Totul este retorică

    Filosofia a fugit de retorică şi s-a întâlnit cu ea după colţ. Matematica ţine să fie instrumentul raţional, dar uită că nu există aşa ceva. Aproape toate principiile logicii sunt precare. Nu există sistem care să nu pocnească în propria lui creaţie. Fizica dărâmă empiric multe ecuaţii care ar trebui să aibă în vedere tocmai punctul de pornire. Nu spun că nu există nimic, ca un iubitor de solipsism, ci că totul are o valenţă poetică, retorică, sofistică, culmi vecine cu eroarea care ţin să ne arate că şi adevărul este "precar". Cum să ajungem la adevăr dacă totul este bătut în cuie? O răsturnare a tuturor valorilor nu mai este valabilă, o revoluţie kantiană nu mai este posibilă, ştiinţa este o religie care are iz de tămâie, canoane şi cutume perimate şi sugrumate voit de unii şi de alţii. Dinamita nihilismului nici nu poate fi gândită, deconstrucţia la fel, totul este ţinut în braţe de un sistem care, culmea, caută valori!