Poţi să iubeşti cu toată fiinţa ta până la sfârşitul vieţii? Poţi să crezi cu adevărat în una dintre cele mai mari incertitudini? Sunt curios să aflu care este succesul care mână o asemenea reuşită. Când eşti cu cineva, uiţi cu tărie de ceilalţi, ba chiar, nici nu-ţi pui problema în felul acesta. Eşti aşa ocupat să te scufunzi în adâncul relaţiei încât ajungi să uiţi cu nepăsare de orice. Nimeni nu o să-ţi fure gândul atunci când iubeşti. Vei fi atât de ocupat încât o să uiţi inclusiv de propria ta persoana. Ce-i drept, orice relaţie autentică sucombă personalitatea celor doi războinici. Şi, uite aşa, ajungem să ne lăsăm cuprinşi de nesaţul relaţiei care cere, aproape mereu, un nou sacrificiu. Te trezeşti pus în faţa celui pe care-l priveşti, cu dorinţele şi speranţele tale. La fel, partenerul tău se lasă vrăjit de mirosul subtil ce se naşte din dorinţă. Amândoi construiţi un teren ferm ce pleacă de la nişte premise ascunse. Când două persoane se întâlnesc şi ajung să se cunoscă, miracolul ce se naşte apare sub forma unei metafore de ordinul ocrotirii. Fiecare caută, în felul lui, să-i cuprindă mână celuilalt. Cei doi se ajută, fermitatea trebuie condusă şi deschisă, ea nu se naşte din incertitudinea concursului de împrejurări. De aceea, orice început este frumos şi simplu. Noi ascundem caracteristicile persoanei dorite sub valul speranţei. „În speranţa că“, „poate că“ – aceste formule au rolul de a întreţine acel teren ferm care este clădit pornind de la nişte premise obscure. În logica de ordinul unu, logica predicatelor, aceste formule sunt denumite asumpţii. Ele au rolul de a aduce ceva nou, de a stimula un lucru ferm, de a colora raţionamentul. Însă, pentru a putea fi valid un raţionament, ar trebui ca asumpţiile ce au fost asumate pe parcursul jocului să fie eliminate şi deci, să rămânem cu ceea ce aveam înainte, adică, cu nimic. Cam aşa stau lucrurile şi aici, după ce am constatat că persoana de lângă noi are nişte calităţi psihosomatice mirobolante, tindem să dăm înapoi, vrem să întoarcem pe toate feţele ceea ce am scormonit deja, pentru că totul a fost întreţinut artificial până în acest punct. Aşa arată momentul în care constaţi cu stupoare că nu mai are brațele sau ochii aşa cum îi vedeai, că hainele sau ceea ce spune nu mai sunt aşa de scumpe, ci ieftine, poate prea ieftine pentru tine, cel care se uită cu un ochi critic şi care zâmbeşte...plângând acum.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Este foarte frumos să spui cu mâna pe inimă că iubeşti. Este şi mai interesant să trăieşti în lumea iubirii. Dar oare câ...
-
Aveam de gând să scriu câte ceva despre Utopia lui Morus, fiind mâhnit de modul în care oamenii buni ajung să se jertfească, do...
-
Toată lumea este cu fericirea pe buze, de parcă am merge la piaţă şi acolo am lua o bucată de fericire pe pâine. Totul se raportează ...
51 de comentarii:
pai da, ai dreptate, indragostitii nu contenesc, in perioada de indragostire, sa-si construiasca iubitul/iubita dupa propria imaginatie, fara ca imaginea respectiva sa aiba ceva in comun cu realitatea.
ortega y gasset vorbeste, in "studii despre iubire", chiar despre aceste lucruri, facand o diferenta clara intre indragostire si iubire.
unii pot să iubească până la sfârșit. Eu pot să „iubesc” până la sfârșitul relației. (instinct de apărare cred că-i zice)
e ciudat cum o relație, care ar trebui să-ți de asiguranță, te poate duce în pragul nesiguranței și te poate trece peste el în brațe.
Suntem orbi sau doar proști? Suntem optimiști sau doar masochiști?
Aceasta-i indragostirea, un truc cu care natura pacaleste oamenii ca sa asigure perpetuarea speciei. Trucul naturii se implineste prin jocul hormonilor. Daca n-ar fi aceasta anesteziere a ratiuni,cine si-ar mai asuma sacrificiul cresterii unui copil? Iubirea inseamna a accepta omul de langa tine in intregul sau. Exercitiul acesta te ajuta si pe tine sa cresti. Iarta-mi, te rog, exprimarea prea plastica.
Indragostirea este un truc al naturii. Scopul acestui truc este acela de a asigura perpetuarea speciei umane; el se implineste prin jocul hormonilor. Daca n-ar fi acest truc, cine si-ar mai asuma sacrificiul cresterii unui copil?
Iubirea inseamna acceptarea celui de langa tine asa cum este el. Iubirea este un puternic exercitiu spiritual. Practicarea lui te ajuta si pe tine sa cresti.
"Ce-i" (nu "cei") drept, Offshore, e un articol frumos.
Iubirea tine putin. Mai rar sa iubesti X ani la fel ca la inceput. Obisnuinta intervine si aia e...iubirea pura s-a ascuns undeva.
Mie mi se pare o prostie iubirea. Sincer.
Kiki@ si u nu o sa iubesti niciodata? pentru ca este o prostie sau o sa te lasi ''prostita''?
Anonim@ multumesc
Donca Serj@ Indragostirea implica iubirea? caci, daca o face,atunci avem un act fizico-spiritual, dupa spusele tale...
ilana@ nu cred ca suntem prosti, doar circari. dar, e un lucru bun, ca altfel viata noastra chiar ar fi fost banala.
litere libere@ indragostirea = iubire.
dragostea dintre 2 persoane implica concretizarea iubirii si indragostirii. deci, exista o diferenta, daca vrei, intre iubire si dragoste.
De obicei, cel care ofera mai mult in relatia respectiva este cel care dispare din viata celorlalti dedicandu-se, cu totul, celeilalte persoane. In naivitatea noastra, credem ca el sau ea va fi mereu cu noi, oferindu-ne totul.
Cei care s-au trezit din acest vis stiu ca frumusetea unui inceput nu dureaza vesnic. Asa cum ai zis si tu, la inceput gasim perfectiunea in el/ea. Dar, cu timpul, cand totul devine previzibil, incepem sa vedem si defectele. Cred ca asta e cel mai important moment intr-o relatie - cand trebuie sa te hotarasti daca poti sa traiesti cu defectele celuilalt sau e momentul sa pui punct.
pai care e diferenta intre iubire si dragoste? sunt sinonime. te referi la faptul ca indragostire vine de la dragoste? nu e vorba de cuvinte aici ci de actiuni. iubirea e acelasi lucru cu dragostea, pe cand indragostirea e un lucru separat. nu poti sa pui egal intre indragostire - care e o stare incipienta, plina de explozii ale dopaminei, in care umblam ca drogati, idealizandu-l pe celalat si traind in afara realitatii - si iubire, o stare lucida in care reusim sa-l vedem pe cel de langa noi asa cum e si sa-l acceptam. sau nu esti de acord?:)
Oceania@ iubirea poate sa fie platonica, asta nu inseamna ca nu e. in schimb, dragostea apare ca o concretizare a iubirii. poti sa te indragostesti, sa iubesti, dar nu poti sa vorbesti despre ''dragoste'' in sens strict. dragostea atrage relatia, atrage concretul. iubirea, indragostirea - atrag idealul. de aici porneste si batalia dintre concret si ideal.
Cristina@ da, probabil ca asa este. nu mai gandit la asta, desi simteam ca sacrificiul joaca un rol important, dar nu i gaseam locul. ms
Este un subiect foarte complicat cel ales de tine, dar eu cred ca iubirea e posibila pana la adanci batraneti. Sigur, ea se transforma, se cristalizeaza. Aici intervin multe probleme, la cristalizare. Asta pentru ca noi ne dorim mereu ca iubirea sa semene cu fiorii aceia de la inceput, indragostirea, cum ii spun unii. Cand vedem ca ea se transforma, de multe ori esuam. E punctul meu de vedere.
simplu: explica-mi ce înţelegi prin cristalizare, ca sa pot înţelege mai bine.
offshore, du-te la DEX daca pe mine nu ma crezi :).
dragostea si iubirea sunt sinonime. si nu vobim aici de platonisme pentru ca subiectul nu era cum poate fi dragostea/iubirea, ci despre ce reprezinta cuvantul.
cele doua cuvinte nu au intelesuri diferite in limba noastra. doar „a fi indragostit” difera, "indragosteala" fiind un preludiu, ca sa zic asa, al iubirii/dragostei.
PS. hai ca ori nu scriu cu lunile, ori te innebunesc cu comentarii :). nu-s eu de vina ci subiectele postarilor.
oceania@ 80% din cuvintele acestui blog nu au nicio legatura cu dex ul. eu nu fac apel la anumite lucruri care sunt deja stiute, ci incerc sa arat ceva, iar faptul ca sunt constrans de anumite parghii lingvistice nu ma tine in loc sa procedez asa cum procedeaza orice alt cercetator. nu inventez cuvinte, desi ar treb sa o fac, dar folosesc cuvinte care sa substituie anumite intelesuri ascunse. credeam ca te ai prins deja de acest lucru. cand vorbesc de lume ca o prapastie - ti se pare ca exista vreo consecinta logica care sa ma oblige sa folosesc acest enunt? nu. de aia apar nu stiu ce dobitoci care mi spun pe urma ca nu sunt coerent. dar daca vorbesc despre un plasmuitor care da semnificatie unei lumi? pai atunci da. se poate intelege ca lumea este o prapastie. exista o logica a argumentului si nu a frazei, de aia trebuie sa gasesti in orice opera, mai mult sau mai putin buna, cuvintele cheie.
stiu si eu...poate ca n-ar trebui numiti dobitoci cei care vad lucrurile altfel decat tine.
opinia separata echilibreaza dezbaterile de idei, ducand, mai devreme sau mai tarziu, la perfectionarea lucrurilor.
PS. am lasat un mesaj si pe mixtul de cultura, dupa ce am citit (a doua oara) articolul.
Mi-a plăcut articolul. Felicitări! Nu de mult am scris si eu un articol pe aceeasi temă, doar că iubirea la care m-am referit e naturală. În articolul spre care vă trimite link-ul de mai jos găsiti si referiri la idealizare, cristalizare, decristalizare, din perspectivă psihologică. Stiu că nu vă place psihologia. E drept că ea nu poate explica iubirea, dar cine poate?
http://politiapenitenciara.blogspot.com/2009/10/poveste-de-iubire.html#comments
mare dreptate ai...
si totusi@ am citit. cristalizarea, in sensul exprimat de tine, are legatura cu articolul meu despre desert. sa dai click pe cuvantul ingrosat cu rosu din articolul acesta - si acolo o sa gasesti un articol mai vechi despre iubire si nevoia, vazuta ca vointa de iubire. ai prezentat obiectiv si ai infatisat f bine diferitele perspective ce tin iubire. felicitari.
Melek@ nu stiu cata dreptate am...
Am citit si celălalt articol al tău. Mi-a plăcut cum îmbini visul cu realitatea. Asta e iubirea romantică. Important, însă, e ceea ce rămâne.
Spuneai că am prezentat iubirea foarte obiectiv. Asta m-a surprins, pentru că, de fapt, e chiar subiectiv ceea ce am scris. Sau...cine stie? Poate am vrut o distantare, o obiectivare? Oricum, mă bucur că ti-a plăcut.
Ne mai citim... Cu bine!
frumos scris, dar eu nu cred ca indragosteala e de vina,ci omul, pentru ca noi ca om avem mereu tendinta de a ne pune diferite masti poate inconstient pentru a ne face placut de celalt, in orice mediu nu doar intr-o relatie si astfel eu cred ca ajungi sa te pierzi pe tine sa nu te mai cunosti si te asta critici la cealalta persoana ce nu iti place pentru ca te regasesti in el fara sa iti dai seama, dar suntem prea lasi sa recunoastem, asa ca e bine inainte de a te oferi unei persoane sa inveti sa te cunosti si sa te accepti pentru a nu se ajunge la asta
foarte frumoas blogul tau,imi place mai ales felul in care scrii.o sa il urmaresc ca sa fiu sigura ca o voi fi la curent cu toate postarile.Felicitari!
Poate că pe tărâmul dintre concret şi ideal există un istm între două fiinţe, care se cheamă comunicare. Iubirea e comunicare. Când ajunge astfel, e completă. Când se pierde, târăşte după ea toate valorile, modificându-le în sens contrar.
Sunt si eu de acord cu teoria despre mastile puse pentru a fi placuti de ceilalti. E rau sa afli despre o persoana, dupa un timp, in care tu te-ai atasat, ca nu a facut decat sa-si puna masca potrivita pentru a-ti placea.
Daca nici in dragoste nu mai suntem sinceri...
Sper ca te-ai lamurit cum sta treaba cu cristalizarea, dar asta e o treaba pentru oamenii maturi.
simplu @ prin maturitate nu inteleg o anumita varsta, daca aici vreai sa ajungi.
e normal..:)
intram cu bagaje, cu ochelari mati prin care vedem lucrurile asa cum vrem sau vrea celalalt. Ajungi la un moment dat sa-i dai jos, pentru ca altfel nu exista cu adevarat o intimitate, si-atunci obligat iesi in ganduri si pui mana pe cine e langa tine. Daca accepti adevarul merge, daca nu, plangi si pleci. Cine greseste?:)
Cine nu greseste..:)
Nu am multa experienta in dragoste dar as putea spune ca dragoste vesnica nu exista...si asta nu o spun eu.Vorbind cu parintii mei am ajuns de la una la alta pana la capitolul acesta si tatal meu mi'a zis ca nu exista asa ceva,nu poti iubi o persoana neconditionat cu toate ca el dupa 26 de ani de casnicie inca isi mai iubeste sotia.La un moment dat ajunge sa fie doar obisnuinta sau doar frica de a nu fi singur si crezi ca e dragoste...cred ca nimeni nu poate indeplini conditiile unei dragoste adevarate sau perfecte,ar fi prea frumos.
Nu e o anumita varsta. Am scris un articol despre maturizare pe Politist penitenciar.
Cristalizarea presupune parcurgerea unui anumit timp impreuna, iar din relatii pasagere nu prea are cum sa rezulte asta.
Ingrid: crezi că se poate vorbi în termeni de experienţă atunci când ne raportăm la iubire? sincer nu, nu cred că eşti departe de vreun răspuns, ba chiar cred că eşti foarte aproape. mi a plăcut ce ai zis, şi din păcate, tătăl tău are dreptate. însă, mă gândeam acum câteva nopţi la noi, la oameni ...şi mi spuneam că fără de tristeţe nimic nu ar mai fi frumos. cred că trebuie să învăţăm să ne îndurăm gândurile şi chiar să le monumentalizăm doar de dragul de a fi trecut prin ceva autentic. nu toţi au parte de iubire în viaţă, mă gândesc la acei oameni care nu au, de ex, un bagaj lingvistic bogata, săracii, îţi dai seama că ei ar iubii mereu? iubire ar fi empatie, simpatie, entropie, minciună, o adunătură de aspecte care ar fi falsificate de raţiune. deci şi raţionalul ne poate ghida uneori spre iubire, chiar daca suna paradoxal, dar cum să ajungem la noi, daca noi nu putem să ne dezvelim prin limbaj cu adevărat?
crin: ochelarii sunt pus din necesitatea falsă de a nega singurătatea, când de fapt noi chiar suntem singuri.
simplu: cristalizare poate să apară oricum, însă iubirea poate să apară într -o secundă. nu cred că rel lungi au vreo legătură, căci sunt oameni care sunt împreuna de o sumedenie de timp, si tot nu iubesc. pot sa iubesc la metrou, in parc, pe strada, nu contează spatiul si timpul, ci faptul de a ajunge la posibilitatea de a iubi. e mare lucru, si din pacate nu avem toti parte de aceasta posibilitate a priori.
Nu ai inteles. Fa diferenta intre afecte si sentimente.
simplu: chiar nu conteaza - din punctul meu de vedere nu exista temporalitate sau pozitionare care se le desparta. este superficial sa vedem lucrurile asa, sa privim un lucra ca si cum ar tine de lumea afectului sau de ce a sentimentului. 1. pentru ca nu facem peratologie ca sa le desfacem, si atunci te pot intreba, care este limita care le desparte? temporalitatea? deci, ajungem exact unde nu vream sa ajungem. oricum, nu stiu cat te poate ajuta psihologia aici - mai mult, te poate ascunde, in tot felul de def obscure care nu au nicio intemeiere logica sau chiar epistemica. hai sa facem uz de un limbaj metaforic si sa incercam sa strapungem aceste bariere.
iubirea te face sa cazi si te ridici iar,doar sa mai simti iar dulcea cadere.merita.dar asta e doar parerea mea.
Daca viata ar fi doar o metafora...
Degeaba folosim cuvinte frumoase despre iubire. Vine o vreme cand le vom tagadui. Atunci inseamna ca nu credeam in ele? Sau ne-am lasat condusi doar de afectele noastre? E ceva ce seamana cu a incepe si a nu duce la bun sfarsit.
Cand ne maturizam avem nevoie de sentimente, de certitudini.
simplu@ tu pui semnul egal intre sentiment si certitudine. mi se pare grav, sincer, doar pentru ca ai impresia ca exsita niste afecte care pe urma devin sentimente solide. nu exista asa ceva. pe mine nu ma intereseaza certitudinea, ci acel fior care poate sa dureze si 5 min, nu conteaza afectul, sentimentul, in sensul in care pui problema, ci autenticiatea iubirii. citeste si nevoia de iubire si Buna ziua. Eu sunt Singuratatea!
Se vede ca esti singur! Pentru ca nu ai inteles iubirea!
simplu@ as vrea sa fac cateva precizari elementare. daca scriu de iubire, suferinta, tristete, asta nu inseamna ca sunt singur sau trist. una este viata mea personala si alta este ceea ce apare aici. in plus, blogul offshore are un anumit target, cu anumite subiecte, si nu-si propune sa devina personal, desi pare personal. este doar o proiectie a unui personaj, credeam ca ti ai dat seama pana acum. iar modul in care vorbesti despre cel care scrie, atunci cand tragi concluzii pripite, nu are nicio legatura cu subiectul, care ar treb sustinut cu argumente si nu cu concluzii pripite. personal, daca te intereseaza, cel scrie pe acest blog o duce foarte bine. cat despre iubire, sincer, prefer sa nu o inteleg, decat sa o falsific cu op ''pertinente'', de fapt, prefer sa o traiesc, ceea ce-ti doresc si tie, si nu sa o intelegi, consider ca nu pierd nimic :) cred ca ar fi moral sa ti ceri scuze.
simplu@
ps: articolul se numeste ''Buna ZIUA. Eu sunt Singuratatea!'', poate ca de aici ai inteles gresit.
ai linkul aici:
http://offshoregeo.blogspot.com/2008/04/buna-ziua.html
Vezi, am inteles eu gresit. Credeam ca tu esti singuratatea.
Ciudat, cum ai sarit tu sa te aperi!
Pentru mine iubirea nu este si nu va fi nicicand artificiala!
ce frumos ai spus-o descriind evolutia trairilor, esti un adevarat artist si ganditor. Mi-ai facut ziua mai frumoasa.
Cand descoperi toate acele ,,caracteristici psihosomatice mirobolante" de care aminteai, cred ca de fapt vezi realitatea... Care poate avea 2 dimensiuni,dupa mine, realitatea pe care fie ti-o construiesti tu pentru a nu te implica foarte mult in relatie sau realitatea pe care un timp ai amagit-o si ,,imbracat-o" cum ai dorit prin simplul fapt k ai atribuit calitati suplimentare celui de langa tine pentru ca tu simteai nevoia sa le regasesti intr-o/un ea/el actual... De multe ori se intampla sa facem comparatie intre oamenii pe care i-am iubit, carora le-am admirat anumite ,,forme" ale personalitatii si cei de actualitate, traspunandu-le ulterior,celor din urma calitati din ale celorlalti... e ca un mecanism defensiv de aparare a eului...
dada@ de ce sa fie un mecanism de aparare? mai exact?
La ce am scris, m-am gandit la mecanism de aparare ca solutie pe care o vede omul cand se afla in fata unei iubiri imposibile sa-i zicem, din partea unuia dintre cei implicati...
..e si asta un mod de a privi iubirea! :) interesant!
necesidad de comprobar:)
Trimiteți un comentariu