Toată lumea este cu fericirea pe buze, de parcă am merge la piaţă şi acolo am lua o bucată de fericire pe pâine. Totul se raportează la ea! Dar, oare ce este fericirea? Nu cred că există un concept care să facă ravagii, care să sufoce la propriu relaţii şi care să aducă războaie. Paradoxal, fericirea comite crime, produce şi întreţine o lume în care se nasc tot felul de situaţii obscure, închise, ascunse de propriile lor nuanţe şi, deci, transvaluate într-un plan ce nu mai are nicio legătură cu punctul iniţial, acel urstoff care aduce bunăstarea. Ţin minte că, de Crăciun, după ce am asistat la un concert caritabil, am luat un taxi, hotărât fiind să ajung acasă. La un moment dat, mi-am dat seama că tipul „mă fură“ şi am hotărât să-l las să o facă, ghidat fiind de o întrebare. Şi, în timp ce omul „mă fura“ frumos, îl întreb: Dar, de ce faci asta? Răspunsul lui a fost foarte interesant: Pentru că e Crăciun, trebuie să pun ceva pe masă! Ei bine, lume bună, fericirea pentru omul de faţă înseamnă să pună ceva pe masă de Crăciun, să fure în spiritul sărbătorii şi să-şi vadă liniştit de viaţă. Pentru o persoană care este infectată cu un microb, fericirea este tocmai tratamentul salvator, dătător de speranţă şi viaţă. Fericirea, pentru un fumător, o să fie un local în care se fumează în draci. În schimb, pentru un nefumător, localul ar trebui să fie curat, nepoluat la propriu. Contextul care îi leagă pe cei doi este tocmai masa la care stau, iar mâinile lor pot fi ghidate de iubirea ce-i aduce laolaltă, totul fiind în spaţiul fericirii. A cui fericire? A lui? A ei? Cine face compromisul? Cam aşa stau lucrurile în general, oamenii se ceartă pentru că sunt prea siguri pe ei, nu pentru că nu ştiu nimic, aşa cum spunea Socrate, ci pentru că ştiu ce vor, uitând să mai vadă şi în cel de lângă el ceva, trecând peste faptul că se află într-un compromis, şi nu într-un cadru de dominaţie. Şi, uite aşa, războiul se cerne, toţi ştiu ce vor! Hai să nu mai ştim ce vrem, hai să nu mai ştim nimic, ne certăm pentru că ştim, nu pentru că nu ştim. Ar fi mult mai simplu să privim în gesturi şi nuanţe ascunse, decât în gânduri sau idei abstracte. Fericirea nu există, este doar piatră care ne face să ne omorâm, nu există o stare continuă de exaltare aşa cum călugării se laudă şi, dacă ar exista, atunci am fi în acord cu armonia, care tocmai că presupune şi entropia. Deci, a trăi în fericire înseamnă a te lasă sedus de privirea copilului care nu ştie nimic. Copilul întreabă mereu, el este în căutare de incertitudini, doar ca să se joace cu ele. Noi căutăm sensuri clare, noi nu mai privim clanţa aşa cum o face copilul. De aceea, ziua este mai mică pentru noi şi mai mare pentru ei. În fond, ultima fază a metamorfozei presupune tocmai întoarcerea la inocenţă.
Offshore ascultă:
38 de comentarii:
Găsim fericirea în lucrurile simple, nu știu dacă și la piață găsim astfel de lucruri, nu aș avea nimic împotrivă dacă un kilogram de mere m-ar face fericită, deși cândva a fost declarat fructul interzis...
Zile pline de fericire!
Cum multi uita ca fericirea este o "stare de multumire sufleteasca" (prin definitie), exista paradoxurile de care ai amintit (ca poti comite crime, si situatiile obscure nascute din "fericirea" unora...).
Cred ca s-au creat prea multe mituri si conceptii despre ce este si ce nu este "fericirea".
Ma ce sa zic nu m-am deranjat sa citesc tot ce ai scris in postarea asta.. nu pentru ca m-ar plictisi sau asa ceva.. bine acum mint... doar ca frate fericirea dupa parerea mea e o stare trecatoare... daca sti si vrei o poti aprecia daca nu ajungi ca mine.. e simplu...
Geanina@ Tot ce este interzis este bun:) merci. o zi faina!
Free spirit@ si eu cred la fel, si nu numai,aici mai intra si binele, raul, tot felul de concepte pe care le folosim ca la piata, si care nu au intelesuri nicidecum apropiate. te mai astept:)
First L@ plina de discernamant si de analiza conceptuala afirmatia ta. u ai citit textul?
Binecunoscuta poveste redata in prima carte a Bibliei nu vorbeste deloc despre mar ca fiind fructul din pomul interzis (recititi-o si nu va orpiti acolo). Si acum ca stiti asta, o sa incetati sa mai mancati mere si o sa fiti mai putin fericiti? Inseamna ca natura noastra e de asa natura incat isi gaseste placerea si fericirea tocmai in lucrurile interzise. Nu ne supunem nici macar autoritatii Divine, care nu o vedem, si atunci ce ne-ar putea determina sa ne perpetuam dramul de umanitate ce ne-a mai ramas empatizand cu altii? Ne dezumanizam?
Interesant e ca ne e foarte clar ce gresesc cei din jurul nostru dar uitam ca schimbarea incepe cu noi.
Fericirea are o definitie nerostita, alta in fiecare zi. Incepe de la atitudine si prea rar vine atunci cand o cauti disperat in lucruri gresite. Daca l-am cauta pe Dumnezeu intai, toata fericirea de care avem nevoie ar veni pe deasupra. Noi alegem sa fim nefericiti. Suntem exclusiv lumesti. Sa revii la inocenta presupune un exercitiu extraordinar de dificil atata timp cat tentaculele vietii de zi cu zi ne incatusaza si mintile si sufletele.
Nico@ nu vreau sa fiu ironic, dar ti se pare ca traim printre nori? suntem mundani in cel simplu si concret mod. daca cautam fericirea printre stele, oare o sa mai intelegem cu adevarat drama in care traim? o sa ne mai intelegem pe noi insine, o sa mai intelegem ca traim acum, si nu printre stele sau in rai? si cand zic "acum" nu ma gandesc la distractie pana la epuizare, ca traim aici si trebuie sa ne dam cu capul de pereti. eu, de fapt, in ex cu cel care era crestin, si care ma fura, aratam cum tocmai ideea de fericire crestina este inteleasa prost, nu toti rezoneaza in spiritul lui dzeu. iti dai seama ca pentru respctivul era normal sa mi fure banii, si asta ca era Craciunul, el gasea un motiv de a fura si in cele mai pure locuri. din pacate, asta e firea umana, mergem la biserica sa ne rugam sa castigam la loto, sa traim printre stele, uitand ca totul se duce cu truda aici, pastorind destinul sau certandu-l, nu facem decat se ne amenintam si mai mult umila nostra existenta.
nico@ ps: chestia cu marul era ironica, cred ca stiu si eu cateva lucruri despre crestinism, chiar daca il "critic".
Sunt mai mult decat sigura ca stiai chestia cu marul dar acum alta e teama mea in urma a ceea ce am citit: ai vazut doar merele stricate ale crestinismului de azi. Dragul meu, cel care te-a furat crede ca se numeste crestin. Si hai sa nu ne mai jucam cu termenul asta intrucat e asa de usor pronuntat si definit de nestiutori ca uite cine ar ajunge sa se numeasca cre(s)tin: un nefericit care fura pana si in seara de Craciun (nu ca in restul anului ar fi permis, dar asta ni se inculta: "fiti buni de sarbatori!"- in rest... calcati-va in picioare!).
Ipocrizia ne caracterizeaza pe toti dar prostia si mai mult. Daca sunt care merg la biserica sa se roage sa castige la loto si se mai si lauda cu asta... e nasol. Dar daca inca se mediatizeaza din plin imbulzeala turmei in jurul unei gramezi de oase care ar fi fost ale unor oameni ca noi si care iti aduc fericire si sanatate prin simplul fapt ca le atingi sau te strecori pe sub ele taras, nu e de mirare ca suntem unde suntem si tineri ca tine sunt dezamagiti de crestinism.
De ce ai vrea sa intelegi drama in care traiesti si pe cine acuzi de ea? Tu pe cine interoghezi sau spre cine ridici pumnul cand doare dupa ce ai dat cu capul de pereti? Cei de langa tine sunt unelte in mana unuia dintre cei doi stapani si, crede-ma, numai printre stele si in rai nu ma cred cand vine vorba de oameni.
Ne amenintam existenta zici? Cum? Crezi ca, gasindu-ti eliberarea in Dumnezeu si apoi intrebandu-l de ce ingaduie truda, suferinta, boala, depresia, il va mania?
Vorbesc de aici, de foarte jos, de pe pamant, unde nu e rai si de unde stelele se vad extrem de mici. Daca ar fi sa ma intrebe cineva cate anotimpuri are viata, as spune ca doua: toamna si iarna. Si asta din cauza oamenilor. Suntem liberi sa "criticam" doctrine care nu ne raspund asteptarilor cum la fel suntem de liberi sa alegem in ce rezoneaza sufletul nostru. Dumnezeu nu se incadreaza in definitiile noastre. Pentru mine Dumnezeu ia diferite forme aici pe pamant si, chiar daca de multe ori incertitudinea unei fericiri eterne in rai ma macina cumplit, imi gasesc fericirea in Dumnezeu pana la lacrimi.
Nu poti mereu, dar cand tragi o gura de aer priveste dicolo de nimicnicia noastra, dincolo de efemerul la care suntem vesnic condamnati, dincolo de rutina, de fetze bisericesti,de ipocrizie, de nevoi, de truda, de kitch, de instince primare, dincolo de manelizare, de swarowski, de trenduri, de criza. Crede-ma, nu e nevoie de stupefiante ca sa reusesti si ca sa vorbesti Perfectiunii. Trebuie doar sa fii tu insuti, o carte dechisa, asa cum doar Dumnezeu te stie. Te umpli de fericire. Uneori nu tine mult incat primul obiect de care dai cu ochii va fi tot un om, ca tine si parca totul se sparge ca un balon de sapun. El stia ca se va intampla asa insa esti asteptat sa te reintorci mereu si mereu pentru un "refill". Asta pana ne stingem.
Deja cand ne punem intrebarea "ce este fericirea" inseamna ca suntem nefericiti... Este un ceva ce trebuie neaparat trait atunci cand il simti, pentru ca va trece foarte repede... Este un ceva ce cautam neincetat...
Nico@ sa ti spun drept eu la ora asta veam un curs de neoplatonism si crestinism, un loc in carea aveam sa discutam doctrina Lui Dionisie Areopagitul, insa nu m am dus, fiind oarecum satul de cearta intre civilizatii. Pana la urma eu nu am nimic cu crestinismul ci cu fanatismul sau habotnicia. Este cert ca orice doctrina care cultiva poezia cerului, pentru mine este un pic obscura, si aici intra toate magiile celor care fac tantra, manta, spiritism, cercuri patrate cu coluturi si tampenii. Eu analizez si incerc sa vad obiectiv toate lucrurile de genul acesta, si aici intra inclusiv crestinismul, dar inca de dinainte de crestinism, senzatia si rolul celor care era intr o vesnica cautare, era aplecata catre Zeu, si aveam ex grecilor care cultiva si erau o societate plina de zeitati. Insa, si singura societate care nu era contaminata de vreo religie. Sa citesti articolul cu Cele trei realitati primordiale, sa vezi cum crestinismul prin triada se gaseste in doctrina lui Plotin. acum, nu vreau sa exagerez, dar oamenii astia cautau ceva, vreau raspunsuri la existenta, si ceea ce s a cultivat si s a pastrat a fost tocmai acest mod de a ne raporta la lume cauzal, de a caut aun prim principiu fauritor. sincer, prefer sa traiesc in acord cu ceea ce nu stiu, decat sa ma inchin la niste norme obosite, prefer sa nu l inteleg pe Dzeu, decat sa fiu in acord cu el, sa spun ca plang langa el si alte chestii. Care este roul? Unde vreau sa ajung? Este f simplu, sa cultiv scepticismul ca forma reala de ne raporta la lume si de a contracara fanatismul. Iar acest lucru se vede in toate articolele mele.
la rose jaune@ e vorba de analiza aici, nu de o simpla joaca. la fel am putea sa spunem si despre mere, pere si alte minunatii. ce este marul? vezi? si iarasi nu stim nimic. intr un fel ai dreptate, tu cauti de fapt sa spui ca in loc sa o analizam, ar treb sa o traim, si eu vin si te intreb, cum? cand noi de fapt nu stim ce este. si uite asta e cercul vicios de care pomeneai...
Traim nefericiti tocmai pentru ca fericirea nu exista. Este o utopie. Si chiar daca ea ar exista, noi suntem prea prosti sa ajungem la ea. Credem ca stim ce ne face fericiti; probabil siguranta de sine prea dezvoltata e de vina. Ne lasam orbiti de clipe trecatoare pline de entuziasm, extaz sau simple bucurii. Cand obtinem un lucru mult dorit, ne dam seama ca tot nu suntem fericiti. Asa ca ne petrecem viata intr-o fuga dupa ceva ce nu o sa atingem niciodata.
Si e cam greu sa ne intoarcem catre inocenta... sau nu?
Excelent post.
Stii, atat de acut simt uneori ca Dumnezeu ne priveste de sus si ne compatimeste profund. Complicam lucrurile si dam din maini si din picioare crezand ca luptam impotriva unui val care a fost starnit de sus impotriva noastra. El e atat de simplu. Am inventat cursuri si prelegeri intregi ca sa filosofam in jurul a ceea ce emit IQurile noastre. Ocultismul a existat si in vremea lui Moise caci, priveste-ne, Doamne, ne place sa iesim din rutina si mai ales sa ne razvratim.
Alegand sa te raportezi sceptic la lume inseama ca renunti sau refuzi sa cauti fericirea in ceva si sa rezonezi in simplitatea lui Dumnezeu? Sau scepticismul se rezuma doar la relatia ta cu lumea si nu si la trairea ta reala (ceea ce ar insemna ca viata ta e una dubla)?
"Ar fi mult mai simplu să privim în gesturi şi nuanţe ascunse, decât în gânduri sau idei abstracte"- ce te face sa nu vrei asta?
"a trăi în fericire înseamnă a te lasa sedus de privirea copilului care nu ştie nimic"- nu, inseamna a trai asemeni unui copil.
Si universul copiilor se prabuseste cand se strica o jucarie, si copiii au raul, hidosul in jurul lor, dar ne au pe noi, adultii, drept filtru. Filtrul nostru este liberul arbitru, o abilitate ingaduita de Sus care ar trebui sa constituie o virtute. Fanatismul oamenilor denota ca nu il folosim ca atare. Constat si eu cu stupoare ca unii oameni gandesc cu orice numai cu intelectul nu. Dar aleg sa privesc lumea ca o scena. Viata e atat de frumoasa incat, crede-ma, nu merita sa fii nici macar calul lui Don Quixote, darmite sa lupti cu morile de vant. De lumea fanatica se va ocupa Dumnezeu la vremea potrivita. Pana atunci eu am viata mea de trait, rolul meu de jucat aici, misiunea mea de indeplinit, oamenii mei de iubit si de slujit, bubele mele de vindecat. Asta nu inseamna ca eu sunt una si lumea alta, ca inghit fara sa mestec sau ca nu ma folosesc de darurile mele ca sa schimb ceva in bine. Mereu o voi face. Nu sunt doar un consumator si nu ma voi multumi sa stau doar pe scaun. Dar de atatea ori cuvintele ma seaca, incat am inceput sa-mi doresc sa tac mai mult si sa ascult ce are Dumnezeu de spus.
Experimentarea lui Dumnezeu este o sursa de desfatare ce intrece orice alt fel de experienta si de cand mi-am dat seama de asta nu ma multumesc sa merg singura pe acest drum. Nu stiu ce nadejde ai tu, dar eu nu am nadejde doar pentru viata asta; as fi cel mai nenorocit om.
Uite, eu azi sunt fericita pentru ca mi s-a oferit ocazia sa lucrez vara asta in cadrul unui hotel al unei prietene, la receptie. Sunt fericita pentru ca persoana draga mie ma sustine, sunt fericita pentru ca si lui e posibil sa-i surada norocul cat de curand si sa plece sa munceasca in afara. Nu cred ca trebuie sa iti sustii punctul de vedere, atunci cand nu stii un lucru anume. Nici eu nu stiu ce este fericirea, desi m-am intrebat asta de multe ori. Prefer sa o traiesc si sa invat despre mine insami de la cei din jur. La fel cum nu cred ca este nevoie de compromisuri, ci doar de maturitate si intelepciune din partea fiecaruia, de acceptare a faptului ca poate nu stim nimic din ce stim noi, de fapt, si ca trebuie sa invatam de la restul. Si totusi, fiecare percepe fericirea in felul lui, chiar daca inseamna sa ma contrazic oarecum singura in comentariul acesta :) Vreau doar sa specific faptul ca mi se pare o abordare interesanta a fericirii. Bravo! :)
Nu, nu stim ce este... nu avem o definitie exacta. Dar o simtim.
pai poate nu fericirea era nevoia taximetristului, ci obligatia si compromisurile pe care trebuia sa le faca. adica cine a zis ca pentru taximetrist rezultatul furtului este fericire?
nico@ eu vad totul in lumea asta, nu vad in nimic altceva, iar experienta de care vorbesti, este mult prea departe de mine. scepticul priveste oarecum ironic la modul in care se preteaza turma, noi cei multi fara de culoare, ne lasam purtati de idealul lumii de dincolo, incat uitam sa mai traim aici. viata ca scop in sine, ca sa folosesc un limbaj kantian, si nu ca mijloc spre Rai. Asta propavaduieste personajul Offshore, zeii lui sunt muritori si oamenii lui sunt cat se poate de muritori.
Hm, interesant, vad ca e o obsesie generala cu fericirea, tinand cont ca ai publicat articolul asta cu o zi dupa "happy-joy"ul meu. Ar fi mai multe de discutat, in special faptul ca adevarata lupta a omului lucid postmodern nu este atat cu fericirea "per se", ca element care se impune la finalul unui traseu evolutiv, oricare ar fi acesta, implicand prin urmare o directionare in sensul vointei de putere, ci cu fericirea neconditionata, cea care este asumata ca atare la inceputul sistemului si prin urmare arunca in dizgratie toata posibilitatea ulterioara a evolutiei acestuia. O alta problema postmoderna este identificarea fericirii cu senzationalul, si credinta ca singurul "mai bine" posibil este unul posedat de constiinta sociala. Dar in fine...
Mihnea@ mai am ceva de zis? noi oricum folosim acelasi limbaj, deci chiar nu mai are sens :)
Young Gun@ dorinta de ajunge la perfectiune este cea care ne orbeste la propriu, care ne face sa gasim orice altceva, numai fericirea nu. mersi! te mai astept pe aici:)
Dana@ Multam! :)
silvia@ nu te contrazici, si oricum fericirea nu cred ca este logica, poate ilogica, nu? mult succes! Prin compromis nu inteleg compromis in sens strict, ci un lucru care elibereaza care te ar lasa pe tine deschis si nu inchis, in fata unei situatii, exact cum ai spus si u. te mai astept! :)
Andra@ Fericirea lui era bunastarea, adica faptul de a o duce cat mai bine, si care era modalitatea de a face asta? Sa fure! Deci, intr o situatie paradoxala gaseam un lucru care nu avea nici in chip, nici in maneca, ceva cu ideea de fericire pe care o inteleg oamenii de obicei. Niciun om nu se gandeste la furt, in prima instanta, cand e vorba de fericire. Tocmai asta e trucul, nu spune nimeni ca e fericire, ci ca nu e, asta si zic, un mod de arata ca oamenii sunt diferiti, si pentru respectivul era, sa zicem, un compromis, un bine, un rau, nu conteaza, dar nu neaparat fericire. deci, suntem diferiti si nu exista un Bine general care sa ne fac sa spunem cu mana pe inima ca stim ce vrem.
Multumesc :) Voi reveni, cu siguranta :)
ce trista m-a facut al tau articol
adizzy@ de ce?
dezbaterea despre fericire, despre compromisuri si ca defapt fericirea nu exista ..ai dreptate ..si pana una alta fiecare vede fericire altceva..
eu nu cred in fericire ...si mai ales in cuvantul fericire ...cred ca este un cuvant "inventat" pentru a justifica anumite motive, scopuri ... si poate uneori pentru a ne justifica anumite cautari sau nevoia de o cautare continua in viata...
...cat ii invidiez pe copii...
Ce poate fi fericirea altceva decât maximum de subiectivism cu minimum de efort ?
adizzy@ daca fiecare vede fericirea altfel, asta nu inseamna ca nu exista un ceva acolo :)
Vera@ totul este natural si pur atunci cand vb de copii. numai ca noi nu putem pe moment sa fim ca ei, dar nu mai avem nici mult, caci batranetea este o simpla copilarie...
ma bucur ca am ajuns pe aceasta pagina :) Îmi place blogul tau!
Am sa mai trec pe aici, cu multa placere.
Mi-a placut finalul acestui mic articol. Intr-adevar inocenta, non-gandire, puritate si lipsa oricarei conditionari si atasari date de minte, ne poate face suficient de necorupti pentru a observa acele “nunaţe ascunse”.
Fericirea este o alegere, nu este altceva decat o responsabilitate, un act de curaj. Oricine poate fi nefericit, este atat de usor sa fi nefericit, oricine reuşeste asta. In schimb, este ceva mai greu sa fii fericit. E nevoie de mult curaj, de responsabilitate si inteligenţă pentru a alege fericirea. Fericirea este o stare de constiinţă, si vine odata cu inţelepciunea.
Fericirea nu poate exista fara nefericirea, depind una de cealaltă. Daca toţi oameni ar fi la fel de curajosi, ar mai exista laşi? Curajoşii pot exista doar pentru ca exista laşi. Unii fara altii nu pot exista.
Exact acelasi lucru se intampla si cu fericirea. Nu ai cum sa observi fericirea daca nu guşti din nefericire. Fericirea exista doar pentru ca exista nefericirea.
Existenţa e formata in asa fel incat fericirea continua nu poate exista, este imposibil sa existe fericire continua. Trebuie sa acceptam aceste lucruri.
Daca e sa fim nefericiti, sa fie o modalitate prin care existenţă ne ofera o lectie de inţelepciune si pentru a vedea fericirea..
cam greu de definit fericirea ... un cuvant nu foarte lung dar cu multe intelesuri :D, fiecare are o proprie definitie a fericirii , poate ceea ce pe unii ii inalta pe unii nu-i sensibilizeaza deloc.... definitia fericirii se afla in caracterul fiecaruia, in nevoia de a gasi un motiv pentru care " sa iasa din casa", in rasul acela copilaresc si uneori in nepasare... insa sa fim mai realisti, intr-o lume macinata de nevoi si asteptari.... cand parca toti vor ceva de la tine....cam greu gasesti fericirea in incercarea de a-i multumi pe cei din jur :D
ideal e sa avem inocenta in suflet, nu sa ne intoarcem la ea...dar, da...cei ce-au pierdut-o ...doar intorcandu-se la ea, pot descoperi, redescoperi, fericirea din...lucrurile marunte si nu numai..
Trimiteți un comentariu