Cum ajunge lumea pe blog? (part 2)

   Spuneam, în primul articol, pe tema celor care îmi vizitează blogul, că o să ţin o mică evidenţă a tuturor frazelor de căutare. Este interesant să vedem cum ajunge lumea pe blog şi ce preocupări au cei care vizitează bloguri în general. Firmele de marketing primesc bani pentru o schiţă a cititorului de blog. Eu voi face o schiţă gratuită a societăţii româneşti. Normal că am ales frazele cele mai stupide. Să purcedem!

Traducere sărut demonic: Există, carevasăzică, un individ care caută o traducere a sărutului demonic. Oare, dacă tot este demonic, angelic poate fi?

Cum defineşti un bărbat bun: O să scutesc biata fata de întrebări existenţiale şi o să-i spun că un bărbat bun o să fie cu totul altceva decât o definiţie de pe un blog.

Ce cuvinte să folosim când vrem să cucerim o fată: Măi, nici acum nu vă potoliţi? Am zis că vreau şi eu un mail de mulţumire, nimic. Oare câte femei se culcă cu „frazele“ lui Offshore? Off!

De ce iubim baieţii răi? Ei, uite o tipa care recunoaşte, răspunsul este pe blog! De fapt,  click aici.

Autoportret cu figuri de stil: lumea dă bacul, aşa că trebuie să înveţe cum stă treaba cu figurile de stil.

Iubirea adevărată se consumă între patru pereţi şi nu pe hi5: Asta încerc să zic şi eu, ca dovadă că omul a ajuns direct la mine pe blog!

Jocuri fete violate de baieţi: Ei, aici, pare că avem nişte oameni cu preocupări înalte. Nu am înţeles partea cu jocul, având în vedere că e vorba de un viol!

CE ESTE O FEMEIE? Off, nu pot să înţeleg cum poţi să întrebi ce este un lucru pe care îl defineşti. Vorbim de femeie de parcă am vorbi de un obiect: Ce este un pat? Un obiect pe care dormi. Ce este o femeie? Un obiect, pentru cel care pune asemenea întrebări.

Fantoma mea iubită moartea şi devenirea în fantomă: ăsta e cretin! 

Sărutul intim e păcat: Sărutul în public este desăvârşirea întru Dumnezeu!

Offshore ascultă:

Societate: Facebook şi Hi5

      
     Aveam de gând să scriu câte ceva despre Utopia lui Morus, fiind mâhnit de modul în care oamenii buni ajung să se jertfească, doar pentru ca noi să putem scrie acum aceste rânduri. Cineva mă tragea de ureche şi îmi spunea că omul nu este un animal, că noi suntem mult mai mult decât o adunătură de oase, însă modul în care persoana respectivă pune problema este de-a dreptul simplist, eu înţelegând prin animal o posibilitate naturală de a ajunge la subconştient. De ce spun toate aceste lucruri? Pentru că vreau să vă prezint carnavalul în care trăim cu toţii. Şi răi şi buni. Cercul care ne creionează destinul comun este presărat cu nesaţ de oase frânte, gânditori şi oameni simpli, luptând şi murind pentru o lume mai bună, pentru schimbare. Îmi este frică să vorbesc despre schimbare, mai ales că ea atacă preceptele cu care ne înhămăm zilnic. Este posibilă schimbarea? Chiar putem să ştergem cu buretele orice lacrimă? Tabula rasa! Toţi vorbim de schimbare, o căutăm, suntem în proximitatea ei şi, totuşi, nu o avem, nu ştim să ajungem la ea… Mă tem că nici nu avem cum să o facem, fiind comozi, apatici, leneşi şi chiar sictiriţi de modul în care ne purtăm prin lume, socotim că este mult mai simplu să ne lăsăm purtaţi de iluzia comodităţii care ne spune că totul curge normal atâta timp cât nu punem întrebări şi ne vedem de treaba noastră. Care treabă? Să zâmbim fals pe Facebook? Să arătăm că am vizitat câteva ţări străine, doar ca să ne punem nişte poze pe net? Ne pudrăm, ne falsificăm aşa de mult, încă ajungem să spunem că, de fapt, ne conturăm frumuseţea. Dragii mei, frumuseţea nu se creionează, nu are de ce, ea fiind elementul în jurul căruia ar trebui să se învârtă tot. Ne dăm cu părerea, le ştim pe toate, inventăm norme şi le aplicăm după bunul plac. Spunem că „hi5 is otv, facebook is national geografic“, dar uităm că ambele sunt situri de socializare, de parcă există o diferenţă de calitate între ele. Şi, cel mai grav, suntem manipulabili, rău de tot, aşa de rău încât politicul se joacă cu noi, aşa de rău încât securitatea nu mai are nevoie de securişti, este suficient să stea toţi pe facebook şi să vadă ce-am mai făcut. Trăim în această lume obscură, virtuală, încât unul a ajuns să spună, şi pe bună dreptate, citez: „Iubirea adevărată se consumă între patru pereţi, nu pe hi5.“ Din păcate, are dreptate. Orice om normal, care are un blog, care apare pe un site de socializare, devine tentat să se idolatrizeze. Nici nu are cum, sute de comentarii, poze lascive, invidie şi râvnă. Ceea ce nu ştiu aceşti iluştri păpuşoi este că siturile de socializare, în frunte cu blogurile, creează personalităţi, îţi vând iluzia că eşti un om important, că eşti căutat, adulat, tu fiind doar un mijloc în calea spre bogăţie a marilor companii care patronează cu fală acest circ. Acum, sigur, vei fi tentat să spui că şi eu am un blog, un site unde postez tot felul de poze şi alte minunăţii, aşa e, dar eu nu mă scot pe mine din acest tablou, şi eu sunt ca şi voi, cum ar spune Heidegger, captiv în jocul cotidianului. Şi ar mai fi destule motive de enunţat, dar mă doare capul. Pentru ce a murit Thomas Morus? De ce au murit atâţia şi atâţia, de ce o să-mi fie situl monitorizat de servicii interesa(n)te? De ce trebuie să existe eroi? Sincer, ca să stăm toţi pe hi5. 

PS. Există oameni preocupaţi să-şi hrănească copilul virtual, lăsându-l pe cel real să moară  de foame la propriu. Ştirea aici. 

Offshore ascultă: