Nu sunt în stare să-mi scriu propriul jurnal. Un jurnal ar trebuie să reprezinte acel loc în care se strâng toate frustările tale, toate răspunsurile ascunse şi nevăzute, orice, chiar şi nimicul împăturit sub stele. Şi, uite că acum scriu, mă ascund iarăşi sub aceste rânduri, sub tot felul de aparenţe şi frustrări meschine. Încerc să văd omul din mine sau, cel puțin pentru o clipă, omul care a rămas sedus de ipoteza singurătăţii. Nu fug de lume, nici ea de mine, dar, totuşi, simt că mă învelesc cu o pătură goală.
*Cred că avem cuvinte şterse...
*Cred că avem cuvinte şterse...
