Câte o picătură, așa se scurge din noi, așa se arată drumul infinit. Cercul nodal ne arată că în om stă apa și noi ne desfășurăm prin ea, la fel cum drumul acesta se desfășoară tainic, prin noi. Ne aflăm fixați între cer și pământ și de aici ne jucăm cu măsura divină. Un pian ce cântă o viață lină într-un parcurs sublim de dinamie și o voce subtilă pe final. Și cânt...căci atât pot să fac, drama persistă! Nu se mai simte, nu se mai trăiește nimic, nu se mai știe nimic, nu se mai găsesc soluții, nu se mai știu gânduri, nimic din tot ce ar putea să ne lege, se lasă ușor...foarte ușor, chiar acum. Sofis cantă la pian, el vrea să ne îmbete cu acorduri line și nu ne lasă, ne conduce, pe toți ne varsă, pe toți ne dirijează! În apă există simetrie cum și în muzică există o anumită simetrie ce stilizează o structură – aceasta, la rândul ei, fiind doar o pâlnie ce ne îmbată cu apă rece. Dar nu poate fi chiar așa tragic – în fond, omul simte țărâna și ploaia, simte...bine zis, dar nu le mai vede. Pe aici... pe la mine, este bine, ascult muzică, chiar o și compun.
Se afișează postările cu eticheta strop. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta strop. Afișați toate postările
sâmbătă, 25 august 2007
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Ne tot frământă întrebările care ascund ceva în ele, tot încercăm să răscolim sinistrul perfid al fiecărui gând în speranţa că ...
-
Astăzi am citit cel mai frumos comentariu la un articol într-un ziar online. Recunosc, mi-au dat lacrimile de râs, dar omul merită ...
-
Nu cred că există ceva mai interesant pe pământ care să nu fie trădat de jocul dintre alb şi negru. Nu există o dualitate mai m...