Jocul şi limita

    

   Aici este gol. Aici este un pas care merită să fie şters, ca rândurile care se apucă să te cutreiere cu foc, aşa este şi pasul meu, măreţ şi anost, ca un ciot care-ţi rămâne în gât. Orice ar fi, căutăm să ne scufundăm în tot felul de vorbe anoste. Omul este ca un pas, un ritm ce aleargă, stă, bate, ţine piept piedicilor şi alunecă uşor pe ascunziş. Nu o să fiu nimic mai mult decât o imagine. Pasul mă poartă în lumea lor, dar şi în lumea mea. O să fiu precum oglinda care se reflectă în gol. În imaginea lor o să mă proiectez eu, ca o nălucă dusă de vânt, ca un şarpe ce îşi ascute dinţii. O să rup blestemul cioburilor noastre. Sfera care mă înveleşte mă obligă să o depăşesc. Gândul care mă năpădeşte mă obligă să-l cutreier cu adevărat. Lumea lor vine peste mine, iar eu, cu hotarul meu, vin peste lumea lor. Un joc ce se preface în bine şi rău, ca lacrima care te toarce şi te ţese în ascunsul tău. 

Când este o femeie frumoasă? Află aici.

Lumea virtuală

Foto de Alex Mazilu. 




      În lumea virtuală totul este perfect. Nu există nicio pată care să transfigureze în vreun fel perfecţiunea ce o împleteşte. Aici, când toată lumea ajunge, totul este transformat. Fiind expresia unei lumi ce numai o minte bolnavă o poate transforma în adevăr, lumea virtuală ţine cu precădere să ne arate că suntem transformaţi în ireal. Buzele au gustul cel mai delicios, pielea este cea mai fină, părul se dezveleşte într-un dans utopic ce numai basmul îl poate atinge, ochii se înroşesc cu foc, sărutul devine cabalistic, iar himerele prind contur în timp real. Nu este de mirare de ce lumea virtuală prinde contur, doar este calea spre perfecţiune. Orice fătucă sau băieţel poate deveni întruchiparea Binelui. Pentru creştini, lumea ideală este dincolo, pentru noi, lumea ideală este în virtual. Ca o insulă ce separă irealul de real, lumea virtuală are în potenţă tocmai modalitatea reală de a fi ireal. Cine mai poate să te transforme, să te ridice pe scenă, aşa cum o face virtualul? Mai poate cineva să te hrănească cu vise? Ca parte a vieţii noastre normale, virtualul începe uşor să te acapareze şi astfel să te modifice într-un proiect ce aşteaptă să fie închis. Începe să-ţi dicteze mersul normal al vieţii. Dacă nu eşti în acord cu el, atunci ai încurcat-o! Cum să te dezici de astfel de norme? Când turma dansează, tu trebuie să zbori! Viitorul nu sună tocmai bine, cum spunea o veche reclamă, ci destul de anost. Aşa cum arată premisele de faţă, ceea ce va fi peste câţiva zeci de ani va fi foarte aproape de ceea ce am văzut în Matrix. Omul, deja, se comportă ca o maşină. Sistemul de reguli şi plăceri care-l obligă să-l adopte este cât se poate de tranşant: Nimeni nu scapă!


Citeşte un articol despre Hi5 şi Facebook. Dă click aici. 


Mai multe poze găseşti aici.

Cum ajunge lumea pe blogul meu?

     În urmă cu ceva timp am intrat pe un blog, iar acolo, am dat peste un articol - în care erau expuse cuvintele cheie după care intrau oamenii pe acel blog. Ideea mi s-a părut interesantă şi, după ce mi-am implementat un sistem care să-mi arate câţi utilizatori mă citesc, am găsit şi cheia care avea să mă ducă spre doleanţele celor care accesează Google. Şi acum, să trecem la fapte şi să comentăm unele dintre cele mai fascinante sintagme!

Unele femei sunt frumoase când suferă - Aici, cu siguranţă, avem un psiholog în devenire. Aş fi curios să văd cum a ajuns la concluzia de faţă.

Soluţii offshore - Nu ştiam că am ajuns un reper aşa de important. Eu, soluţii?

Calitatea voinţei - Aici avem de a face cu un specialist în filosofie. Ştie!

Remedii pentru dragoste neîmpărtăşită - Păi, dacă este nespusă, cum să ajungem la soluţii!? Nu îi înţeleg pe unii.

Problema fiinţei la Aristotel - ca orice filosof, Aristotel are o problemă, şi nu orice problemă,  a fiinţei. Aş spune că încă cu Thales începe problema asta, nu o spun eu, ci tocmai Aristotel.

Când femeia se joacă cu inelul - Ce face?

Suferă bărbaţii când femeia este indiferentă - păi, ăla, mai sus, spunea că femeia este frumoasă când suferă, înseamnă că bărbatul este frumos când femeia este indiferentă, nu?

Gânduri frumoase despre femei - ei, aici este distinsul sau pretinsul galant, cel care oferă flori femeilor şi care le citează versuri din Offshore. Minunat!

Fraze frumoase despre femei frumoase - Aici este apogeul! Tipul acesta caută nişte cuvinte care să-i aducă femei, dar nu orice femei, femei frumoase! Genial!

Ms frumoase pentru femei frumoase - Aici avem o cădere transcendentală, căci amicul, prost din fire, caută soluţii rapide de agăţat. Acesta este tipul care bate cu pumnul în masă, ferm, care ştie ce vrea, nu se joacă, el e direct. Vine, recită citatul din Offshore, cu intonaţie, apăsat, şi pe urmă întreabă: la mine sau la tine? Oare câte femei s-au „culcat“ cu cuvintele lui Offshore?

Femeia este o enigmă - Aş spune la fel şi despre bărbat. Oricum, aici avem de a face cu tipul misterios, cel care se joacă cu ţigara şi care agaţă cu tot felul de mizerii din Freud, ăsta probabil că are părul lung, genul de om care se uită pe sub fire, ca să te doboare încet cu izul lui metafizic.

Omul fericit: Un ideal de turmă! Oare cine a zis asta? Oricum, mare om, hai, filosof!

Offshore ascultă:

Lumea superficiala a actorului

    Când creezi un spaţiu artificial din care se naşte ceva, normal, suporţi consecinţele. Tu eşti cel care pigmentează lumea, tu eşti cel care plăteşte pentru păcatele tuturor. În general, lumea creată de fiecare reprezintă o paiaţă care se urcă pe tine. Tu eşti cel care deschide o lume ce devine închisă. Dar, ce facem atunci când această lume este desenată din necesitate, când ea este, până la urmă, ceea ce trebuie să fie la un moment dat. Această complementaritate inutilă este utilă. Și atunci, care este soluţia? Fugi de ceea ce-ţi este ţie propriu într-o anumită ordine temporală din viaţa ta, sau fugi pur şi simplu de artificial, de ceea ce te ajută să te integrezi în rolul pe care ţi l-a asumat cineva la naştere? De fapt, războiul nu se duce cu cei implicaţi, ei reprezintă oglinda desenată de tine, modul tău de-ai arunca în ceva care-ţi este ţie favorabil, totul se duce cu tine, cu oglinda spartă în tine. Acesta sunt eu, cel care schiţează acum un zâmbet anost, sau cel care muşca precum un şarpe flămând. Până la urmă, tu eşti cel care sparge geamul şi tot tu eşti cel care adună cioburile. Aceste frânturi compun actorul care cântă pe scenă.