Strivesc cu naturaleţea mea fecioare sorbite într-un pahar. Străpung cenuşa şi cutreier nopţile. Mă las purtat şi prădat de modul hain de a culege lacrimi. Eu sunt omul cu chip de lut. Eu sunt cel care striveşte devenirea. În mine se strâng sunetele provocate de omenire. Ascuns în propria mea temniţă, mă strecor infinit şi mă prefac într-un material uşor. O să mă cuprind cu lume, agăţat de colţul falacios al glasului care urlă, chipul meu de lut o să fie pârtia ce-o strecor, o să mă adun cu nisipiul care se cerne şi, totuşi, o să cânt precum marea care se lasă stoarsă de un val. Chipul meu ucide aşa cum leul îşi omoară hrana. Tu eşti lutul meu, materialul care-mi înveleşte ordinea interioară. Tu eşti oglinda care nu mai ţipă, dezordinea care erupe în valsul plăpând.
joi, 22 aprilie 2010
Omul cu chip de lut
Strivesc cu naturaleţea mea fecioare sorbite într-un pahar. Străpung cenuşa şi cutreier nopţile. Mă las purtat şi prădat de modul hain de a culege lacrimi. Eu sunt omul cu chip de lut. Eu sunt cel care striveşte devenirea. În mine se strâng sunetele provocate de omenire. Ascuns în propria mea temniţă, mă strecor infinit şi mă prefac într-un material uşor. O să mă cuprind cu lume, agăţat de colţul falacios al glasului care urlă, chipul meu de lut o să fie pârtia ce-o strecor, o să mă adun cu nisipiul care se cerne şi, totuşi, o să cânt precum marea care se lasă stoarsă de un val. Chipul meu ucide aşa cum leul îşi omoară hrana. Tu eşti lutul meu, materialul care-mi înveleşte ordinea interioară. Tu eşti oglinda care nu mai ţipă, dezordinea care erupe în valsul plăpând.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 comentarii:
stii vorba aia: "si nu se mai spera la nimic mai apoi,te-ai nascut din realitate si si-ai murit in vis"... (defapt nu ai de unde sa o stii ca e vorba mea)... si legat de postare... trebuie sa ne intoarcem pe o parte si sa ne cladim chipul cu fata mintii fara sa mai speram ca in adancul nostru zace fiinte fara de cusur...
Ina: ar fi foarte usor daca am avea o fata rationala care se ne ghideze prin lume...Noi doar ne prefacem ca suntem rationali...
Atunci când totul e cufundat în linişte şi calm, atunci când reuşeşti cât de cât să îţi aduni sentimentele şi să le ordoni pe la locurile lor, atunci când te simţi împăcat cu regretul tău...de multe ori, brusc, apare din nou aceea înfiorare, acel prim gând... dar, te opui...sentimentele o iau razna înaintea voinţei tale şi din nou, liniştea şi pacea sunt spulberate, din nou rătăceşti în căutarea lor, din nou....
Un om poate fi nebun (în sensul frumos), se poate avânta spre niciunde, poate să îşi îngenunchieze singurătatea...odată ce a făcut-o, inevitabil va fi dezamăgit....a doua oară, ei bine, a doua oară va rămâne doar singur, încolţit de regrete şi frustrări, rătăcitor şi orgolios. Ca şi efect al primei dăţi. Degeaba mai "împodobesc" eu roata cumva, ea tot o roată rămâne, deja a fost inventată.
Cu cât eşti mai tânăr, cu atât ai sufletul mai curat, mai nebun, mai credul...cu cât îmbătrâneşti cu atât devi mai încărcat de poveri, mai resemnat...
dar stii e foarte placut sa stim si sa visam, chiar daca sunt momente cand ne impiedicam si facem poc in groapa cu realitate
@Ina..cred că de fapt trăim în "groapă" şi doar avem momente în care visăm :))
Oare unde v-aţi ascuns? Numai eu am mai rămas pe aici să învăţ şi să mă chinui cu mine? :(
Scuze..Cred că trebuia să încep totuşi cu LA MULŢI ANI!
P.S. De abia acuma m-am dumirit şi eu în ce zi suntem!
Septembrie@ Multumesc:) Dar, deja sunt prea multi, telefoane, mesaje, macar aici pe blog sa nu vad mesaje, chiar nu mi place ziua asta, si nicio zi de nastere, de nume, etc, mi se par niste moduri superficiale de trai. poate ca o sa scriu pe tema asta, dar or sa zica toti ca sunt nebun.
Ina@ normal ca visam, nu zice nimeni ca nu visam, omul cu chip de lut viseaza, nu este anost...
Nu, nu cred și îți spun și de ce: astăzi este ziua de naștere a tatălui meu și și ziua de naștere a prietenului meu. Bineînțeles că niciunul dintre ei nu poartă numele de Gheorghe sau George. Și în fiecare an, uit că de ziua lor se serbează și acest sfânt. Și amândoi au exact aceeași părere ca și a ta...(asta până desfac cadourile :)
Trebuie să recunosc că nu le-am descifrat misterul, de ce nu le plac onomasticile..Nici eu nu mă dau în vânt, dar ... îmi place să îmbătrânesc. Nu știu de ce. Pur și simplu îmi place starea. Dar asta poate fi iar o altă temă.
Așa că aștept cu interes "explicațiile" tale, poate mă luminez și eu.
Trimiteți un comentariu