Am mers ușor pe lângă voi. Cu mult timp în urmă vedeam o altă lume, o lume normală, dar situația s-a schimbat. Sunt bulversat de marile contradicții formulate, cât mai des de voi, mă mir cum vă suportați. Omul zilelor noastre e prozaic, în el se macină materialul superficial al unei vieți conduse de o avarie lină. Uite cartonul ce plânge cu lacrimi de ulei, în el se stinge focul. Uite viața colorată-n mii de culori închise – în toată plenitudinea ei vine vulgarul. Această stare provoacă – dezgustul, ura, mila, mizeria, inepția, misticismul aglomerat, putrefacția sufletească și durerea. În ultimă instanță, regăsim durerea sibilică, căci ea este simțită de un număr foarte mic de oameni. Situația, în fapt, poate fi văzută ca un simplu element estetic tragi-comic – în drept, ea este cât se poate de normală. Ne învârtim prin cuvinte goale, prin locuri scrise de ciobani, prin turme reglementate de barbari.
