Îndrăzneala este poarta prin care se desprinde surâsul suprem al incertitudinilor noastre. Când te laşi vânat de acoperişul cu care te înfuleci în fiecare zi, este aproape normal să vrei, să poţi scoate capul afară. Din neputinţă se nasc cele mai mari realizări, nu din trufia mândriei cu care se construieşte eroul. Nu mai ai ce să pierzi tocmai pentru că nu mai ai nimic, aproape nimic, care să te pună pe scenă. Omul este laş şi nu dornic de luptă. De multe ori, în caustica destinului se găseşte râvna de a ne răzbuna unul pe altul. Dar, poate, de cele mai mult ori, o facem pentru că nu mai avem ce să pierdem. Nu pot să-i înţeleg pe aceşti soldaţi, dornici de râvnă şi de răzbunare. Sincer, a te răzbuna înseamna a te pierde şi mai mult în inutilitatea situaţiei. Tu nu câştigi nimic, ci pierzi tocmai ceea ce aveai înainte: linişte. În schimb, actorul, cel pe care te răzbuni, este acum în ipostaza omului care are ceva de câştigat. El este băgat în seamă tocmai de războiul tău, de nevoia falacioasă de a pune punctul pe I, și de a nu te supune. Ceea ce nu vezi atunci când te apleci asupra unui obstacol de acest fel este surpriza care-ţi face cu ochiul şi care nu te mai scoate din situaţie. Cea mai bună soluţie, şi aici vorbesc oarecum din punct de vedere utilitarist, ar fi să te laşi prădat, omorât de cel pe care vrei să-l ucizi. Soluţia nu stă ascunsă în răzbunare, ci în nepăsare. Cu cât te afunzi mai mult în războiul construit de tine, cu atât te laşi vânat de cel pe care îl ataci cu fervoare. Tu nu eşti spre el, culmea, el vine spre tine. Pentru că planul maliţios de a spala cu sânge orice păcat stă pitit în acea teama cu care se înarmează soldatul, şi nu în naturaleaţea cu care este desenat cel ce este atacat, ajungi treptat să monumentalizezi superficial un lucru care este de sine stătător şi chiar lipsit de vlagă, te laşi furat de furia cu care este încărcată situaţia şi, astfel, ajungi să te pierzi într-o baie precară. Ajungi să practici tot felul de norme, să te supui oricăror limite care crezi tu că ar da roade, ba chiar, faci compromisuri cu ceea ce este viaţa ta prezentă şi, uite aşa, ajungi chiar să nu mai ajungi la tine şi nici la ceea ce-ţi este ţie propriu cu adevărat. Vrei să sufere? Atunci lasă-l în nimicul cu care te-a înfăşcat el pe tine, nu te arunca după el ca un bulgare care se lasă vrăjit de zăpadă şi, astfel, umflat de nimicul în care se aruncă…
Offshore ascultă:
