sâmbătă, 11 septembrie 2010

A cuceri sau a iubi?

       Aseară am vorbit cu o persoană şi mi-a spus o chestie care mi s-a părut bună de luat la puricat şi pus pe blog. Normal, am uitat premisa de la care ar fi trebuit să înceapă acest articol, dar sper să mi-o aduc aminte pe parcurs. Era ceva despre iubire şi modul în care iubim. Până la urmă, subiectul ăsta nu a încetat niciodată să moară, poate a înflorit cu fiecare dintre noi, dintre gândurile noastre. Este important să cucereşti o persoană sau să fie ceva de la sine? Mi-am adus aminte, mă întrebase dacă eu am cucerit vreodată sau dacă m-am lăsat cucerit. Nu o să vorbesc acum despre viaţa mea personală, dar am să încerc  să conturez o mică idee. Ei bine, dacă noi ne dorim să iubim cu adevărat, adică împotriva oricărei dorinţe, dacă noi căutăm să vină ceva peste noi, de ce totuşi cucerim? De ce trebuie să cucerim? Aş spune, în colţul de faţă, a cuceri nu înseamnă decât a seduce sau a lua în stăpânire cumva, cu diverse tertipuri sau mijloace. Toţi se mândresc că au cucerit la viaţa lor, însă este aşa important să punem mână pe cineva, să vedem în el doar o jucărie a propriilor noastre fantasme? Eu, unul, aş vrea să fie un sentiment reciproc, să apară, pur şi simplu, şi să se vadă că este mult mai mult decât o simplă dorinţă. Dragii mei, seducătorul nu o să vrea niciodată să iubească, firea lui cuceritoare o să-l oblige să vrea mai mult. Toţi cei care cuceresc, nu iubesc, iubesc ideea de a domina, de a pune mâna pe ceva, fără să lase de la ei, chiar dacă cred că lasă ceva de la ei. Hai să fim sinceri şi să ne dorim să nu fim cuceriţi, şi nici noi să nu cucerim, pentru că iubirea este dincolo de acest joc pervers, este dincolo de bine şi de rău, vezi Nietzsche, este dincolo de orice voinţă subtilă. Aş alege oricând să merg pe stradă şi să o întâlnesc pe ea. Aş alege oricând să nu aleg nimic, să mă las dus de val şi să simt orice nenorocire, chiar şi durerea, dar să fiu lăsat pe urmă să mă las dus de valul nenorocirilor mele. 


26 de comentarii:

Andreea spunea...

de ce trebuie sa cucerim?..hm..sa-ti spun parerea mea cat se poate de subiectiva: pentru ca eu iubesc mai mult drumul decat destinatia, pentru ca ma fascineaza vanatoarea mai mult decat prada :)..poate de asta

George Colang spunea...

Sophy@ Aia nu e iubire.

Roxana Milea spunea...

exista un mare adevar in ceea ce spui tu, care de-a lungul timpului a si fost probat:cand cucerim ne lasam dominati de ideea de a stapani, uitand de frumusetea sentimentului de iubire.totodata trebuie sa admitem si ca, in iubire se gaseste intotdeauna si egoism.vrem persoana respectiva numai pentru noi.deci oarecum,arta de a cuceri are oarecum legatura cu iubirea.sigur,tema iubirii lasa loc de multe interpretari,fiecare luandu-o pe cea mai avantajoasa siesi.

fly2sky spunea...

Perfect de acord :)

George Colang spunea...

Roxana@ Este evident ca in iubire exista si un strop de egoism, insa eu as vrea sa cred ca nu exista, ca nu se reduce totul la o dorinta. De aceea, important nu este procesul in sine, cum se agata cei doi, ci mai de graba, cum se intampla sa fie cei doi, cum se petrece totul in spatiul cauzal al nimicului. Este la fel de important sa vedem dincolo de vointa noastra de cucerire, sa vedem jocul sau minunea, atat...

George Colang spunea...

Fly2sky@ Sigur? Nu te cred! :)

Unknown spunea...

a iubi :)

Anonim spunea...

esti ireal...

silvia spunea...

In cazul meu, lucrurile au venit de la sine. N-am crezut ca mi se poate intampla asta pe Internet si sa ne intalnim dupa 7 luni, dar iata ca a mers. Nu a trebuit sa ne gandim cine iubeste mai mult, cine saruta mai mult sau cine sta in bratele cui. Pur si simplu ne-am lasat dusi de val, fara reguli sau piedici, fara discutii in care sa punem totul la punct. Drept dovada, i-am zis ca il iubesc,zilele trecute. Nu mi-a raspuns verbal, dar m-a mangaiat tandru pe cap, s-a jucat cu parul meu si m-a luat in brate. Nu a fost nevoie de cuvinte. Am simtit si atat :)

George Colang spunea...

Anonim@ Asta nu e un lucru bun, eu credeam ca sunt real...

George Colang spunea...

Silvia@ Nu vreau sa ti stric realitatea, dar uneori simtim si ceea ce vrem sa simtim. Asta nu inseamna ca lucrurile pot sa stea asa.

silvia spunea...

Mda.....exista si astfel de cazuri...din pacate :) Desi, eu vreau sa cred ca el face mereu doar ce simte cu adevarat, asa cum mi-a zis-o de multe ori, in fata:)

şu spunea...

cucerirea e doar un prim impuls:)

Andra T. spunea...

din pacate, eu cred ca e o singura dragoste care sa fie "de la sine", care sa nu se intersecteze cu "a cuceri" sau "a impresiona". Si daca nu doar una, cu singuranta nu prea multe.. sau nu atat de multe cat ne-am dori noi. M-a pus pe ganduri articolul tau, m-a facut sa ma gandesc de cate ori "am fost cucerita" si implicit, de cate ori asta a fost scopul..si atat.

Sunt de acord cu tine, dar doar in cazul in care ne legam de sensul mai grav, mai profund al cuvantului "cucerire". Daca vorbim de acea cucerire care nu face decat sa-ti gadile orgoliul personal, acea cucerire ce are la baza doar un joc, sau doar ideea de a pune stapanire pe ceva..si atat, atunci da. Mai e si acel mod sincer de a cuceri pe cineva, acela care-ti mangaie sufletul si care te face in stare de chestii de care nu te credeai vreodata capabil. Si dupa parerea mea, cel mai sincer mod prin care poti sa cuceresti pe cineva..e acela prin care dai viata si voce sentimentelor.
Hai ca m-am lasat prinsa de subiect:">

Sabina Stanciu spunea...

De acord cu tine, George. Nu e bine sa te lasi cucerit sau sa cuceresti pentru ca astfel provoci ceva ce nu vine de la sine. Dar natura umana este de a se regasi intr-o competitie continua, nu numai cu o alta persoana dar si cu propria persoana. Demonstreaza sinelui ca este capabil de "a avea", de "a poseda" un lucru, fie el si in forma sufleteasca. Unii se hranesc cu aceste "trofee" si din pacate asa se pierde insemnatatea dragostei, care defapt inseamna a darui neconditionat, a da ceva fara a cere altceva in schimb. Am trait-o pe propria piele si pot spune ca daca esti cucerit sau cuceresti, la un moment dat "competitia" isi atinge Finish-ul si flacara dispare incet, incet.

P.S.: frumoasa melodie!

George Colang spunea...

Su@ Nu conteaza ordinea in situatia de fata.

George Colang spunea...

Andra@ Nu exista mai multe tipuri de cuceriri, exista mai multe forme perverse ale acesteia. O crima se poate face cu un topor, dar si cu un trandafir.

George Colang spunea...

Sabina@ Normal ca pericolul sta si in propria ta minciuna, in acel ciot care te obliga sa cuceresti. Da, piesa e super:)

fly2sky spunea...

Sigur!...spune partea din mine care e mine. Cealalta parte recunoaste ca si egoul are nevoie sa fie satisfacut cumva..dar pe ce trece timpul e o parte tot mai umbrita. :)

Ioana Lavinia spunea...

da, mereu am crezut ca iubirea vine de la sine.. ca e mai mult decat niste simple cuvinte..

Toteu spunea...

sa-ti cuceresti propria teama,asta fac cei care ani de zile isi inchipuie ca cuceresc o femeie sau barbat.
ce ai de cucerit la altul?ceva ce tu nu ai?sinele sau?din pacate pt. cuceritori,sinele nu e un teritoriu,iar iubirea nu detine un mod de a se manifesta.
iubirea nu detine nimic,nu conditioneaza nimic.
daca nu ma cuceresti nu te pot iubi.
e absurd ca iubirea sa depinda de cucerirea,a ce?...
cuceresc ceva acei oameni,sau de fapt se pun in fata iubirii crezuta pierduta si a fricii ignorata?
e amuzant cand cineva vine in fata ta apoi si zice:tu mi-ai facut asta...
orice am face noi in viata...nu ne invatam odata minte,ca e intotdeauna mai altfel decat pare sau vrem noi sa credem?acel mai altfel nu-i un mister ce vine de la sine.nu avem nici un mister de cucerit,nici o iubire,nici un sine.
e un mister ca e firesc ca iubirea sa vina de la sine?firescul e un mister pt cei ce se indoiesc de acesta...atunci indoiala devine ignoranta...si acum hai sa ne cucerim propria ignoranta.iar unii dupa aceasta cucerire,treziti fata in fata cu propria ignoranta o dau in frica...si asa se repeta procesul...eu acest proces il numesc ocupatie,altii il numesc scop.unii si-l impun intr-o viata intreaga sau intr-o iubire de trei ani care se lungeste cat zece.normal ca scopul trebuie divizat(in zece) pt a umple golul lasat in urma,normal ca trebuie sa-ti retragi privirea de la golul care bate la ochi si sa-ti acoperi ochii cu o ocupatie.
normal ca vrei sa cuceresti apoi,mai curajos,golul pt a-l umple cu o ocupatie,cu un scop.dar ramai surprins la vederea golului ca e mai plin decat iti puteai imagina vreodata,iar ocupatia si scopul ti-s goale,umplute doar cu un sine ignorat.eu nu reusesc sa cred pe cineva care imi spune,sunt ocupat...

Lucia spunea...

Pentru ca sunt fata ...imi place sa fiu cucerita,insa nu ma implic intr-o relatie care porneste de la acest punct.Poate doar pentru ca e amuzant sau iti poti testa niste limite personale.

Mie imi place mai mult ceea ce se intampla dupa.Imi place mai mult povestea si nu cum sa ajungi la ea.Imi plac lucrurile spontane pentru ca cred foarte mult in destin.Atunci cand doi oameni se indragostesc reciproc, si pornind de la sentimentele amandurora...se desfasoara altfel o poveste.Dar atunci cand unul este "constrans" de placerea ideii ca a fost cucerit....atunci se creaza o iluzie.

Pifuneata spunea...

@Offshore si eu cred in dragostea aceea nebuna care se aprinde intre cei doi simultan...Nu cred ca daca il "seduci" pe celalalt, neaparat il faci si sa te iubeasca...Pe cat de mult il "fraieresti" tu, pe atat de repede se poate duce si vraja. Eu cred in dragoste la prima vedere. Exista. Daca dorintele tale sunt identice cu ale lui, atunci relatia este perfecta.

George Colang spunea...

Toteu@ F interesant ce ai spus! :)

George Colang spunea...

Lucia@ limitele le poti testa si altfel.



Pifuneata@ Multumesc:)

Seductie spunea...

Pe criteriul cuceririi ni se formeaza toate lucurile care ne plac de-a lungul vietii. A fi cucerit de ceva nu inseamna decat a te lasa purtat de senzatia de bine pe care ti-o creeaza acel ceva. Asa cum bine a spus Toteu, nu poti iubi ceva ce nu te cucereste. Ma las cucerit, furat de senzatiile pe care mi le furnizeaza un obiect, o melodie, un om, nu de obiectul sau omul in sine. Iar aceste senzatii sunt atat de placute si benefice noua, incat ne dorim sa fim cuceriti, tocmai pentru ca dorim sa ne simtit bine. Si in dragoste e acelasi lucru. Senzatia de terioriu pustiu, necucerit de nimeni si nimic te-ar destabilizeaza ca fiinta umana. Asa ceva nu exista. Adoram sa fim sedusi/cuceriti pentru placerea senzatiilor pe care le simtim si adoram sa seducem, sa cucerim, practic sa fim placuti altora. Asa functionam din "setarile fabricii", nu e pe vrute. Si e perfect asa.