Slab, puternic

   Am învăţat astăzi că nu contează cine este puternic şi cine este slab. Până la urmă, fie că eşti slab, puternic, fie că îţi este frică să nu te pierzi, să câştigi, fie că nu ştii ce este cu tine pe pământ, nu contează. În fond, nimic nu contează cu adevărat. Ne place dansul şi minciuna şi tot ceea ce vine la pachet. Aşa că, hai să ne minţim, să ne spunem că totul este frumos, să încercăm să minţim şi pentru alţii, poate că aşa o să fie mai bine pentru toţi. Vulnerabilitatea omului a fost ascunsă dintotdeauna. Nu a existat niciun ciot niciodată care să spulbere această certitudine. Omul şi-a mascat incapacitatea de a domina sub papucul steril al violenţei. Şi focul se naşte din invidie, dar din amor?

   Sentimentul acesta de a fi fost furat cândva de o persoană este cât se poate de frustrant dacă nu se consumă cumva, dacă nu se scurge subtil în fiinţa noastră. Iubirea pierdută se varsă în tine, iar ceea ce mai rămâne din acel fior nu este nimic altceva decât drama de a fi singur. Când eşti singur, capeţi experienţa sinelui care îţi spune că nu mai eşti vânat. Ego-ul tău este acum gol, dar însăşi vacuitatea goliciunii ţine să te scufunde într-o lume apusă. Când eşti rupt şi lovit de gloria iubirii pierdute, capeţi neputinţa de a sta pitit în faţa ta, capeţi experienţa unei nopţi senine de vară prin care ajungi să îţi nimiceşti orice speranţă. A fi pierdut înseamnă să nu mai ai speranţă, a vedea capătul unei linii ce te străpunge cu dor şi nu cu fior…

A fi sau a nu fi?

    

     Cred că aşa arată întrebarea întrebărilor. Dacă stau să mă gândesc, toate filosofiile au pornit de aici. Toţi se învârt în jurul fiinţei. Platon o vede dincolo, iar Wittgenstein spune că este doar o neînţelegere lingvistică. Până la urmă, nu contează. ,,A fi sau a nu fiʼʼ stă ca pion fundamental în lumea noastră de zi cu zi. Eu înţeleg prin acest tip de retorică subtilă o nevoie la fel de subtilă de a pune la îndoială însăşi îndoiala. Iar când se întâmplă să ataci incertitudinea, nu faci decât să ataci certitudinea existenţei tale. În fond, bariera care separă visul de realitate este infimă. Cele două elemente se complinesc. Singura linie care certifică realitatea este reprezentată de continuitatea faptelor noastre. În vis petreci necesitatea inconştientului de a se desăvârşi, în timp ce în viaţă petreci tot necesitatea inconştientului de a (se) dansa.

Yiruma - One day diary

Oglinda deşertului

      

     În deşertul fiinţei mele s-a acumulat toată vacuitatea discursului ontologic. Sigur că am hotărât să mă ascund în fineţea incertitudinii lovite de nimic. Ce este golul care ne separă de lume? Dar lacrima care zâmbeşte lacunar la colţ de stradă? Noi secătuim ultimul strop de durere şi tot noi avem tendinţa să sufocăm orice tendinţă divină. Nu este greu să urmez discursul abscons al nimicului; este poate doar insidios. Golul incită tocmai pentru că se află în noi, tocmai pentru că ne seduce cu potenţa sa de a fi alunecos şi perfid. Şi asta pentru că în el se sparg toate măştile culese de timp. Pesemne că în el se strâng toate durerile latente. De fapt, cu siguranţă, în el găsim posibilitatea ironiei de a fi adâncită în incertitudine. De ce incertitudine? Pentru că viaţa este nesigură şi ascunsă. Pentru că proiectivitatea limitelor impuse de noi se poate întoarce împotriva noastră. În fond, totul se strânge şi se adânceşte în noi..

Her Morning Elegance / Oren Lavie

Oren Lavie | MySpace Music Videos

Despre deşert

    

     În lumea noastră acidă naştem la tot pasul noi comori. Poate că este natural să depăşim accentul tragic al cotidianului făcând apel la vis. Îmbrăţisăm dorinţa, o naştem precum cerul înstelat şi ne certăm cu ea. Ne desfăşurăm în acest palimpsest ideal şi ne jucăm. Poate că viaţa însăşi este o dorinţă ce aşteaptă să ne înşele. De fapt, aşa face, ne omoară la propriu cu simplul fapt că există în noi. Platon se juca cu lumea ideală şi deschidea noi portiţe. Noi, acum, suntem aruncaţi în lumea lui. Iubim idealul mai mult ca pe propria noastră certitudine. Avem dogme şi religii, caste şi partide. Totul pentru nimic. O luptă oarbă ce-şi propune să ne ghideze prin lume. Am ajuns să iubim iubirea.