Străinul din mine

      
     Există un străin rece în fiecare om care se lasă manipulat de dorinţa de a se cunoaşte. Nu este nimic mai adevărat decât „neadevărul“ care zace în noi. În esenţă disimulaţi, veşnic în confuzia instaurată de norme, oamenii sunt cei mai slabi dintre animale, căci fiecare se înveleşte cu un ideal ca apoi să înfulece cu sete oasele celuilalt. În oameni există venin şi sare, clocot şi nesaţ! Singurătatea te face să înfuleci precum şarpele care nu se lasă doborât de nimicul ce îi apare în cale. Iminenţa este calea avidă de a surprinde natura umană. Podoabele şi poveştile sunt doar arome care ne fac şi mai precari, chiar precari, căci totul se lasă vânat în ultimă instanţă de pofta de a pune laba pe cineva sau ceva. Jocul este transformat în sistem, iar existenţa, în condiţii de valabilitate. Nimic nu este mai adevărat decât faptul de a fi lovit, aruncat, adulat, sechestrat de iminenţa cu care se propagă jocul de împrejurări. Conjunctura este chipul care ne strecoară, în faţă, toate posibilităţile ferme de a fi noi cu noi, de a ajunge la esenţa animalică, care dă cu sticla în norme şi sisteme obscure, şi totul pentru a ne surprinde şi mai uşor. Oricât am încerca să ne potolim şi să ne domolim cu dorinţele care ne fac să nu mai fim noumenali, şi chiar dacă nu am încerca, tot am ajunge să ne străpungem cu tot ceea ce ne alcătuieşte. Omul nu este un zeu care se închină lângă o cruce. Omul este o maimuţă care imită un zeu. Aşa arată lumea animalelor, un circ în care voinţa devine cale spre o mai bună purtare, iar lumea ce creşte de aici, un mic obstacol în calea devenirii noastre, care este acum şi mai mult falsificată de norme şi „fanatisme“ superficiale. Încerc să fiu integru, să mă apar de caii mei, de toţi cei care mă năpădesc, şi uite că nu pot. Muzica, scrisul, dansul, totul este o rânduială animalică.