Trăim vremuri nebune, cu patimă şi foc. Am ajuns să ne dăm în cap la fiecare colţ de stradă. Ne ţinem în braţe doar din dorinţa de a reuşi. În fapt, singurul adevăr demn de luat în calcul, într-o societate de consum, este monologul sorbit şi deghizat într-un dialog cu restul societăţii. Să fim serioşi, câţi vor să-ţi fie bine? Câţi simt cu adevărat că fac ceva pentru tine, fără a avea ceva ascuns care să-i determine să te ajute?
Îmi este greu să cred în vorbe goale, în preoţi deghizaţi, în oameni ai cuvântului şi angelicului. În fond, dacă stau să mă gândesc, în goana asta după supravieţuire sunt aruncaţi toţi. Nimeni nu scapă. Fie că eşti sfânt sau diavol! Suntem nevoiţi să fim răi, să tragem în dreapta şi-n stânga, suntem asupriţi să fim buni, milostivi, să ne dăm coate şi să zâmbim fals. Ce interesantă ar fi o lume dacă valorile s-ar inversa şi în loc de un salut am arunca câte o înjurătură! Măcar aşa am fi sinceri cu ce simţim. Cum ar suna: Bună ziua! Iar răspunsul: Du-te dracu’! Interesant, nu?
Cele mai umile feţe ascund pete în ele; nu există nimic care să se compare cu aceşti falşi ipocriţi, cu modul lor mârşav de a spurca noeme, totul fiind doar o aromă bună de gustat şi de aruncat la closet. O să învăţăm să devenim aşi într-ale actoriei şi milostivirii, o să fim mai presus de toate şi, uite aşa, o să vânăm cu nesaţ!
