Iată o întrebare! Cum ne percepem frământările? Cu centura de siguranţă
pusă pe noi, sau cu tumultul alunecos de inconştienţă? Oricum ar fi, trebuie să
cântărim cumva, să scoatem raţiunea la iveală, să ne demascăm epistemic
trăirile. Dar cum procedăm? Cum ştim că înşelăm? În ce condiţii? Înşelăm de
fiecare dată când ne trece vreun „fior” prin minte, sau când ne punem în
aplicare pompa somatică? Dacă de fiecare dată ne punem împotriva trăirilor
noastre, atunci ajungem să ne trăim iluziile. Iar dacă alegem să le trăim, ne
pierdem firescul. Şi atunci? Cum calculăm? Cu lopata sau cu inima?
Dacă
tot există un spaţiu al moralităţii, de ce trebuie să ne limităm la corp? De ce
nu ar fi râvna o problemă? De ce nu ar fi privitul în ochi o problemă? Numai
somaticul este duşmanul moralei? Oare dorinţa de moment, fascinaţia de a
gestiona momente ideale nu este o problemă? Dar să punem totul în plan practic.
De ce nu ar putea fi condamnat moral şi spaţiul ideal al dorinţelor? De ce ar
trebui să dăm cu pietre doar în factual?
Citeşte mai departe acest articol. Dă click aici.
