Când eram mic mă miram că oamenii suferă, eram chiar intrigat de faptul că eu nu sufăr. Îmi doream să sufăr, să ştiu şi eu ce este iubirea şi durerea din iubire. Pe la adolescenţă am început să cunosc flăcările războiului şi dintr-o dată ideea mea minunată de a suferi nu mi s-a mai părut aşa de minunată. Pe urmă, când viaţa a început să se contureze, să se lase purtată de valurile iubirii premature, am învăţat că lucrurile nu sunt aşa de uşoare. Orice am face noi, oamenii, tot nemulţumiţi am fi, nu? Şi atunci m-am gândit, după ce într-un sfârşit am ajuns să sufăr cu adevărat, că, dacă o să cunosc şi mai multe lucruri, o să ajung să nu mai sufăr deloc, o să fiu, poate, un robot lipsit de orice pată umană. Sincer, nu am reuşit, cu cât am aflat mai multe despre lume, cu cât mi-am dat răspunsuri, cu atât am ajuns să sufăr şi mai mult. Totul s-a transformat cu o râvnă întoarsă pe dos, încât am ajuns să plusez, să mă cern şi mai mult. Omul, ideea de ciment, de un gard ineluctabil, a ajuns să moară la primul fulg, la prima iluzie adevărată. Până la urmă, nu stau aşa lucrurile în viaţă? Citeşte mai mult...
Se afișează postările cu eticheta zahăr. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zahăr. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Ne tot frământă întrebările care ascund ceva în ele, tot încercăm să răscolim sinistrul perfid al fiecărui gând în speranţa că ...
-
Astăzi am citit cel mai frumos comentariu la un articol într-un ziar online. Recunosc, mi-au dat lacrimile de râs, dar omul merită ...
-
Nu cred că există ceva mai interesant pe pământ care să nu fie trădat de jocul dintre alb şi negru. Nu există o dualitate mai m...