Un contract buclucaş

Faptul că a dispărut contractul Bechtel nu ar trebui să mire pe nimeni. Mai ales că trăim în ţara lui Caragiale. Este suficient să ne gândim la „O scrisoare pierdută” şi toate se pun cap la cap. Este o logică tipic românească, iar asta învinge orice spirit şi raţiune. Logica românească este deasupra logicii elementare, iar cea simbolică, de ordinul 1, este o joacă. Mă tem că „logica românească” învinge şi logica juridică, chiar şi pe cea modală. De ce? Pentru că „logica românească” îşi permite să fie ironică. Are ceva din aerul lui Socrate, unde „eironia” era scop în sine.

Ce este mai dureros e faptul că „logica românească” este înţeleasă tacit de toţi românii. Ce este mai frapant este faptul că nimeni nu se simte jignit. În fond, dacă stăm şi ne gândim mai bine, „logica românească” trece dincolo de simţ moral şi răspundere civilă. Este mai degrabă felul în care răspundem noi ca societate la obligaţiile pe care le avem. Iar acest răspuns ne permite evident să nu avem nici o obligaţie. În acest hău, logica lui Trahanache, „Ai puţintică răbdare, stimabile!”, a devenit şi este un fel de simbol pentru o întreagă ceată de bovine.

Toţi rumegăm în spaţiul flecărelii, de la Heidegger citire, ca apoi să ne întrebăm cu ce am greşit. Este mult mai convenabil să dansam în jurul anost al unor ironii ieftine decât să punem osul la mişcare. Şi atunci primim ceea ce culegem. Astfel, sistemul de drept, în ansamblu, devine un pion de desfătare al vicleşugurilor caragialeşti. În acest carnaval – deplorabil - omul de rând devine călăul propriei sale vieţi, devine pionul anost de o tablă amărâtă de şah! 

Citeste mai departe.

Interviu cu George Colang

La numai 27 de ani, George Colang se poate lăuda cu faptul că a reuşit să-şi lanseze o carte, are un blog ce în timp a căpătat notorietate, conduce o revistă de filosofie şi colaborează cu diverse reviste. Despre întreaga sa activitate şi nu numai vom vorbi in continuare cu acesta, care a fost de acord să-mi ofere un interviu.

Ilona Andrei: De unde a început şi către ce se îndreaptă pasiunea ta pentru filosofie?

George Colang: Cred că din liceu a început. Aveam un profesor care la ore îmi punea mereu o întrebare, evident care m-a sâcâit: “Cât din tine este tine?”. Şi cum eu eram prins şi cuprins de „realitatea sinelui” mi-a rămas fixată întrebarea aceasta. E o chestiune simpla, minoră, care m-a făcut sa aleg drumul acesta. Evident că nu am descoperit cât din mine este mine, m-am apropiat să spunem, dar este o chestiune simplă, care pană la urmă a avut ceva de spus in privinţa vieţii mele si, in fond, lucrurile simple sunt si cele care ne definesc. Chiar daca ne place sa vedem viaţa dintr-o perspectiva egocentrică si să credem că este important orice lucru din ea si orice lucru pe care îl facem, viaţa se rezuma la câteva lucruri simple, banale, care pot fi văzute foarte uşor, şi pe care nu le vedem, pentru ca suntem ocupaţi mereu cu lucrurile „importante”.

I.A.: In anul 2011 ai debutat cu cartea “Portretul omului contemporan: barbarul”. Cum ai trăit acel moment si cum il priveşti acum, după doi ani?

G.C.: A fost un proiect pragmatic. A început dintr-o idee de la un curs, un proiect comun pe care l-am avut cu Adela Gavrilescu. Am stat la un moment dat si ne-am gândit cum ar fi să scriem o carte pornind de la acest proiect si uite aşa am ajuns unde suntem. Era înainte de a intra la doctorat si m-am gândit că o să conteze cumva, era un exerciţiu în vederea admiterii. Însă, din punct de vedere ideatic, evident că lucrurile s-au schimbat, pentru că acum le văd un pic altfel, dar am şansa să le regândesc şi sa le rescriu prin teza de doctorat pe care o fac, pentru că tema este axata tot pe barbarie, tot pe contemporan, însă acum dintr-o perspectivă morală. Cartea, aşa cum a apărut in prima instanţă şi cum se afla acum pe piaţă, este axată mai mult pe o perspectivă fenomenologică a barbariei, iar morala se poate sustrage, se poate surprinde, dar nu iese la iveală aşa de uşor. Aici este un gând foarte interesant al lui Kant care cred că poate să surprindă exact ceea ce am făcut cu cartea si ceea ce vreau sa fac acum cu teza de doctorat: „Omul este într-adevăr destul de profan, însă umanitatea din el este sfântă.”. Când am scris cartea in 2011 am luat in calcul doar prima parte (omul este intr-adevăr destul de profan), uitând mereu partea a doua, că umanitatea din el este sfântă. Am descris omul din perspectiva profană mai mult, dând la o parte mereu moralitatea. Acum, să spunem că am mai îmbătrânit un pic şi voi lua în calcul tot citatul. ( râde)

Citeşte mai departe. Dă click aici. 

Romania penala

Daca justitia a coborat cu adevarat in strada, atunci ar trebui sa o simtim. Nu numai la televizor. Ar trebui sa se vada atunci cand cumparam o paine si primim bon fiscal, sau cand ne primim restul. Ori cand incearca taximetristul sa ne pacaleasca. Ar trebui, cumva, sa fim linistiti cand trecem prin cartiere marginase.

Ar trebui si iarasi ar trebui…sa ne dam seama ca este o diferenta intre ceea ce se proiecteaza si ceea este factual pe piata. Poate ca asa spatiul public ar fi bombardat cu desene animate si filme de dragoste, iar infractorii reali vor fi fost la loc de cinste in puscarie. Pe tacute! Si fara joc de glezne.

Citeste mai mult: http://www.avocatura.com/romania-penala-s8182.html#ixzz2b5fQFT4g