Există o cărticică foarte interesantă, scrisă de un autor la fel de interesant: Mircea Cărtărescu. Ei bine, această cărticică își propune să rezolve marea taină a iubirii, dar nu a oricărei iubiri, a iubirii dintre un bărbat și o femeie. Problema cu acest tip de discurs este că ține să prezinte, din start, o pseudoproblemă: De ce iubim femeile? Pentru că, spune autorul, au sâni minunați, ne fac masaj la picioare și ne încântă cu simplul fapt că există. Dar, se poate pune problema astfel? Când iubești o persoană îți mai pui o astfel de problemă? Te mai gândești dacă are ochii verzi sau dacă ține morțiș să facă sex cu tine? Cărtărescu ar spune: Da. Eu aș spune că ori firul acestei cărți este de-a dreptul comercial, ori autorul a ținut să ne arate că nu trecut niciodată prin viață.
În primul rând, când iubești o persoană, nu stai să te întrebi de ce o iubești, o faci pur și simplu... Semnul de îndoială nu este un răspuns sau un salut prin care iubirea se dezvăluie, poate egoismul. În al doilea rând, dacă te raportezi la acest disurs ieftin, nu faci din femeie decât un mijloc, un așa-zis țel prin care îți atingi propriile ținte ideale sau ceea ce îți fixezi mental, nu faci decât să o privești strict utilitarist, ca J.S. Mill, cel care îți spune că fericirea se calculează, ba mai mult, asemenea lu’ Marx, nu vrei decât să o valorizezi ca pe un bun, ca pe un sac sau oricare alt produs. Avem, în cazul lui Cărtărescu, costuri și beneficii, valorizare și devalorizare. În al treilea rând, dacă faci din femeie un mijloc, uiți să o mai vezi și ca scop. Era isteț Kant cu teoria sa a scopurilor când ne vorbea de scop în sine și mijloace. Se pare că Mircea nu a înțeles pe deplin ideea.
Dacă vezi într-o persoană doar beneficii, dacă te pui pe tine înainte de toate, dacă încerci să-ți dai răspunsuri cu privire la iubire, la așa-zisa iubire, nu faci decât să demonstrezi că ești egoist, că cealaltă persoană nu există, că mai presus de orice sunt nevoile tale, și nu persoana respectivă. Până la urmă, Cărtărescu nu are nicio vină, el a câștigat niște bani dintr-o falsă problemă. Ca să vă arăt cum arată raționamentul și din punct de vedere logic: Luăm un subiect, mărul, și de aici postulăm un plan de genul: De ce merele sunt coapte? Răspunsul o să fie pe măsură: Pentru că există soare! De ce merge lumea pe stradă? Pentru că e normal să o facă! Și, acum, la nivel metaforic: De ce merele sunt coapte? Pentru că nu există nimic pe lume. Pentru că au un gust care definește lumina soarelui. Și tot așa. Întrebarea sau genul acesta de întrebare nu se pune. Nu are sens logic, și nici atât când e vorba de iubire. Poate că nu m-ar fi interesat problema aceasta, dar pe parcursul timpului am observat că femeile chiar au început să creadă în astfel de povești. Ba chiar mai mult, au alimentat singure o idee pe care niciuna nu ar suporta-o dacă ar avea răbdarea să vadă și dincolo de metaforă. Sună bine, dar orice ideologie suna bine, și marxismul, și comunismul, toate aveau coerență logică, retorică, dar tot la fel, sufereau în pașii realității.
Și, acum, depășind penibilul cărții de mai sus, aș vrea să spun că un bărbat sau o femeie – că e bine să fim obiectivi, așa am învățat de mic, crescut de mama – iubesc cu adevărat atunci când nu caută să-și pună, culmea, tocmai această întrebare. Două persoane care se iubesc nu țin să se valorizeze utilitarist una pe alta, ca pe un produs de luat din frigider, ci pur și simplu se lasă vânate de nimicul ce le înconjoară, căci pentru ele nu mai există lume, există adaos la deșert. Două persoane care se iubesc nu se mai gândesc la nimic, și asta pentru că nu mai gândesc deloc. Lumea lor - și bine zis – devine și există o lume în doi sau în Unul. Iubirea ieftină a lui Cărtărescu este cea de la colțul străzii, cea de care fug așa-ziși intelectuali, dar care o aclamă cu tărie prin cărțile lor minunate.
39 de comentarii:
geniala postare. :)
ai dreptate, e o carte de citit, de catre cine vrea sa o faca, pe peronul unei gari aiurea
chestia cu iubirea nu e acolo, bineinteles
dar nu e doar sentimentul profund
mai e si nevoia biologica de rut
Trebuie sa ejaculezi sperma, ca Onan in tarana, sau ca Ion in Ana!
mie mi-a placut cartea. da, e scrisa in scopuri comerciale, dar ma gandesc c-o fi parerea lui Cartarescu referitoare la intrebarea asta cheie (de ce iubim femeile). unde mai pui ca are un ton destul de misogin, in toate povestirile.
Am citit cartea respectiva, mi-a placut, dar parca am ramas cu un gust un pic amar. Stiu ca la un moment dat, tot pe blogul tau am mai lasat un comentariu legat de iubire, libertate individuala, etc. De data asta, cu riscul de a ma contrazice; tind sa cred ca ce am spus atunci a fost gandit sub influenta unei stari de spirit temporare; spun ca lectura respectiva este totusi superficiala, priveste femeile doar ca pe o marfa, din punctul meu de vedere sau ca principiul de actiune-reactiune. Am analizat un pic ultima parte a postarii tale. Mi se potriveste perfect in acest moment. Iti dau dreptate, dar sa nu uitam ca fiecare are propria sa modalitate de a iubi femeile/barbatii (in cazul femeilor) . Ma intreb cum ar fi sa scrie o femeie o carte cu titlul "De ce iubim barbatii?"
Servus. Ti-am descoperit recent blog-ul si imi place mult. Prin urmare, il urmaresc aproape zilnic. Dincolo de profunzimea ideilor exprimate in postarile tale, imi place mult si muzica pe care o asculti. As putea spune ca avem gusturi similare, sau pe aproape. Si imi plac la nebunie cei de la Snow Patrol. Si iti recomand piesa Set the fire to the third bar, asta daca nu ai ascultat-o deja. Oricum, multa bafta in toate!
C. from Cluj
De ce? :)
-Pentru ca nu suntem "Noi"
-Pentru ca nu are cine sa ne "desavarseasca" iubirea
-Pentru ca "implinirea"nu este o meserie..si nici macar un dat!
-Pentru ca le au fost date un rol...si fug de el...in cautarea profesorului..si nu a pedagogiei:)
-Le mai iubim ca nu stiu unde sa se imparta..intre maternitate..si placere.
Plus de asta..
Le iubim pentru ca ascund...ceea ce li s-a dat sa ascunda..si.. impreuna fugim...sau suntem lenesi in a descoperi FRUMUSETEA SI PURITATEA PRACTICII IUBIRII.
Le iubim ca "nu stim":)
........
Si asa am tot ramificat iubirea..ca sa avem ce face/simti/trai..samd
@Silvia
O sa mai dureze ceva timp pana o sa apara intrebarea -De ce iubim barbatul! Pana atunci, ne delectam/va delectati cu raspunsuri...ce vin in intampniarea dorintelor, de tot felul. Natura..a fost generoasa cu femeia, iar in ultimul timp e zgarcita rau cu ...conditiile optime:)
Dar..
Ne am invatat sa traim in VREMURI DE CRIZA.
Cei mai multi(Multe)au pretentia(Iluzia) ca.."traiesc". Oricum e bine si asa:)
indraznesc sa te contrazic. fara doar si poate ca titlul in sine e comercial, insa interpretarea poate fi si alta, nu neaparat aceea de a cauta utilitatea femeii intr-o relatie sau intr-o ANUME relatie. probabil depinde de perceptie generala si categoric, asupra textului. personal, cred ca tocmai acest inexplicabil care defineste dragostea se vrea exprimat prin banalitatile pe care Cartarescu le insiruie. Am recitit chiar ieri pasaje din carte, chiar pe cel de mai sus si ceea ce mi-a transmis mie a fost tocmai neputinta de a raspunde la intrebarea asta. Oamenii reactioneaza cu "de ce-uri" in multe privinte, poate chiar si in cazul dragostei, pana realizeza intr-adevar daca se insala sau nu. daca-si pot argumenta logic, utilitarist, cum zici, si-atunci nu e dragoste, ori daca nu gasesc raspunsul asta si-atunci inteleg ca de fapt tocmai l-au gasit la un alt nivel, unul mult mai profund pentru a putea fi dedus din argumentatii logice. E clar ca aceasta intrebare suna atat de bine pentru unii care nu inteleg dincolo de cuvinte si-atunci, cred, Cartarescu ne-a prezentat, prin "nimicuri", ca dragostea o simti, nu o explici, o o percepi tocmai pentru ca la o simpla privire, e insesizabila...
stimate,
nu stiu daca esti la curent cu teoria lui Buddha, dar ea spune ca IUBIREA este un modus vivendi.
si atunci cum poti spune ca argumentele intrebarii sus-puse sunt comerciale, cand de fapt, ele fac parte din stilul nostru de viata?
intr-adevar, ar fi fost imposibil sa transpuna literar emotiile si sentimentele pe care le traieste...noi toti stim ca vorbele, cuvintele reflecta sters ceea ce gandim sau simtim.
asa ca...
Pentru mine, Cărtărescu este un mic frustrat sexual...
Degeaba le iubiti pentru ca ele nu vor decat sa va domine, domnilor. Iar voi, ca recunoasteti, ca nu, adorati asta. Altfel nu-mi inchipui de ce mereu va intoarceti la aceeasi farfurie.
madandra@ Multumesc:) te mai astept pe aici.
Mauricia@ Ai perfecta dreptate.
Mrs Dalloway@ Asa o fi.
Silvia@ Depinde de circumstante. tu ce ai scrie?
Joker@ Vad ca deja esti Cartarescu:))
Anonim@ Este adevarat ca se pot aduce interpretari diferite, mai ales cand este vorba de metafora. Insa, princiipile logice de la care porneste sunt cat de se poate de clare. ideea este simpla in aceasta carte: femeia este o cutie de bere, un obiect.
Andreea Mokka@ Draga mea, citeste mai atent tot blogul asta si pe urma mai vorbim.
Goran@ Pe mine nu ma intereseaza cum este...
Dora@ Asa e. Suntem masochisti. Voi, nu?
Cred ca as scrie de momentele in care stiti sa combinati salbaticul cu tandretea excesiva, lupta interioara ce o duceti in voi datorita orgoliului vostru si tocmai din cauza asta sunteti ca niste copii, uneori, si noi ne amuzam. As vorbi despre copilul din voi si despre siguranta ce ne-o oferiti atunci cand stam in bratele voastre si plangem din orice prostioara; as scrie despre modul in care sarutati, exprimandu-va astfel sentimentele. V-as categorisi privirile si v-as zdrobi sufletul ca, mai apoi, sa il recompun din propria mea fericire sau din rasetele voastre inocente. As povesti despre furii si izvorul de incertitudine ce se ascunde in spatele mastii de barbat sigur pe el, atunci cand noi va raspundem indiferente la gesturile voastre de iubire, dar de care noi ne-am saturat sau plictisit, pentru ca se repeta la intervale precise de timp. As vorbi despre cum simtim fiecare din noi si as ajunge la concluzia ca va iubim si ne daruim fara granite, doar pentru ca sunteti altfel si totusi sunteti voi :)
Noi suntem sadice!
Felicitari pentru postarea asta!
Felicitari pentru postarea asta!
Cărtărescu ESTE un autor comercial. După Levantul şi primul volum din Orbitor, i se simte disperarea scriitorului căruia îi fuge terenul literar de sub picioare. Soluţia lui ? Să scrie articole pe oriunde, ca să câştige o pâine suplimentară, declara cândva. O carte compusă din articole din revista "Elle", "Tabu" şi altele, chiar dacă e abil scrisă, rămâne comercială prin definiţie. Pleacă din amintirile contorsionate ale autorului (nu te vom uita, Mircea, scriind poezii susser-kitsch cu trimiteri pornografice pe şerveţele, după divorţul de prima soţie... ) şi indică un element cel puţin dezamăgitor, ca să nu spun altfel din structura lui. E un fel de reţetă cap-de-serie la care suspină toată suflarea feminină căreia îi plac clişeele. Celelalte şi vreo câţiva curajoşi din sexul opus şi-au dat seama că e o sumă de articole, scrisă cu scop strict pecuniar. Băgăm şi sex, băgăm şi o lacrimă, două, ceva exotism, un poem-în-proză-(discutabil rău)-storcător de nasuri şi iese. Însuşi autorul era dezamăgit că "prinsese", deşi e o ipocrizie frumoasă de tot. În altă ordine de idei, trista lui prostituţie literară se desfăşoară la lumina zilei. Ca şi Cristian Tudor Popescu, Mircea Cărtărescu se pricepe la tot acum şi-şi exprimă "geniul" în multe articole, mai ales în ziarul "de substanţă" (!!!) Evenimentul Zilei. E atât de măreţ în turnul lui de fildeş, încât ricanează cu invidie şi spune că Herta Muller nu-şi merita premiul, apoi se pricepe la politică, la fotbalul mondial, la economie,laudă magazinele Lidl prin ziare şi se entuziasmează cu o jalnică prestanţă când primeşte o bursă în Berlin, la tot ce ţine pagina întâi a altor ziare şi nu putea să respire dacă nu-şi dădea cu părerea inclusiv şi despre Mădălina Manole, doar e de bon ton. Bref, publicistica lui Cărtărescu indică foame, avariţie şi oportunism. Cam la fel şi cea legată de subiectul feminin. Mâine-poimâine ne va intoxica expresionist şi despre aventura sinuciderii la femei, sau despre portretul femeii de serviciu din Universitate, sau despre spinoasa aventură a unui scriitor talentat care se fâsâie rapid, dar literaţilor le e jenă să mai dea înapoi după ce-l declară genial... Personal, mi se pare că evoluează rapid spre modelul Coelho.
Cărtărescu A DEVENIT comercial. După Levantul şi primul Orbitor, evoluează din păcate rapid spre modelul Coelho. Simplul fapt că "De ce iubim femeile" e o sumă de articole scrise prin reviste pentru femei, Elle, Tabu şi altele, spune multe. Se adaugă la modelul Cărtărescu-ştie-tot. Cărtărescu e peste tot acum, se pricepe la politică, la economie, laudă magazinele LIDL şi casierele, doar fiindcă-i fac discount la Berlin, se pricepe la tot ce ne înconjoară, inclusiv trebuie să-şi dea cu părerea şi-n cazul Mădălina Manole, e musai. Între modele gen Coelho şi Cristian Tudor Popescu, e trist să vezi un scriitor de talent căzând în public în capcana banului. Iar experienţele lui amoroase de prin cărticică, deşi pleacă din situaţii reale (o, Mircea, cum mai scriai tu poezele kitsch-pornografice după divorţul de prima soţie, smiorcăind prin baruri) nu sunt decât jalnice şi învelite în hăinuţe cât se poate de comerciale.
În altă ordine de idei, în cam tot ce scrie, Cărtărescu e de părere că femeia e un obiect. Uneori are doar calitatea de a fi misterios şi interesant, dar pentru el, femeia se conjugă cu verbul "a avea", nu cu "a fi" nici cu "a cunoaşte".
Si mai cred ca le iubim..pentru ca nu pot ele...iar cineva trebuia s-o faca:))
argumentul-este simplu..iata cat de multi doresc a dezbate subiectul ASTA. Deseori lucrurile sunt ATAT DE PREVIZIBILE in viata asta incat...am impresia uneori ca ne pregatim...sa pastorim cu adevarat alte teritorii(virtuale,cosmice.samd)
:)
bun bun
Buna treaba, dar de ce iubim barbati?
Te asteapta ceva premii la noi peblog!
Dora: Sadice? Cum asa?
trebuie neaparat sa existe un raspuns la toate ?? ? de ce vrem noi sa stim totul ?? ?
esti talentat!!bv,tine-o tot asa!!eu imi voi continua lectura pentru k imi place ceea ce am descoperit!!:)
oarecum tind sa ii dau dreptate lui Cartarescu. Din pacate nu am mai auzit cazuri de iubiri dezinteresata si cred ca asta e si explicatia. Mai mult decat eu nu cred in dragoste la prima vedere (daca ar exista aceasta dragoste cred ca as putea sa o numesc dezinteresata). In cele mai multe cazuri iubirea vine pe parcurs si vine din cauza calitatilor sau lucrurile pe care persoana pe care ajungi sa o iubesti le face sau le gandeste. Deci, in acest punct de vedere, consider ca, Cartarescu nu greseste asa mult..pana la urma la asta se rezuma iubirea..la sentimentul pe care ti-l da o persoana prin simplul fapt ca exista dar foarte important si cum exista langa tine.
Iar apropo de Kant eu sunt foarte de acord cu teoria lui..chiar cred ca (cel putin in lumea in care traim acum) scopul chiar scuza mijloacele.
Buna, chiar daca te-am gasit de putin timp, iti urmaresc blogul cu interes. Nu am citit cartea lui Catarescu, din ceea ce scrii despre, rezulta ca pune problema dintr-un unghi egoist. Totusi, doi oameni, nu pot sa si-si puna intrebarea "de ce am iubit?", la sfarsitul unei relatii?
Sophy@ EU am auzit de cazuri. Ti se pare ca asta e un argument? Iar Kant, cu scopul si mijloacele, vrea sa spuna cu totul altcea decat ai inteles tu acolo.
rayne@ evident ca nu are sens, daca ai iubit, chiar nu are sens sa te intrebi "de ce am iubit" Simplul fapt ca pui problema la trecut nu schimba lucrurile cu nimic. Poate, o intrebare corecta ar fi, cum m-am mintit ca l-am iubit pe nemernic,a? Si asta, da, e altceva.
Hm... "cum m-am mintit"? Imi da impresia, ca definitia lui "celalalt" este o oglinda in care ne face placere sa ne privim, iar la sfarsit tot el o fi singurul "nemernic", ? suna egoist, nu?
Parerea mea, este ca dragostea aia nebuneasca, mai pe la inceputul relatiei, este diferita de iubire. Dragostea este oarba si se poate termina cu dezamagiri dureroase, dar in iubire, iti cunosti foarte bine pe partenerul, stii bine la ce sa te astepti si poti trece si peste propriul ego, pentru el(/ea). Iubirea este cunoastere de celalalt, iar cand te indragostesti, este musai sa stii pentru ce motive se intampla, altfel risti un rateu dureros, pentru ambii. Cred eu.
rayne@ Citeste articolul asta: http://offshoregeo.blogspot.com/2010/02/dragostea-iubirii.html
Cartarescu e un "geaman" veritabil (dupa cate stiu e nascut pe 1 iunie). El se afla intre doua personalitati, sfasiat practic de acestea. Cand unul din gemeni iubeste, celalat e linistit, neatins de sentiment, aproape apatic. In ziua cand se afla in geamanul linistit, se intreaba ce e cu femeia de langa el, femeie pe care cu o zi inainte parea ca o adora. Un geaman iubeste foarte rar. Pentru Cartarescu femeia e deocamdata o "podea" fixa care ii asigura stabilitate. Cand gemenii din Cartarescu se vor indragosti de aceeasi femeie, "podeaua" se va transforma in apa si va trebui sa invete sa inoate zdravan. Acea Femeie va fi inger si demon, apa si foc,iar el va fi orbit de aceasta. Va fi orbitor!:-D
Trimiteți un comentariu