Câte ceva despre mine…zise falsificatorul

    

     Am citit mai demult, pe un blog anume, o descriere ce ţinea să separe faţa creatorului de faţa creatului. Este evident că, în fiecare operă, mare sau mică, plăsmuitorul se găseşte şi totuşi nu se găseşte. El este acolo prin gândirea şi prin munca sa, prin sudoarea cu care se rupe de cotidian doar ca să nască, un soi de maieutică. Însă, într-o bună măsură, cel care scrie nu este şi cel care ştie să pună mâna pe viaţa sa şi să fie în acord cu propria sa credinţă. Când scrii, te prostituezi, te rupi de tine în speranţa că o să ajungi la tine. Cei ce citesc nu fac decât să ajungă la o linie mediană, la un joc ce se desfăşoară între adevăr şi minciună, poate, la nimic, căci, până la urmă, ideea de prostituţie e mult mai frumoasă decât adevărul cuvintelor tale. Şi, uite aşa, ajungem la omul din spatele măştii, nu a celei conturate de viaţă, a măştii scrise voit de perversiunea de a te ascunde. Nu mi-am dorit niciodată să fiu păpuşar, dar uite că, vrei nu vrei, în viaţa mai faci şi scene fierbinţi de minciună.