Viaţa nu ar trebui să doară niciodată; dacă tot avem atâtea promisiuni ascetice, ar trebui, măcar acum, să ne fie mai uşor, să ne spunem că luăm parte la ceva mare, aşa de mare încât devine mic. Nu cred că există fiinţă umană care să-şi propună să sufere, dar uite că tot suferim, nu ne mulţumim cu nimic, pierdem câte un strop din noi, în fiecare zi, şi totuşi noi nu ne mai săturăm să plângem. De unde vin lacrimile? Nu, oare, din mănunchiul orgolios, din foşnetul găunos de ardoare, poate din ciocnirea cu o altă lume? Cert, ele vin, fie că zâmbim cu ele, fie că ne sărăm la fel de mult cu ele… Ce este totuşi ciudat la noi este că suferim cu totul, că trupul în scorbura sa ţine să arate că e mult mai mult decât o adunătură de oase, că totul se strânge într-un punct de fugă ce ţine să sufoce şi ultima pată de autenticitate carnală, că este, fie că nu vrem sau că vrem, o bătălie de forţe ce pocnesc în noi. Ele ne spun că suferim şi tot ele ne arată că zâmbim. Omul nu este un ocean monstruos, este cât se poate de real, păgân în ale cerurilor şi totuşi mare, deşi eu aş spune că e umil, sau nu e? Oricum, ideea este simplă, omul nu este zeu, nu o să fie şi nici nu are de ce să fie! Poate că frumuseţea fiecărei reuşite constă în naturaleţea cu care muncim, în ghiontul dintre două slujbe sau chiar în patul mincinos al unui străin. Dar, parcă nu sună bine, nu? Să ne mulţumim cu aşa puţin?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Ne tot frământă întrebările care ascund ceva în ele, tot încercăm să răscolim sinistrul perfid al fiecărui gând în speranţa că ... -
Astăzi am citit cel mai frumos comentariu la un articol într-un ziar online. Recunosc, mi-au dat lacrimile de râs, dar omul merită ...
-
Nu cred că există ceva mai interesant pe pământ care să nu fie trădat de jocul dintre alb şi negru. Nu există o dualitate mai m...
19 comentarii:
Sublim...Pur si simplu m-ai lasat fara cuvinte...
"Viaţa nu ar trebui să doară niciodată; dacă tot avem atâtea promisiuni ascetice, ar trebui, măcar acum, să ne fie mai uşor, să ne spunem că luăm parte la ceva mare, aşa de mare încât devine mic. Nu cred că există fiinţă umană care să-şi propună să sufere, dar uite că tot suferim, nu ne mulţumim cu nimic, pierdem câte un strop din noi, în fiecare zi, şi totuşi noi nu ne mai săturăm să plângem."
Prea frumos...Intr-adevar asa este...Alergam dupa un acel ceva, il gasim si apoi, nu mai are acel farmec...Niciodata nu suntem multumiti:(
uneori ceea ce avem tendinta sa credem ca ne dorim cu adevarat atinge perfectiunea printre idealurile noastre, insa atunci cand incercam sa ii gasim un loc in realitate observam de abea atunci ca fiecare lucru si fiecare fiinta are un defect. si cred ca suntem atat de orbiti de acel ideal pe care ni l-am propus incat nu realizam ca si un lucru imperfect are farmecul lui fiindca se potriveste cu locul cuvenit in realitatea noastra.
Pifuneata@ Multumesc:)
Lady Bug: Idealurile ascetice ne indeparteaza de lumea reala..spune Nietzsche. Vezi ca asta trebuie sa o retii;)
Eu cred ca de fapt nu viata doare. Ceea ce doare este costumul spatial, corpul nostru de carne care nu poate tine pasul cu viata si se juleste si rupe treptat treptat de-alungul drumului dintre nastere si moarte. Costumul spatial este cel ce sufera, asistat bineinteles de terminalul "inteligent" numit creier.
"Paradisul nu era suportabil, altfel primul om s-ar fi obişnuit cu el."E. Cioran
Durerea accentueaza , de obicei, aura fericirii, o contureaza si ii reda finetea in ochii vanatorilor ei. in timp ce macinarea interioara a sentimentelor creeaza o lume secreta de voia lor, de destinul lor de a te intregi in urcusul tau spre soare. Omul a cunoscut neajunsul in paradis. "Totul nu e indeajuns"
Hey :) am apucat sa`ti citsc cateva post`uri .. si ce pot sa`ti spun.. sincere Felicitari .. scri foarte frumos si profund.. bafta in continuare >:d< imi plac temele si punctele pe care le abordezi dar mai ales .. felul in care o faci .
Viata nu ar trebui sa doara, dar totusi o face...Stii, ma gandesc daca lucrul acela mic nu devine la un moment dat invizibil sau pur si simplu ignorat.....Acum simt ca pierd un sfert din mine....In momentul de fata, m-as multumi cu liniste sau un somn bun, sa uit de cel drag.....Stiu ca suna aiurea, insa e real. Din pacate...
"Viaţa nu ar trebui să doară niciodată"- frumos spus...
si totusi este necesar sa plangem sau sa suferim tocmai pentru a ne curata de mizeriile care se aduna in interiorul nostru...
"Să ne mulţumim cu aşa puţin? "
daca se poate sa ne placa,ne oferim multumirea si cu atat.
Cit de adevarat ... Noi, oamenii suferim mereu, chiar si atunci cind s-ar presupune ca trebuie sa ne fie bine. Niciodata nu ne multumim. Cu cit mai multe avem, cu atit mai multe ne dorim. Dar poate e un lucru bun asta ca nu ne multumim cu putin, poate astfel invatam sa luptam pentru ceea ce vrem cum adevarat.
toobored@ Este evident ca se poate intampla sa te doara psihosomatic, dar sunt momente cand situatia existentiala te apasa, cand tine sa ti spuna ca, dincolo de corp sau orice altceva, sta parca ceva si mai mare, un ghem care te apasa, sugruma, vrand din ce in ce mai mult de la tine...
Neskie@ Cioran: Limita unei dureri? O durere si mai mare! Este excelent comentariul tau:) Te mai astept pe aici!
Andreea@ Multumesc. Atunci te astept si cu o opinie concreta despre articole:)
silvia@ Te afli situata in jocul dintre durere si placere. In fapt, toti facem asta...
carmen@ Am zis ca nu ar trebu sa doara, evident la modul general, in care egoismul nostru triumfa fara cale de atac. Cu toate astea, la fel de evident, chiar daca ne place sa credem sau nu, viata doare al dracului de mult.
Toteu@ Daca si cu parca...Nu vom fi niciodata multumiti cu ceva, chiar si atunci cand lumea ne va fi mai draga, vom scutura si tot vom gasi ceva de care sa ne legam. Asa arata firul evolutiei noastre, nu am ajuns la banane si astfel am pus mana pe bat, pe unelte! Nemultumirea, strict practic, duce undeva, insa in plan personal, ucide.
Ştrumful tău@ Tot acest joc poate sa insemne si declinul speciei.
Asa e, dar crede-ma ca nu-mi mai place jocul asta........
Trimiteți un comentariu