii,fac mai mult decat o poza perfecta,in care nu se vede urma de retus.
Insa despre partea cu asteptarile,da,ai dreptate,cu cat este mai mare asteptarea ,cu atat vei fi dezamagit mai mult.Din pacate si lucrul acesta ni se intampla cel putin odata in viata,cautandu-ne alinare de obicei intr-o persoana de sex opus noua.
faci o treaba frumoasa...colegu` ;)
In viata cred ca e mai bine sa fii invidiat decat compatimit. Pare mai sanatos, dar exista un risc: cand astia de te invidiaza (ingusti, limitati, etc.) ajung la concluzia ca in marinimia lor e mai bine sa te compatimeasca, ei bine, atunci sa te tii! Iti gasesc nod in papura si la felul in care zici "Buna ziua", isi concentreaza toata energia si piticii de pe creier - pardon...piticii inlocuitori de creier - sa taraie cu tine pe jos. Acuma, daca ai sau nu coada (de care sa te apuce) depinde...
Trimiteți un comentariu