Portret de om

Am observat că ţinem cu ardoare la aparenţe. Orice ar fi,estemult mai important pentru noi să nu se dărâme acel castel de paie, să nu fie clădit cu iz de minciună, cu un adevăr ferm. Să fim serioşi! Nu acceptăm adevărul nici dacă intră pe fereastră, nu-l lăsăm să ne strice micul parcurs egoist prin viaţă, nici nu avem cum altfel, când totul se învârte în jurul nostru! Dar de ce o cerem de la alţii, de ce ţinem ca ei să fie oneşti, să fie demni de a fi priviţi în ochi? Oare nu sunt şi ei nişte piese ale egocentrismului avid de reuşită, nu sunt şi ei exact ca şi noi, ca nevoile noastre de a nu ne fi aruncat cu apă în ochi?

Nu cred că greşesc când spun că tocmai egoismul este cel care ne face să nu mai vedem, care ne închide ochii; el este şi cel care nu poate să admită că nu totul se învârte în jurul nostru, că orice ar fi, viaţa nu este demnă dacă nu existăm noi şi năzuinţele noastre macabre. În orice individ se ascunde un tiran, un veteran de război şi un înger. Iar nebunia că totul este alb, curat, este doar o pârghie a raţiunii viclene de a-şi menţine şi susţine propriile vicii, crime morale. În plus, orice viciu este o formă perversă de îngrădire, de non-realism, de masacrare a feţelor morbide de care ţinem cu atâta fidelitate.

Citeşte mai departe.

De ce închidem ochii când ne sărutăm?

Nu ştiu cât de frustrantă este întrebarea pentru voi, dar se pare că pe unii îi interesează. Ei bine, în mod normal, închidem ochii pentru că încercăm să cuprindem basmul, lumea ireală şi tot ceea ce se învârte neştiut prin mintea noastră. Ne dorim să îmbrăţişăm irealul şi ne întoarcem inconştient la copilărie, la joacă, la neştiinţă, la ceea ce este tremur şi cutremur în noi. În fapt, trăirea este cea care te condamnă, te pune, te supune la orbire, la ceea ce este mai frumos în tine.

 Dar mai există un motiv pentru care închidem ochii, şi acesta nu este tocmai demn de ceea ce am spus mai sus. Închidem ochii pentru că nu putem să ne imaginăm alături de persoana respectivă, pentru că ne este scârbă de gestul nostru, de halul în care am ajuns. Mulţi spun, în bună măsură, că închidem ochii pentru că trăim  cu adevărat, însă puţin recunosc că de cele mai multe ori ni se face scârbă, că în viaţa facem şi compromisuri, că ne vindem pentru o ţigară, sau o glumă. 

  

Citeşte mai departe.

Profeţii zilelor noastre

Mă tot uit pe diverse situri şi văd o sumedenie de oameni cu idei. Bine, corect spus, văd nişte poze cu diverse conferinţe, ba chiar mai iau (şi) parte la unele dintre ele, dar de fiecare dată constrâns de jugul social. Nu se întâmplă des, aşa că păstraţi roşiile calde, se vor găsi momente să mă maltrataţi cu ele. Nu spune nimeni că nu există gânduri, oameni versaţi, dar am impresia că spectacolul este mult mai mare decât ceea ce au şi ar avea de spus cei implicaţi.

Mult mai interesant este să vezi feţele din public, cum salivează toţi a adulaţie, ori poate a invidie. Oricum ar fi, toţi sunt seduşi de miracolul de a fi alături de Mesia pe Pământ. Până la urmă, nu e nimic rău, dar este obositor, şi chiar enervant când vin unii la tine să te îndemne să-l vezi pe marele profet care a coborât în mocirlă, doar pentru două ore, ca să-ţi destupe ţie capul. Ştiu şi eu că zeul nu se arată. Nu l-am văzut niciodată pe Dumnezeu să ne facă cu mâna din ceruri, dar am văzut o sumedenie de profeţi pe pământ care spun cu mâna pe inimă că l-au simţit şi au descoperit focul suprem al realităţii.

Mai sunt unii – genul corporatist, acel individ la costum impecabil - care folosesc tot felul de englezisme, încercând să ne arate cum stă treaba cu economia şi cu regenerarea universală. Experţi, exegeţi ai banului, aceşti dinstinşi domni pătrund în toate tainele economiei, pesemne că pentru ei nu există nicio problemă, totul este de-a gata ştiut, bun de pus pe masă, însă cum se face că niciunul nu dă o soluţie cu adevărat demnă de luat în seamă?

Profeţii zilelor noastre sunt hilari, cu telefoane în mână, şi jocuri de doi lei, ei îşi amăgesc turma cu preţul neştiinţei lor. Însă, evident, fiecare turmă îşi are un lup, un vestit conducător ce rage din vine. Să luăm exemplul lui Steve Jobs, marele vizionar, geniu, revoluţionar, şi câte şi mai câte apelative de îţi vine să te iei cu mâinile de cap. Dragă cititorule, nu spune nimeni că omul nu a realizat ceva, dar de acolo şi până la faptul că este Geniu, avem cale lungă, avem un drum aşa mare încât Dostoievski, Kant, Nietzsche chiar ar fi geloşi. Mă întreb, dacă Steve Jobs este geniu, oare Einstein ce e?

Citeşte acest articol mai departe.

Schiţă despre natura umană

Nu cred să fie existat o reţetă în ceea ce priveşte omul, dar ea se găseşte la tot pasul în viaţa de zi cu zi. Mai bine zis, se găseşte superficialul celor care cred în miracole şi în reţete cu privire la natura omului. Cel mai greu lucru este să defineşte natura umană, să încerci să scoţi absconsul din ea, ceea ce se sustrage mai tot timpul şi ne scapă mai mereu. Toţi căutăm soluţii cu privire la orice. Şi le găsim! Dar tot nu ne mulţumim cu ele şi căutăm mai departe să îmbunătăţim ceea ce pare ridicol de depăşit. Uite aşa, falsificăm ceea ce deţinem şi dăm cu piciorul la ceea ce poate fi cu adevărat preţios. Suntem conservatori doar pe hârtie, restul fiind de reciclat! 

De ce nu vor bărbaţii să se însoare?

Cred că unele dintre cele mai mari probleme pe care şi le-au pus femeile au fost legate de modul în care bărbaţii au ales să înţeleagă legământul suprem. Dar, poate, chiar acest titlu suprem îi leagă pe bărbaţi la ochi. Nu aţi observat? În ziua nunţii, femeile sunt cu adevărat fericite. Evident, există şi excepţii, dar nu discutăm de ele acum. Bărbaţii, crispaţi, parcă aleg să-şi taie venele.


În fond, de ce ar vrea un bărbat să se însoare? Viaţa lui este cu totul diferită de cea a femeii. El caută mereu să-şi verse sămânţa, să facă victime, cel puţin ideal. Femeile – din toate timpurile – merită să fie adulate, căutate, dar ele aproape niciodată nu se lasă căutate, ci caută să-şi facă singure dreptate.


Mai simplu spus, niciun bărbat nu vânează cu adevărat. Ei sunt cu mult timp înainte aleşi, chiar şi atunci când au impresia sinceră că au pus mâna pe cineva. De fapt, bărbatul, preocupat fiind tocmai cu vânatul, uită esenţialul, uită să caute prada, să pună mâna cu adevărat pe ea. Leul, foarte puţin vânează, şi atunci o face cu un scop, să nu-i fie furată femela. Altfel, stă la caldură, nu-şi mişcă fundul. Aşa e şi aici.

Citeşte acest articol mai departe. Dă click aici.

Lansare Portretul omului contemporan. Barbarul

Vă aştept pe data de 26 noiembrie la lansarea cărţii Portretul omului contemporan. Barbarul. Lansarea se va desfăşura începând cu ora 15.30 şi va avea loc în cadrul targului de carte Gaudeamus. Locaţia va fi standul editurii Minerva. 

Evenimentul pe Facebook îl găseşti aici.