Se afișează postările cu eticheta profilactic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta profilactic. Afișați toate postările

marți, 20 aprilie 2010

Despre seducător şi miel

         Nu este nimic genial în a scrie ceva, este poate o modalitate de a seduce cititorul, de a-l pune în acord cu propriile sale gânduri care stau nesimţit ascunse în ultima pârghie a intelectului. Lumea se dezbină, vrem nu vrem, ajungem să ne lăsăm purtaţi de propriile noastre temeri. În jocul pricinuit de societate ajung să câştige doar cei care se lasă mai uşor vânaţi. De aceea, omul, dacă ar fi să urmărim schema postulată de mine, este predispus să se lase vânat sau măcinat de jocul vânătorului şi al mielului. Toţi spunem că suntem tari şi că avem potenţial inegalabil ce străpunge şi cele mai-nalte culmi, dar puţini reuşim cu adevărat să cunoaştem mai mult decât lungul nasului. Prădătorul este cel care pune preţ pe mijloace. Mielul este cel care vorbeşte din resentiment. Vocea lui este cutremurător de tare, dar ţipătul lui vine din frustrare, şi nu din tăria cu care se zdruncină lumea cuceritorului. Cel care se lasă sedus, mielul, aduce cu sine mirosul unei nopţi temătoare. Când vorbim de miel, avem în vedere o atitudine profilactică. Când vorbim de seducător, avem în vedere o atitudine cabalistică. Cele două atitudini se topesc în jurul veşniciei cu care se propagă voinţa colectivă a lumii. Lumea reprezintă voinţa incipitului, darul cu care se lasă botezaţi şi cei slabi, şi cei puternici. Este normal să existe relaţii ce ţin de ierarhizare, atâta timp cât în spaţiul proiectivităţii noastre se naşte şi dăinuie o atitudine haotică, ce trebuie oarecum prinsă, subordonată unor reguli, conduite ce ţin atât de natura specifică omului de a fi în lume, dar şi de modul în care cultul instinctului de conservare poate fi luat în seamă. Noi avem nevoie să fim apăraţi de „noi“. Mai exact, în goana după oblaţiune, cuceritorul adulmecă orice doar ca să-şi satisfacă orgoliul. În acelaşi timp, mielul trebuie să-şi asigure existenţa precară, zdruncinată de nevoia seducătorului de a erupe şi totodată mânată de frica cu care dansează însuşi mirosul mielului. 

Offshore ascultă: