De unde vine dispreţul? Din încordare şi nefericire, din cumulul acumulat de stres, din orice? Din ce? Cum ajungem să dispreţuim? Să spunem că vrem să călcăm în picioare, să ştergem cu buretele, să omorâm cu sânge rece?! Nu există om care să nu fi fost vreodată tentat să rupă cu dinţii. Orice ar fi, chiar şi în cel mai subtil mod de falsifica viaţa, nu există încercări mai mari decât acelea de a juca teatru atunci când e vorba să ucizi cu sânge rece. Însă, formele de barbarie nu se văd de cele mai multe ori, şi nu sunt prezente la cei care dau din gură şi urlă ca nebunii. Nu! Ele sunt şi vin tocmai de acolo de unde nu te aştepţi, din mănunchiul oamenilor fără de chip, şterşi, care nu ies niciodată în evidenţă cu vreun truc sau vreo nebunie. Să fie tocmai acest fapt lucrul care-i obligă la crimă? Să fie tocmai nebunia de a nu sta pe scenă motorul care generează orice fel de conflict?
