O să fiu veşnic în cautare de nimic. Nu o să vreau nimic care să mă definească cu adevărat. O să vreau, poate, să fiu şi mai ascuns, să mă las dus de acest val care mă minte, care-mi spune că plutesc într-o lume plină de himere. În „felul nostru“ suntem construiţi să vedem lumea ca şi cum ar fi la picioarele noastre. De aici, din „jurul“ care se postulează uşor dinspre şi pe sub noi, totul are valoare, mai puţin gesturile care trădează. Mă tentează să-l văd pe omul necunoscător, pe cel care face elogiul scepticismului, și nu pe cel care ridică în slăvi raţiunea. Ce este raţiunea? Nu este nimic mai mult decât un concept obosit care nu are pic de valoare şi care ţine să ne ascundă drumul de zi cu zi. Raţiunea nu există, există doar limitele care ne fac să percepem ceea ce vrem să percepem. Este tabloul care conturează o lume fermă, cu reguli şi norme prescrise, un tablou în care există numai alb şi negru, doar întrebări şi răspunsuri. Lumea nu este deloc aşa, dar tinde să devină precum un aparat care se închină la nişte legi fizice. Trebuie să înţelegem că omul îşi găseşte autenticitatea tocmai în el, nu în modul în care ţine morţis să o arate, să ne facă să vedem ceva ce nu poate fi în esenţă văzut. Ei bine, raţionalul este cel care-ţi vinde masca, el este cel care te ascunde de tine, de alţii, de toţi cei care te privesc. Hai să ne jucăm. Totul este aici, cheia aşa arată, dansul şi jocul ca norme prin care iraţionalul se naşte. Să trăim într-o lume a poeziei, şi nu a direcţiei matematice, să ne lăsăm purtaţi de iluzii, de minciuni efemere şi de tot felul de utopii obscure. Gesturile sunt cele care „trădează“ raţiunea. Ele ne arată că trăim inconştient şi nu conştient. Prin mimică ne deghizăm de raţiunea obscură care ne învăluie. Să muşcăm o buză şi totul să fie superficial! Şi atunci o să vedem că totul este real, şi nu ireal!
Offshore ascultă:
